Dileme on-line

Evrika. 10 ore şi 30 de minute pentru un vot. A contat?

Pe afară-i vopsit gardul.

Ideea d-lui Victor Ponta de a fi “un preşedinte care uneşte” este foarte bună. E exact ce ne trebuie. Societatea românească e “dezbinată”, zice dumnealui. Corect. Coeziunea socială e slabă, încrederea românilor în ei înşişi şi în ceilalţi e la pămînt, arată studiile. Corect. Să ne unim, aşadar.

Pe scena politică a anilor viitori, ne vom bucura, din nou, de figuri cunoscute: eternul Meleşcanu, semi-eternul Tăriceanu, micul Titulescu însoţit de competenţele mereu fragede ale unor Dragnea, Şova, Stanoevici, Grapini, Andronescu şi cîte şi mai cîte alte figuri „verificate”, nerăbdătoare să ne facă fericiţi. Economia de vorbe pe care o practică „neamţul” va fi istorie. Ne vom scălda în discursuri torenţiale, glumiţe, fente, lozinci patriotice şi rugăciuni umede. Se va vorbi! Mult! Româneşte!

„Cu ţipetele nu ajungi departe."

Nu-mi fac iluzii că pe 16 noiembrie organizarea alegerilor în străinătate va fi mai bună, nici că se va întîmpla ce a spus premierul în cazul unei noi brambureli (adică demisia ministrului de Externe). Aşa că, şi în turul al doilea, tot smartphone-ul civic rămîne singurul aliat al “căpşunarilor”.

Odată ce a decis cu cine votează, alegătorul devine un „îndrăgostit”. Nu mai percepe decît nimbul translucid al celui pe care îl susţine, aura lui îngerească. Îi iubeşte cu acelaşi patos calităţile şi defectele, abilităţile şi derapajele. Iar cine nu vede lucrurile ca el e ori orb, ori duşmănos, ori prost, ori manipulat (sau plătit) de propagandiştii „răului”.

De curînd, am participat la Forumul Naţional ONG. Unul dintre evenimentele reprezentative din domeniul organizaţiilor neguvernamentale, organizat de Centrul de Asistenţă pentru Organizaţiile Neguvernamentale (CENTRAS).

- Ce-i aia antioxidant?

Apărut în Dilema veche, nr. 224, 28 mai 2008

Există o ideologie feministă, una ecologistă, una gay, una a mondializării, iar "integrarea europeană" alunecă spre pragmatismul triumfal al unui discurs ideologic. Ideologiile au o tendinţă naturală de a se multiplica, şi asta pentru că dezlănţuirea lor stîrneşte - prin reacţie - excese de acelaşi tip.

Istoria concertelor caritabile a început în ziua de 13 iulie 1985, cînd muzicienii şi promotorii Bob Geldorf şi Midge Ure au organizat Live Aid pentru a strînge bani şi a combate foametea din Etiopia.

Prima și prima dată a fost antrenorul Florin și o sală micuță, dar cochetă, de pe Precupeții Vechi, aflată foarte aproape de strada pe care locuiam. Bine făcut, vorbăreț și prietenos foc, m-a făcut să mă întorc și a doua oară și a treia și tot așa.

Sînt concerte care au scris efectiv istorie: documente care vorbesc despre marele Luciano Pavarotti cîntărețul, profesionistul, omul și una dintre cele mai mediatizate vedete ale secolului XX. Sînt acele concerte care l-au transformat pe Pavarotti în mai mult decît un mare cîntăreț de operă – într-un star al muzicii din toate timpurile.

Mă întreb, tot mai tulburat, pe mîna cui suntem, de cine depinde soarta mea şi a ţării, cum putem spera la o „normalizare” a situaţiei, în condiţiile în care totul pare arbitrar, impur, haotic. Unde trăim? De unde au ieşit domnii care ne conduc? Cu cine să-i înlocuim? Ce e de făcut?

Pluteşte în societate un aer de re-obişnuire cu răul, ca pe vremea lui Ceauşescu: aşteptăm să vedem ce-or mai zice “ăştia”, stăm cuminţi să nu se supere ministerul, poate ne-ajută Dumnezeu şi om avea manualele de Crăciun... E de rău augur pe termen lung: copiii intră cu stîngul în sistemul educaţional, iar lumea tace şi înghite.

A trecut şi Nobelul pentru literatură de anul acesta. Parcă am auzit şi citit mai puţine reacţii de tipul “iar nu am luat premiul Nobel!”. Totuşi, tema aceasta merită câteva momente suplimentare de reflecţie.

Cîteva discuri apărute în 1 septembrie 2014, pe care le-aş recomanda şi altora să le asculte.