Înăuntru-i leopardul
Săptămîna trecută, am asistat la o conferință în care un reputat jurnalist și profesor, specialist în “comunicare”, analiza diversele imagini și sloganuri utilizate în campania pentru alegerile prezidențiale: cu ce îmbrăcăminte s-au afișat candidații, în ce anturaj, cît de adecvate le sînt (în fapt, le erau) lozincile, cît de persuasivă – ținuta, cît de elocvente – gesturile, cît de penetrant – discursul. Analiza distinsului gazetar, extrem de pertinentă și interesantă, mi-a adus aminte de mai vechi frămîntări legate de relația dintre forma mesajului electoral și fondul acestuia. Adică expresie vs conținut, vorbărie vs vorbe, plăsmuiri vs planuri.
Reflectînd la tema asta, în acord cu concluziile lectorului, admit că, în agitațiile premergătoare alegerilor, putem identifica mesaje inspirate și, deopotrivă, șabloane (a)fumate, chipuri fotogenice laolaltă cu fețe insipide, declarații cumpătate, dar și aberații populiste. În două vorbe, plusuri și minusuri “de comunicare”. Pe care însă, dacă le adun, ies în pierdere. Asta nu doar pentru că minusul este evident copleșitor, pretinsele “platforme” ale candidaților fiind dominate de lozinci stupide și de lemn, de steoretipii și demagogie. Ci și pentru constatarea tristă care-mi motivează prezenta luare de cuvînt: într-un domeniu atăt de important precum alegerile (ca element cheie al sistemului democratic), vorbim prea mult despre comunicare și știința comunicării, despre formă și formatare, despre etichete și ambalaje, despre copaci în detrimentul pădurii. Prin asta, băgăm cu ghiotura cărbuni în focul marketingului politic și uităm că zisa campanie electorală (la noi, dar și la case cu bugete mai mari) s-a îndepărtat și se distanțează vizibil de substanța și conținutul adevăratelor programe ideologice și teme de dezbateri (după cum, de altfel, tinde să emigreze chiar și din teritoriul propriu-zis al limbii și al graiului cu bun sens și cu bun simț). Ceea ce contează nu (mai) este conținutul angajamentului și profilul candidatului sau partidului, ci talentul actoricesc, efectul, strălucirea, vraja și vrăjeala. În fapt, competiția candidaților și partidelor este înlocuită treptat de cafteala dintre antrenorii lor, staff-urile de campanie. Asta întrucît trăim într-o epocă a manipulării prin vorbe meșteșugite, fotogenie, cuvinte suflecate și intonații științifice. Toate, expresii sofisticate și de ultimă generație ale industriei de marketing care știe pe de rost cele șapte rețete ale fericirii și cele cinci formule de leadership infailibil, care descărnează sensul cuvintelor, le modifică genetic, le plasticizează și le livrează politicienilor pentru ca ei să le azvîrle-n balta noastră pe post de lingurițe rotative, momeli de tablă și zorzoane. Cuvinte semi-preparate, încălzite în micro-undele staff-urilor de campanie și-apoi halite pe nemestecate de gurile flămînde ale răpitorilor de promisiuni.
Cît despre programe, vedem cum campania electorală e un inventar de mărețe planuri și promisiuni. Infrastructuri de clișee, sloganuri și banere agățate unele peste altele după modelul autostrăzilor suspendate din Beijing, model plagitat întru modernizare. Investiții masive (masive, evident, c-așa se zice corect) în unități de politico-ideologic învățămînt, în special în secțiile de împachetare cu fundițe a discursului stereotip. Modernizarea și retehnologizarea fermelor de fluturași. Campanii agricole susținute prin depășirea recordului de promisiuni la hectar, îmbuteliate în sticle de ulei de floarea soarelui ori împachetate în pungi cu mălai. Nemaipomenite creșteri de productivitate în industria pixurilor, brichetelor și șepcilor. Majorări de capital în lăcașuri de cultură, precum bisericile. Peste toate însă, boom-ul industriei de afișe, chipuri cioplite în cerneli lucioase, cheia sigură a revitalizării economice, sfințită de sfîntul sobor, evident.
Lăsînd deoparte orice ironii, afișele electorale au ajuns să reprezinte poate cel mai bine esența hărmălaiei și a gîlcevilor care premerg alegerile. Sclipicioase și lozincarde, colorate cu zîmbete de import, împodobite cu beteală, căști de șantier și ciubote de inundații, țesute cu fir de patrafir, indecent de scumpe și de inutile (precum indecente, scumpe și inutile sînt și campaniile pe care le susțin), afișele se exhibă cu pretenția de a sintetiza un program politic într-o fotografie. Ele reprezintă, de fapt, o formidabilă (și vulgară) expresie a cultului pentru aparență în jurul căruia sînt centrate campaniile electorale. Aparența profesionalismului și a competenței, aparența patriotismului, aparența stăpînirii de sine, aparența șarmului, aparența seriozității, aparența cumsecădeniei. Aparențe, aparențe, aparențe. A, era să uit, aparența smereniei, hidratată cu aghiazmă proaspătă, bio-electorală.
Pe afară-i vopsit gardul.
12 noiembrie 2014
Florentin Ţuca este managing partner la casa de avocatură Ţuca, Sbârcea & Asociaţii.
