Abecedar samizdat și bastonașe digitale

Un comunicat aproape triumfalist al Ministerului Educaţiei anunţă că manualele pentru clasele I şi a II-a pot fi descărcate gratuit de pe platforma manuale.edu.ro. De fapt, în spatele comunicatului se află o realitate care nu poate fi coafată: manualele tot nu sînt gata. Şi nu se ştie cînd vor fi.

Aerul aproape triumfalist rezultă din două fraze prin care cine a scris comunicatul o fi vrut să arate ce lucru bun a făcut Ministerul: “Accesul pe platforma www.manuale.edu.ro este liber pentru oricine doreşte să utilizeze materialele didactice. De altfel, de la lansare şi pînă luni, 20 octombrie, ora 17:00, platforma a înregistrat 70.000 de vizitatori şi peste 28 de milioane de accesări”. Ce succes, domnule! Mii şi mii de oameni de pe tot cuprinsul ţării au făcut scurtă la mînă dînd click după click pe platforma cu manualele: la o simplă împărţire, rezultă că fiecare vizitator a dat 400 de click-uri! Orice site de pe planetă s-ar mîndri cu un asemenea trafic.

Ministerul oferă manualele în format pdf cu aerul că îi ajută pe profesori şi elevi, punîndu-i de fapt la treabă şi la cheltuieli suplimentare: ca să poată fi folosite, manualele trebuie descărcate şi imprimate/multiplicate pentru fiecare elev. Abecedarul apare, care va să zică, la fel ca samizdatul pe vremuri: se multiplică prin mijloace artizanale şi circulă din om în om. Cine n-are imprimantă şi copiator, n-are decît să mai aştepte! Sau să meargă la un centru de copiere şi să plătească – orice sacrificiu merită făcut pentru educaţia copilului, nu? Manualele adevărate vor ajunge în şcoli, zic editorii, după alegeri, căci acum tipografiile sînt ocupate cu materialele electorale. În cel mai bun caz, aşadar, elevii vor găsi manualele în ghetuţe, de Moş Nicolae. Şi ministerul va avea atunci ocazia să mai dea un comunicat triumfalist. Între timp, a comandat şi retipărirea manualelor vechi, despre care învăţătorii zic că sînt inutilizabile.

Toate acestea ar fi putut fi evitate dacă piaţa manualelor ar fi fost cu adevărat liberă, iar cadrele didactice ar fi fost lăsate să aleagă manualele pe care le consideră potrivite. Dar ministerul se ţine scai de procedurile complicate, cu o licitaţie în care comisii şi para-comisii declară nişte cîştigători, apoi urmează contestaţii, alte comisii, amînări etc. Nu era mai simplu ca editurile să fie lăsate să producă manualele, iar apoi selecţia să se facă natural şi liber?

În mod normal, această uriaşă bîlbîială ar fi trebuit să se termine cu demisii în lanţ: e inacceptabil să nu poţi pune pe bănci manuale la începutul anului şcolar. Şi e cinic s-o ţii după aceea din cîrpeală în cîrpeală, recomandînd întîi “lucrul cu fişe” şi apoi oferind nişte pdf-uri. Pe scurt, elevii şi învăţătorii sînt puşi să se descurce cum pot, iar ministerul emite comunicate în care se laudă cu “adaptarea învăţămîntului românesc la tendinţa mondială de utilizare a tehnologiei informaţiei în procesul de predare-învăţare”. Lucrul cu fişe scrise de mînă şi pusul pdf-urilor pe site reprezintă “tendinţa mondială”? Dar, evident, ministerul ştie bine ce face: nimeni nu protestează faţă de această situaţie. Sindicatele cadrelor didactice n-au nimic de zis, deşi, practic, învăţătorii sînt împiedicaţi să-şi facă meseria cum trebuie şi sînt supuşi unor presiuni şi eforturi suplimentare. Părinţii – nici atît.

Pluteşte în societate un aer de re-obişnuire cu răul, ca pe vremea lui Ceauşescu: aşteptăm să vedem ce-or mai zice “ăştia”, stăm cuminţi să nu se supere ministerul, poate ne-ajută Dumnezeu şi om avea manualele de Crăciun... E de rău augur pe termen lung: copiii intră cu stîngul în sistemul educaţional, iar lumea tace şi înghite. Da’ nu-i nimic, o să vină ele şi manualele (tipărite şi digitale), şi să vezi atunci ce bastonaşe digitale vor face ţîncii noştri, în deplin acord cu “tendinţa mondială”…

Articol apărut pe

.