Dileme on-line

Nu scriu despre ce trebuie. Admit că fiecare cititor e îndreptăţit să aibă aşteptări proprii cu privire la anumite subiecte posibile. De ce, de pildă, scriu despre cutare ministru din Bucureşti şi nimic despre cutare primar din Băicoi? De ce despre învăţămînt şi nu despre agricultură? De ce nu mă pronunţ, tranşant, cu privire la „Coaliţia pentru familie”? De ce n-am pomenit-o niciodată pe Simona Halep? De ce scriu despre buzele botoxate ale unor femei, periclitîndu-le dreptul de a face ce poftes

Într-o dimineaţă, pe cînd îşi lua micul dejun într-o cafenea, scriitorul a observat o femeie care ieşea din piaţă cu plasa plină şi care lăsase la vedere un exemplar din Un veac de singurătate printre salată şi roşii.

Din clădirile Bucureștiului nu cad doar cărămizi, țigle sau bucăți din tencuială, sticle de plastic ori mucuri de țigară, ci – iată, țîșnește și apa.

Este cazul unor muzicieni celebri de astăzi: pianistul Vladimir Ashkenazy, dirijorul Herbert Blomstedt și compozitorul german Hans Joachim Roedelius.

Articolul în foileton „Despre planul şi judecata în şah” de dr. Max Euwe şi o contribuţie a maestrului Octav Troianescu privind varianta Tarrasch din Apărarea Franceză care a reajuns la modă.

Într-un fel stăm bine („copii nu plătesc nimic”), deşi stăm cam rău (statul, mamele şi taţii trebuie să plătească din greu instrucţia „gratuită” a copiilor lor). Ca să nu mai spunem că banii de la buget tot de la bieţii părinţi vin...

Ni s-a întîmplat ce ni s-a întîmplat uneori de-a lungul istoriei şi pentru că am fost laşi, sau leneşi, interesați sau dimpotrivă, dezinteresaţi, colaboraţionişti sau de-a dreptul trădători.

De la debutul său din volumul colectiv Solstiții (1985), în care semnează poemul în proză Întineri, și pînă la Gerul dintre ei (2017), Radu Andriescu și-a schimbat de mai multe ori formula poetică.

Naționalizarea șahului: de la „un joc al stâlpilor de cafenea” la „un sport de masse”. Amatorii devin mai importanți ca profesioniștii. Scurtă istorie a revistelor de șah românești. Șocul din care tablele își revin abia în zilele noastre.

PSD e în criză de cadre. Dovada: din peste jumătate de milion de membri, nu s-au putut găsi 30 care să alcătuiască un guvern plauzibil. E dincolo de bine şi de rău. Rareori dezastrul a colaborat atît de armonios cu ridicolul. Rareori a fost patologia atît de aproape de rizibil. Mori de frică murind, în acelaşi timp, de rîs.

Pe cînd membrii partidului comunist ucrainean scriau la Moscova că țăranii nu au de unde scoate cotele supradimensionate de grîne care li se impuseseră, Stalin a fost de acord la sfîrşitul anului 1932 inclusiv cu rechiziționarea semințelor din Ucraina, fără de care nu se mai putea cultiva nimic în sezonul următor.

În prezent, acest tip de impozitare se află în impas.  Există multă corupție pe Pămînt.

E o perioadă în care Revista Română de Șah pare în căutare de aliați.

500 de ani de la momentul declanșării Reformei protestante sărbătoriți în 2017, inclusiv cu muzică: casa Deutsche Grammophon dedică acestei sărbători albumul conținînd integrala simfoniilor de Felix Mendelssohn Bartholdy, înregistrate de Orchestra de Cameră a Europei, condusă de canadianul Yannick Nezet Seguin.

Pesediştii au recunoscut, cinstit, că, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, şi-au numit în guvern miniştri de toată jena. Cît vom mai avea parte de blestemul acestui spectacol? Cînd vor apărea, în sfîrşit, pe scenă, nu figuri providenţiale, eroi folclorici, zîne imaculate, ci măcar oameni normali, cuviincioşi, care să nu te facă să roşeşti cînd te gîndeşti că te reprezintă?

Redacțiile sînt reduse ca număr de membri, jurnaliștii nu sînt solidari, iar bloggerii și influencer-ii nu își declară mereu interesele.

Milu Milescu și Alexandru Portocală nu mai apar ca redactori pe coperta revistei.

În 15 mai s-au împlinit 450 ani de la nașterea lui Claudio Monteverdi, unul dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Un nume de care merită să ne reamintim și a cărui muzică, în iureșul vieții de astăzi, capătă noi semnificații.

Eu aș fi vrut să scriu aici o poveste de dragoste, un lovestory veritabil, în care la sfîrșit nu moare nimeni, dar tabloul general e jalnic, sute de gloanțe trase la nimereală, haine, lucruri răvășite, cheile mașinii închiriate aruncate undeva și greu de găsit, cele câteva poze ale noastre ascunse în agenda în care mi-ai desenat velierul ăla complicat, cu trei catarge, printuri din corespondența noastră lipite pe pereți.

„Asta e treabă de bărbat”, ai zice și eu ți-aș da cuțitul cel mai ascuțit, dar nu m-ar lăsa sufletul să ies și să te las singur cu peștele ăla hăcuit pe masă.

Ar trebui ca el singur să fie jumătate din dragostea noastră de două biete corpuri. Nu e. Ar trebui să fie jumătate din luminile noastre interstelare. Nu e.

E deja a treia vară de cînd nu ne-am mai văzut și vîntul bate de seară, ca o inimă neprotejată, bate acum cît pentru anii în care am așteptat să te revăd.

Să-i dăm lui Vlad Cristache ce-i al lui – un spectacol de care Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” avea nevoie, nu ca de aer, ci ca de prezenţa unui act artistic matur, plin de adevăr şi emoţionant.

Nimeni nu scapă întreg (la cap) din vînzoleala actualei guvernări. Păi să ajungi să-ţi placă Grindeanu?! Să te dai cu Ponta?! Să trăiască clonele coanei Joiţica: Olguţa, Gabi, Carmen, Sevil. Că „e dame bune!”

Poate că sistemul economic comunist, cu accentul lui pe industrializare, era viabil la vremea lui. Au fost cîţiva ani după 1950 cînd ritmul de creştere economică în est făcea faţă celui din vestul Europei.

Poezia Magdei Cârneci a surprins încă de la debut, Hipermateria (1980), prin claritatea notațiilor ce conturează – prin acumulare – o viziune distinctă asupra lumii emoțiilor.

Revista Română de Șah este una dintre cele mai longevive publicații lunare din România, cu apariție aproape neîntreruptă, începând cu 1925 și până în 1992.