⬆
în ajun de sînziene
Pe faleza sălbatică de la Eforie
Eu aș fi vrut să scriu aici o poveste de dragoste, un lovestory veritabil, în care la sfîrșit nu moare nimeni, dar tabloul general e jalnic, sute de gloanțe trase la nimereală, haine, lucruri răvășite, cheile mașinii închiriate aruncate undeva și greu de găsit, cele câteva poze ale noastre ascunse în agenda în care mi-ai desenat velierul ăla complicat, cu trei catarge, printuri din corespondența noastră lipite pe pereți.
Ce m-o fi apucat să-ți scriu acum
Cinci ani în care te-am iubit, Pitic, orice ai crede tu.
Ți-am făcut cu mîna
„Asta e treabă de bărbat”, ai zice și eu ți-aș da cuțitul cel mai ascuțit, dar nu m-ar lăsa sufletul să ies și să te las singur cu peștele ăla hăcuit pe masă.
Sîntem nişte copii
M-am speriat și atunci, sîntem niște copii, tu nu știi ce înseamnă America, cum va fi să o luăm de la zero unde nu avem nimic și pe nimeni de care să ne agățăm, ce-i cu nebunia asta? Ne e mai bine aici, te-am rugat atunci, dar erai așa de fericit că te acceptaseră la universitate.
Imposibila sustragere
Începem scrisori fără să ne dăm seama. Primele cuvinte au fost acum un an: chiar în fața Școlii Centrale.
N-a mai rămas decît corpul meu
Ar trebui ca el singur să fie jumătate din dragostea noastră de două biete corpuri. Nu e. Ar trebui să fie jumătate din luminile noastre interstelare. Nu e.
Mi-e frică de fericirea aceasta
ascunde-mă bine intre coastele tale, închide-mă, ferecă-mă, să nu pot ieși, să nu pot scăpa, să nu mă pot sătura
Ca o inimă neprotejată
E deja a treia vară de cînd nu ne-am mai văzut și vîntul bate de seară, ca o inimă neprotejată, bate acum cît pentru anii în care am așteptat să te revăd.