De cînd ţin rubrica aceasta despre televiziune, am auzit de mai multe ori îndemnul să scriu despre lucrurile cu adevărat valoroase care se pot vedea pe micul ecran şi să nu-mi mai pierd timpul cu tot felul de nimicuri. În principiu, sînt de acord cu asta, dar...
Un meloman e un admirator necondiţionat şi un automat de zis „maestre“ oricărui muzician. Fericiţi cei melomani cu duhul, dar, precum spuneam, eu nu fac parte din categoria asta. Din păcate – pentru că destul de puţine lucruri mă mulţumesc şi încă şi mai puţine mă entuziasmează.
Duminica trecută, TVR Cultural a programat un excelent documentar produs de Arte şi realizat de Yosif Feyginberg. Este vorba despre Prokofiev: jurnal neterminat, un film care analizează o perioadă din viaţa compozitorului rus din perspectiva jurnalului său, ţinut între anii 1918 şi 1936.
Articolul meu de săptămîna trecută, intitulat „Educaţia prin manele“, a beneficiat, în varianta online, şi de un comentariu în care eram tras de urechi de o cititoare, doamna Simona Vlad. Dumneaei îmi reproşa o implicare insuficientă în rezolvarea problemelor naţiei, comoditatea de a ţine discursuri în faţa unui auditoriu favorabil, ba chiar laşitatea de a nu mă expune unui public ostil.
Acum şase-şapte ani, la începuturile acestei rubrici, mă uitam, conştiincios, la mai toate emisiunile de la televiziunile noastre – inclusiv la cele de divertisment. La acele producţii în care domneşte prostul gust şi care sînt făcute să-ţi spele creierul. Nu eram atît de naiv încît să cred că s-ar fi sinchisit cineva de munca mea de rînire în grajdurile lui Augias, dar consideram că e de datoria mea să fac asta. În fine, tot o naivitate...
Am mers doar pentru o zi la TIFF, la Cluj-Napoca, şi am fost de-a dreptul fascinat de efervescenţa oraşului din timpul festivalului. Se întîmplau multe lucruri simultan (proiecţii de filme, concerte, dezbateri), iar publicul venea în număr mare la fiecare.
Mult mai important decît toată vorbăria domnilor ferchezuiţi de la televizor, de jocurile de ping-pong dintre politicienii dolofani şi de toată hărmălaia animată de tot felul de interese este faptul că în ţara asta există copii care înghit în sec cînd sînt puşi să enumere nişte banale fructe. Mere, pere şi banane.
„A înjunghiat o fetiţă de 10 ani! «Ai ei mă umileau şi am vrut să sufere!»“; „ULUITOR! Îşi ţine INIMA într-un rucsac!“; „Gigi Becali, sufletul petrecerii machidonilor: «Eu şi cînt, şi dansez bine!»“; „IMAGINI ŞOC! Un taur i-a străpuns gura unui matador!“; „Dragoste «sinceră»!! Iepuraş Playboy, SEX în mare cu un bogătaş bătrîn!“; „Să vezi şi să nu crezi! Cînd nevoia cere... o faci în mijlocul străzii!“
Referindu-se la televiziune, Kurt Vonnegut ne oferă o istorioară concentrată, cinică şi semnificativă: „Unul dintre puţinele lucruri bune din vremurile noastre: Dacă ai o moarte groaznică la televizor, nu ai murit în van. Ne vei fi oferit un divertisment“.
Ţara este la ananghie. Preşedintele vorbeşte de pericolul colapsului, de „grecizarea“ ei şi recurge la măsuri tranşante, care lovesc grav în populaţia deja săracă. Cum s-a ajuns aici? Un răspuns ni l-a oferit excelenta emisiune de reportaje de la Pro TV, România, te iubesc, duminica trecută.
Am auzit invariabilele vorbe culese de la popor: despre cum merg micii cu berea, în cazul masculilor dezbrăcaţi în natură, sau strigăte de genul „Foarte tare! Distracţie la maxim!“, în discoteci
Înţeleg că televiziunile se folosesc de cultură doar pentru a face frumos în faţa CNA, dar oare Consiliul nu are nici o pîrghie prin care să determine operatorii să-şi respecte promisiunile, şi după ce s-au văzut cu sacii în căruţă?
Festivalul de film de la Cannes, 1982. Regizorul german Wim Wenders are ideea să cheme, pe rînd, mai mulţi regizori de film într-o cameră de hotel şi să-i pună să vorbească despre ce cred în legătură cu viitorul cinematografiei, dacă s-a pierdut limbajul cinematografic, dacă filmul e o artă care moare etc.
Este duminică după-amiaza, iar în familie domneşte atmosfera aceea fără de griji, de după siestă. Mama răsfoieşte alene o revistă, tatăl stă relaxat într-un fotoliu, iar puştiul de vreo şapte ani cască şi el gura la părinţii săi. Televizorul e, desigur, pornit şi merge în legea lui. Nu pare a fi nici un pericol pentru liniştea acestei familii. În colţul ecranului nu există nici un cerculeţ care să indice vreo limită de vîrstă sau necesitatea vreunui acord parental.
Auzim, din gura unor oameni ai bisericii, acest îndemn: „în timpul postului, trebuie să posteşti şi de televizor!“. În traducere, asta înseamnă să nu te uiţi deloc la el, adică să ţii post negru.
Duminica trecută, în seara de dinaintea Galei Oscarurilor, PRO TV a dat dovadă de o intuiţie extraordinară şi a difuzat filmul care, peste cîteva ore, avea să cîştige premiul cel mare: The Hurt Locker, al regizoarei Kathryn Bigelow. Într-o vreme în care televiziunile, în frunte cu PRO TV, se întrec în a da numai filme de categorie B sau C, mişcarea mi se pare surprinzătoare şi merită aplaudată.
În general, în emisiunile TV se vorbeşte despre România numai în alb sau în negru. Ţărişoara este ori o gură de rai şi facem materiale de propagandă deşănţată (cu care nu ştiu pe cine vrem să ducem de nas), ori un spaţiu unde s-au adunat toate relele lumii şi pentru care nu există nici o speranţă.
Îl urmărim pe Nicolae Ceauşescu – mult mai tînăr şi mai relaxat decît ne-a rămas în minte din zilele Revoluţiei. Vorbeşte despre sarcinile importante pe care trebuie să le aibă cinematografia: „Avem nevoie de filme bune, revoluţionare, care să prezinte măreţele realizări ale partidului nostru, să mobilizeze şi să înfăţişeze eroi care să constituie un model de muncă şi de viaţă.
După cum ştim, televiziunea nu e interesată de normalitatea acestei lumi, ci de tot ce iese în evidenţă într-un fel sau altul, de ce e ciudat, straniu, senzaţional, catastrofal. Presa în general funcţionează în acest fel, iar televiziunea este vîrful ei de lance. Ştirea bună nu e ştire – ne tot spun, cu cinism, cei care fac jocurile în presă.
Am fost plecat o săptămînă din România şi, prin urmare, nu am mai putut urmări fascinantele programe ale televiziunilor noastre. Cu siguranţă, am ratat o mulţime de lucruri interesante.
O reclamă fără prinţipuri şi fără logică
Spotul a stîrnit deja reacţii pe Internet – pro şi contra. Ba, mai mult, au apărut şi luări de poziţie oficiale: reclama inoculează ideea că tinerele fete trebuie să consume acest produs pentru a-şi putea finanţa operaţii estetice, mesajul transmis fiind acela că o femeie se defineşte exclusiv prin atributele sale fizice, susţin deputatul Cristina Pocora şi Agenţia pentru Egalitatea de Şanse – care au şi sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Pentru unii, cultura e ceva care se apropie de zona celor sfinte. Prin urmare, fundamentaliştii esteticului îi aplică şi ei celebrul îndemn „Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu“. Cînd produc sau manipulează cultură, se ţin departe de orice ar face atingere cu domeniul comercialului: banul e ochiul dracului, iar noi ne ocupăm de lucruri pure şi înălţătoare, par a zice ei.
Femeia se îndreaptă agitată spre scenă, cu o hîrtie făcută sul, în mînă. Zice ceva de faptul că a fost nedreptăţită şi că n-o ajută nimeni, deşi are şi un copil handicapat....
Televiziunile se află într-o continuă goană pentru a fi unele cu un pas înaintea celorlalte. Nu contează ce dai, ci să fii primul care a difuzat ştirea....
Am mai scris, în cadrul acestei rubrici, despre eficienta fabrică de vedete marca PRO TV, despre această formulă miraculoasă prin care televiziunea lui Adrian Sîrbu transformă în sclipici de paiete to...
Scandalul: Maia Morgenstern a acuzat-o pe o invitată permanentă, într-o emisiune de la Antena 3, de fascism; acuzaţia a fost întărită şi de regizorul Cristi Puiu.
Ce s-a întîmplat....
Ne uităm la felul în care televiziunile comerciale se iau la întrecere să satisfacă gusturile cele mai joase ale publicului şi ne închipuim că aceasta e o cursă a ceea ce în lumea lor de afaceri se ...
Mai întîi a circulat ca viral pe Internet: un filmuleţ cu un vietnamez tăiat în două de un camion, dar care încă se mişca şi vorbea, întins pe caldarîm, într-o baltă de sînge. O oroare, ce mai!...
O declaraţie făcută de Dan Diaconescu într-un interviu din TV Mania, preluat apoi de Libertatea, a făcut valuri, săptămîna trecută, pe Internet: OTV ar vrea să se extindă în Austria....
E vară, audienţele scad, prin urmare trebuie să fim îngăduitori cu sărmanele televiziuni care se agaţă de orice pai, doar-doar or mai recupera cîteva din punctele de rating pierdute....
La sfîrşitul lunii iulie, Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat publicităţii "Rezultatele monitorizării privind calitatea limbii române la posturile de radio şi televiziune" pentru perioadele 20...
Din ceea ce scriu eu în acest colţ de pagină, s-ar putea trage concluzia că sînt un tip urîcios şi căruia totul îi pute. "Bine, dom’le, dar ţie nu-ţi place chiar nimic?...
Dimineaţa, am prostul obicei să mă trezesc cu televizorul. Mă ridic din pat, îi dau drumul şi, în timp ce merge, fac drumuri la baie sau mă duc în bucătărie să-mi fac o cafea....
Millennium Business Center, clădirea de 18 etaje din oţel şi sticlă de lîngă Biserica Armenească din Bucureşti, ia foc în noaptea de 26 spre 27 iunie....
Iulian Comănescu, a cărui semnătură aţi putut-o întîlni şi în această pagină, şi-a lansat la Bookfest un foarte interesant volum, intitulat Cum să devii un nimeni, cu subtitlul "Mecanismele notorietăţ...
