Ţara lui Papură Vodă
Mi-aduc aminte că prin 2001, bursieră a Colegiului Noua Europă fiind, povesteam colegilor, în cadrul seminariilor de miercuri, despre funcţionarea justiţiei la 1800. Reacţia domnului Andrei Pleşu mi-a rămas şi acum în minte: "Păi, dacă a fost aşa cum ne povesteşti dumneata, eu mă mir cum am ajuns pînă astăzi". Cele ce se tot întîmplă în această ţară de la începutul anului mi-au arătat că sîntem atît de aproape de 1800, chiar de nu ne vine să credem şi ne vrem democraţi, moderni, transparenţi, corecţi, coerenţi etc. Dar realitatea e cu totul în altă parte, iar viaţa de zi cu zi ne arată o criză instituţională profundă. (Cel puţin la 1800 nu erau atît de multe instituţii.) Am asistat la gripa aviară şi la vînzarea de apă chioară pe post de dezinfectant. La 1800, ciuma era tratată cu fum de bălegar şi strachina de oţet, iar cioclii îi jefuiau pe cei care trăgeau să moară sau aruncau cîrpe infestate în curţile marilor boieri, iar după ce boala îşi făcea efectul, treceau la jaf. Găinile SRI-ului s-au dovedit curci aşa cum căpitanul Apostolache trimis în judeţul Ialomiţa să aducă un bigam înrăit, negăsindu-l, şi pentru a nu veni cu mîna goală şi mituit de cea de-a doua soţie, îi ridică pe cei trei preoţi care îi oferiseră, de fapt, informaţia, considerîndu-i "răi şi zurbagii". Urmează luni de închisoare pentru că mitropolitul şi judecătorii nu-şi găseau timp să le asculte pricinile şi în sfîrşit cînd şi-au găsit timp, căpitanul a dispărut, astfel încît compararea părţilor nu putea avea loc, aşadar altă tevatură, alte zile de puşcărie, alţi zabiţi trimişi în ţară în căutarea slujbaşului. Greşelile la examenele de capacitate, bacalaureat se repetă, dar nimeni nu este găsit vinovat. Ministrul, cu seninătate, nu se crede responsabil şi cere aceloraşi funcţionari incompetenţi să mergă mai departe, aşa cum făcea şi Alexandru Ipsilanti la 27 februarie 1779, dornic să reformeze întregul sistem şi obligat să lupte cu imobilitatea unor slujbaşi "ce s-au obicinuit rău a li să porunci pentru cîte o treabă de cîte trei şi de cîte patru ori". Dar acelaşi domn nu trece la măsuri punitive, ci reiterează o poruncă ce ar fi trebuit respectată pentru ca sistemul să funcţioneze: "Iată vă mai scriem încă o dată, ca să nu rămîe la nici unul pricină dă îndreptare că n-a ştiut". Cînd toată lumea arată clar cu degetul spre vinovat, acesta este demis cu forţa, dar păstrat în sistem. Orice om cu scaun la cap îşi pune o întrebare logică: dacă şi-a dovedit incompetenţa ca secretar de stat, cum va fi mai bun în calitate de consilier? Oare nu este aceeaşi persoană? Nu are aceeaşi minte, aceleaşi idei? Nici pe Brâncoveanu (1689-1714) nu prea l-au interesat competenţele boierului său Constantin Ştirbei ridicat la mari dregătorii, primind strîngerea birului în Dîmboviţa, pe care, de fapt, îl jefuieşte determinîndu-i pe ţărani să facă plîngeri peste plîngeri. Dar Vodă persistă şi-i dă pe mînă judeţul Teleorman, unde "jafurile" continuă, iarăşi Vodă îl iartă şi-l repune în funcţii, astfel încît şi "jafurile şi nedreptăţile" comise de boierul nostru continuă. Cînd, în sfîrşit, atinge gradul de insuportabilitate, vodă Br