"Steagul" românesc pe Kitzsteinhorn
De Sărbători, românii au invadat pur şi simplu Austria. Coloane de maşini cu număr românesc au traversat Ungaria, prin viscol, ceţuri şi zăpezi, multe dintre ele avînd schiuri pe capotă. Pe pîrtiile de schi, mai ales pe cele de la Zell am See sau Kaprun (care se pare că au o reclamă specială la Bucureşti, Timişoara sau Arad) a doua limbă, după germană, părea, fără exagerare, să fie româna. Adică auzeai mereu: "strînge picioarele mai mult" sau "ai grijă de Costin să nu se piardă". O familie de români chiar povestea cum şi-a pierdut copilul de 6 ani pe pîrtie şi, după ce a anunţat, a continuat să-l caute cu disperare. După vreo oră şi jumătate, li s-a spus că îl caută degeaba, fiindcă, după atîta timp, e sigur că a ajuns la hotel. Copilul chiar acolo era şi tremura de frică să nu-l bată părinţii. Fusese găsit imediat de poliţie şi, după numărul schiurilor închiriate, i-au fost identificate numele şi adresa. Poliţiştii au zeci de asemenea cazuri pe zi. Industria sporturilor de iarnă funcţionează fără cusur. Totul e pus la punct pînă în cele mai mici amănunte. Un sistem de care românii, obişnuiţi cu chinurile de la Predeal sau Sinaia, ori cu scumpetea de la Poiana Braşov, nu contenesc să se mire. În marile parcări de la baza pîrtiilor se pot vedea, de la o vreme, alături de serioasele automobile ale austriecilor, nemţilor sau olandezilor, şi o mulţime de şi mai serioase automobile sau maşini de teren cu număr românesc. Cochetele pensiuni austriece sînt şi ele pline de "ai noştri". Pleacă unii şi vin alţii, parcă din ce în ce mai pretenţioşi la serviciile primite, cu solicitări care depăşesc uneori obişnuinţele gazdelor. Acestea au o inerţie destul de mare şi încă nu sînt prea convinse că au de-a face cu un nou fenomen. Par să nu creadă deocamdată că esticii români nu vin decît să-şi cheltuiască banii şi să se distreze, nu să muncească sau să facă cine ştie ce alte drăcii. Nu au început, de exemplu, să scrie "La mulţi ani!" pe româneşte, deşi urarea apare în unele locuri în vreo şapte alte limbi. Deşi nescrisă, ea s-a auzit anul acesta foarte mult. Dar s-au auzit şi alte cuvinte cît se poate de româneşti. Deasupra Kaprunului, pe Kitzsteinhorn, la 2.000 de metri altitudine, un puşti cu un snowbord şedea într-un fel de prostraţie, în faţa unui peisaj colosal, rezemat de uşa automată de la intrarea unei staţii de telegondolă. Nu mai lăsa adică uşa să se închidă, aşa cum ar fi fost normal. L-am privit cu o oarecare presimţire. Şi deodată, din gîtlejul lui a izbucnit un strigăt plin de fericire: "piz....ăăă!". Prietena lui l-a tras de mînecă, atrăgîndu-i atenţia că prin zonă sînt destui compatrioţi care l-ar putea auzi. Temere ce i-a fost imediat confirmată de salutul meu. Dar văile Kitzsteinhornului au apucat să răsune de ecourile ciudatului nostru cuvînt. Fluturînd ca un steag, ce marca vesela "invazie" românească, alături de autohtonul "Ioo-larioo!".
