Poluare instituţională
Există un fel de cutumă care încă persistă în România, potrivit căreia cetăţenii sînt obligaţi să înghită cît mai multe mizerii din partea statului. Un stat care are ştiinţa rafinată de a profita în stil risipitor de banii lor şi de a-i supune în acelaşi timp, la diverse cazne, cu un sadism instituţional bine pus la punct. Cînd în urma cîte unui scandal, astfel de cazne se mai uşurează pe undeva, e inevitabil să apară altele în loc, pe unde nici nu te aştepţi. Asemeni capetelor de balaur tăiate. Dacă Ministerul Finanţelor era mai totdeauna în topul birocraţiei, acum au reuşit să-l întreacă cei de la Mediu. Au născocit o taxă pentru un aşa-numit fond de mediu, despre care spun că trebuie plătită retroactiv din 2002, pentru toate firmele care deţin maşini. Altminteri, spun ei, au dreptul să închidă firma respectivă. Şi sînt sute de mii de firme care au maşini. Nebunia începe însă de-abia cînd vrei să plăteşti această taxă. Există un sistem de calcul complicat care se găseşte pe site-ul Ministerului. Se calculează consumul lunar al fiecărei maşini, din 2002 încoace. Se socoteşte taxa în funcţie de tipul automobilului şi al combustibilului folosit. Există formule pentru a vedea, rînd pe rînd, cît plumb, cadmiu, dioxid de sulf, dioxid de carbon şi multe alte substanţe toxice a eliminat în atmosferă respectiva maşină. Se fac tabele. Se pare că un sistem de calcul, aparent mai simplu, s-a vîndut fraierilor, pe sub mînă. Consumul pe fiecare lună se înregistrează pe o coală A4. Chiar şi dacă nu s-a circulat cu maşina într-o lună, foaia trebuie întocmită pe zero. La urmă constaţi că taxa însumată pe toţi anii din 2002 pînă azi ajunge la 1 leu greu sau la 2 lei grei sau, poate pentru firmele de transport, la vreo cîţiva lei grei. Timpul pierdut e mult mai scump. Mai scumpe sînt şi zecile de hîrtii pe care se fac calculele, cîte două pagini, în cîte două exemplare, pentru fiecare lună, şi apropo... acestea provin din tăierea copacilor pe care autorităţile de mediu ar trebui să-i protejeze. Mai important decît taxa în sine e ca oamenii să muncească. Să calculeze noaptea, iar ziua să se înghesuie la agenţia de mediu pentru a depune formularele. Să se enerveze în mult zgomot pentru nimic. Banii nu se plătesc tot acolo. Pentru asta trebuie mers la trezorerie şi nu la oricare, ci la una anume, unde cozile sînt, bineînţeles, cele mai mari. Cine nu suportă trezoreria şi instituţiile Ministerului de Finanţe n-are decît să plătească prin bancă. Dar comisionul bancar va depăşi cu mult taxa în sine care - se pare că de aici înainte - va trebui achitată în fiecare lună. Unii spun că aceste taxe nici măcar n-ar fi legale. Ele se încasează oricum. Toată procedura e o bună probă de competenţă tradiţional funcţionărească românească şi de răbdare din partea docililor şi disciplinaţilor contribuabili care, în ciuda unor impresii create artificial, şi-ar plăti toate taxele chiar şi dacă pentru asta ar trebui să depăşească milioane de obstacole: să-şi scoată ochii cu formule, să înveţe chimie, să ajungă să se priceapă la tipurile de catalizatori auto şi la carburanţi, să înveţe să lucreze cu programe de tip Microsoft Excel, să cumpere kilograme de coli de scris, să stea la cozi, să înghită mojicii şi, în general, să înveţe smerenia şi supunerea faţă de statul nostru care e în toate. Nu trebuie să le rămînă timp liber să apuce să se mai bucure de mediul înconjurător care... încă rezistă, în ciuda administraţiei. libertatea de impresie
