Pe insulă

Englezii au stat în faţa televizoarelor timp de cinci zile, cît a durat o partidă de cricket cu Australia. Mulţi şi-au luat liber de la serviciu, unii au mers chiar pe stadionul Oval... Buletinele meteo se refereau în mod special la vremea din locul unde se juca partida (plouă sau nu plouă pe Oval). Victoria s-a lăsat cu o mare manifestaţie de bucurie în Trafalgar Square, loc în care jucătorii s-au lăsat aclamaţi, plimbîndu-se prin mulţime într-un autobuz cu etajul de sus descoperit. O mare bucurie naţională pentru un sport de care "pe continent" abia dacă s-a auzit (un fel de baseball cu o bîtă mai lată şi reguli uşor diferite). Pe lîngă cricket, mai există însă şi croquet, care e cu totul altceva: cu bile, ciocane şi porţi. Se spune că e un joc mai mult de strategie decît de îndemînare şi se joacă pe gazonul din faţa caselor mari sau a palatelor. Tot în Anglia, la mare preţ - cum se ştie - e şi golful, la fel ca în Statele Unite şi în toate fostele colonii britanice (iar sportivul cel mai bine plătit din lume nu este un fotbalist sau un jucător de baschet, ci un jucător de golf). Polo (călare) e o altă bucurie a englezilor (l-a jucat şi prinţul Charles), ca şi hocheiul pe iarbă. Nu mai vorbesc de cursele de cai cu tot cu pariurile din jurul lor. Sau yachtingul... Pe un canal de televiziune, Challenge, se transmit nopţi întregi partide de pocker, jucate pe sume mari de bani. Uneori sînt filmate antrenamentele unor novici în ale acestui joc, care vor să devină profesionişti şi care trebuie să păşească în nişte cuve cu diverse scîrboşenii pe care nu le văd, fără să li se clintească muşchii feţei. Sau să nu clipească atunci cînd li se pune un şarpe boua în jurul gîtului. S-ar putea spune că aşa cum noi nu jucăm cricket, nici englezii nu joacă table. Ba, joacă şi table. Au chiar şi campionate. Iar în salonul unui faimos castel de lîngă Londra, Leeds Castle, e expusă o cutie de table cu paharul îmbrăcat în pluş pentru zaruri. Jocul e chiar folosit de oaspeţii de seamă ai castelului, găzduiţi uneori cu ocazia unor înalte conferinţe care se organizează acolo. Asta în vreme ce pe domeniul de afară, lîngă un lac plin de lebede şi raţe sălbatice, nişte indivizi înalţă baloane cu aer cald. Atît de mari, încît transportă cîte 15 oameni în nacelă. Se urcă toţi în cer, şi-i uită Dumnezeu acolo privind în jos către dealurile şi pădurile ţinutului Kent. La Londra sînt magazine de jucării în care nu vezi nici un copil. Sînt doar bărbaţi care cer un Aston Martin model 1968 sau un Bugatti din seria celor opt care au fost construite fără nici un fel de garnituri la motor. Jucăriile (foarte scumpe de altfel) sînt pentru old boys, adică pentru colecţionari. Nu degeaba hobby e un termen englezesc. În sfîrşit, se pare că toate astea sînt avantajele de a trăi pe o insulă. Cu o detaşare în faţa căreia încrîncenările şi ambiţiile unor continentali ca Hitler sau Napoleon s-au spulberat. (Napoleon a fost chiar trimis la rîndu-i, pe o insulă să se liniştească... facînd pasenţe.) Dar aşa, se poate ajunge să se creadă că şi marele imperiu colonial britanic a fost creat tot ca un fel de hobby. Londra, 18 septembrie 2005 libertatea de impresie