Pattern-uri obsesiv turistice

Sînt o persoană pasionată de turism şi hoinăreală. De aceea nu pot să nu constat, chiar pe propria piele, că turistul "de serviciu" devine, treptat, posesorul nu numai al unui "îndreptar" de purtări adecvate, în majoritatea situaţiilor previzibile, ci şi al unui extra-simţ al locurilor vizitate, oricare ar fi ele. Cine e turist "de formaţie" şi are în sînge simţul hoinărelii observă că străzile aparent aceleaşi ale oraşului în care locuieşti se pot schimba radical, nu doar datorită apariţiei unei noi clădiri, ci şi a unei plante sau pisici întîmplătoare. Şi îşi construieşte un sistem propriu de "supravieţuire turistică". Asemenea lui Macon Leary, personajul interpretat de William Hurt în fermecătorul film al lui Lawrence Kasdan din 1988, Accidental Tourist. Dacă Macon Leary ştia unde găseşti cel mai gustos hamburger din Paris sau de cîte săpunuri ai nevoie pentru o excursie în Atlanta, "hoinarul senzitiv", pe lîngă regulile strict practice, îşi construieşte şi un set de pattern-uri "spiritualo-pleziriste" pe care se străduieşte să le aplice de cîte ori vizitează… un loc. Exemple din cea dintîi categorie menţionată (regulile practice) ar fi, în cazul României, să ştii străzile şi curţile unde se află "cîini periculoşi", ca şi pe cele care nu au trotuare deloc, deci nu te poţi plimba pe ele. Trecînd de această fază de strictă supravieţuiere, poţi, apoi, să fii posesorul informaţiilor legate de cîrciumi şi magazine în care merită să faci cîte un popas consumist în respectivele peregrinări. Cea de-a doua categorie (pattern-urile…) îi este caracteristică, în general, turistului experimentat şi… obsedat. De un soi de perfecţiune turistică, de bifare cu valenţe spirituale. De pildă, acest gen de călător îşi propune, cînd trece pe lîngă peisaje, să zicem, de toamnă, să le sublinieze coloritul cunoscut fiecăruia dintre noi din compunerile de la şcoală. Apoi să le arate " celorlalţi, dacă există… " rîul ce curge învolburat prin matca sa, gen Oltul în defileul său… Odată ajuns într-un oraş, vrea neapărat să vadă case vechi şi biserici. Întreabă înfocat de "centrul vechi", există, nu există, şi de cel puţin singura biserică monument istoric locală. În anumite situaţii, nu poate fi decît dezamăgit: aşa cum mi s-a întîmplat mie în New York, unde, evident, nu puteam găsi biserici din secolul al XVI-lea, şi cînd m-am îndreptat spre una despre care se spunea că e "istorică", am aflat că istoria ei se referea la 11 septembrie 2001… Căci, recunosc, fac parte din această categorie de vizitatori hoinari. Categorie care, atunci cînd revăd, chiar a nu ştiu cîta oară, oraşe precum Sibiul, ştiu că "e rost" ca simţul lor turistic de serviciu să intre în acţiune: e vorba, indiscutabil, de un oraş frumos, ardelenesc, cu centru vechi, biserici, turnuri şi ziduri… Ca atare, e musai să asişti, măcar puţin, la slujba din biserica evanghelică din centru, chiar dacă e în germană şi nu înţelegi nici o iotă din cărţile de rugăciune ce ţi se împart, conştiincios… La fel cum ai asista la slujba, în rusă, de la o biserică din Tulcea… Sau cum erai gata să intri într-una din Dorohoi, care te fascinase că era deschisă pînă noaptea tîrziu: de fapt, acolo era priveghiul pentru o înmormîntare… Nu e grav, cred, să fii şi " puţin " fanatic, atîta timp cît aceasta se datorează unui entuziasm turistic genuin. Cred însă că există o modalitate mai degajată de a face lucrurile (pe care nu o "stăpînesc" bine nici eu însămi, încă…). Dacă te laşi în voia străzilor, e posibil să te întîlneşti faţă-n faţă cu primarul Johannis, tocmai cînd vorbeşti despre el (ceea ce mi s-a întîmplat mie pe lîngă deja amintita biserică…). Sau poţi primi indicaţia sinceră că, dacă vrei să vizitezi ceva semnificativ în oraşul respectiv (Cîmpia Turzii), cea mai indicată ar fi piaţa agro-alimentară locală. Sentimentul de libertate, însă, este cel care contează…