Patima lenei

"Toţi pretutindenea sapă El duce cîini la apă." Anton Pann În sfîrşit, a dat Dumnezeu şi Ion s-a însurat cu fata Lenii, ce-i slujnică la dumnealui boierul Pîrşcoveanu din Craiova. Făcură nuntă mare, băură, mîncară, se veseliră. Apoi îşi luă casă cu chirie într-o mahala a Bucureştiului, îşi instală nevasta, îi puse zestrea în mijlocul casei ş-apoi plecă la cîrciumă să se laude la toată lumea de norocul ce dădu peste el. Păuna îl aşteptă pînă la trei ceasuri, cu lumînarea aprinsă, cu teamă în suflet că poate cine ştie ce s-a mai întîmplat. Ion veni către dimineaţă plin de vin şi de rachiu, cu arţag şi obosit nevoie mare. Cînd şi la două luni de la nuntă, Ion tot la cîrciumă îşi petrecea ale vieţii, Păuna s-a gîndit că poate, poate, dacă se roagă mumă-sa de boier, i-o da şi lui Ion al ei acolo o moşioară cu arendă şi s-o apuca şi el de muncă. Boierul primi şi-i dete două pogoane bune numai gata să fie semănate. O săptămînă, două, merse la cîmp să are şi să semene, mai mult îndemnat de Păuna decît de voie bună. Dar cînd se porniră ploile primăverii şi-i înecară tot locul, nu mai avu nici un chef de treabă şi nici nu vru să mai audă de semănat. Păuna se zbătu singură şi semănă locul că-şi pusese Leana obrazul la boier şi nu putea să-l lase în paragină, apoi n-ar mai fi îndrăznit să-l vadă-n ochi şi să-i mai ceară cîte ceva. Veni şi vara, veni şi vremea recoltei, dar Ion să iasă din casă nici gînd. Noroc că se porniră iarăşi ploile şi lăsară în urmă noroi şi făcură una cu pămîntul grîul. Acum nu se mai putea plînge Păuna că din vina lui n-aveau ce mînca la iarnă. Şi de unde să-i plătească boierului, că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Partea boierului trebuia totuşi plătită, aşa că se pricopsi Leana şi din simbria ei îi dete acolo ceva parale. Mai pe toamnă, lui Ion îi trecu prin gînd c-ar putea să se apuce de neguţătorie. Ce, el n-o şti ce să facă, că doar n-o fi greu să cumperi de la alţii ieftin şi să dai la ceilalţi scump. Îi ceru soacră-sii să-l ajute şi să ceară un cal de la boier ca să poată ieşi p-afară să-şi caute neguţătoria. Primi calul mai repede decît s-ar fi aşteptat ş-acu era musai să-nceapă treaba. Vai, însă la nici o săptămînă calul nu vru să mai mănînce, iar într-o seară îşi dete ultima suflare lîngă bălegarul din spatele grădinii. Ion nici nu plînse, nici nu se jeli, nici nu se bucură, ci-şi puse pălăria pe cap şi plecă la cîrciumă să-şi înece amarul, c-aşa noroc numai la casa lui se mai văzuse. Vecinii îl priviră şi-şi spuseră-n bărbi c-aşa om nu mai văzură şi se întrebară de nu suferea cumva de vreo boală sau de vreo patimă, să fie prostie sau poate "mişălătatea lenii" sau doar ghinion? Şi-l sfătuiră, şi-l luară cu binişorul, îndemnîndu-l să-şi vadă de casă şi să se apuce de treabă că vine iarna şi nu vor avea ce pune pe masă. Lui Ion nici că-i pasă. El le-a încercat pe toate, Dumnezeu şi sfîntul Duh îi sînt martori, nimic nu i-a ieşit, da' nu din vina lui. Este adevărat că nu prea cu tragere de inimă şi nici cu gînd să facă ceva, ci aşa de gura lumii şi de limbuţia nevestii. În cele din urmă, a renunţat să mai şi gîndească, îl obosea prea mult. Iar limba ascuţită a Păunii, reproşurile Lenii au început să-l scoată din minţi şi, iritat nevoie mare, le-a potolit cu înjurături, bătăi şi cazne, astfel încît să nu mai cîrtească ceva vreme. Pe vecini nu i-a băgat în seamă, dar într-o zi, cînd au rîs de el, i-a ameninţat că le pune foc la case de se mai amestecă, că-i stăpîn şi face ce vrea şi n-are nimenea treabă cu dînsul. Speriaţi că "nărodu" ar putea să le pună foc caselor în miez de noapte, îl lăsară în plata Domnului să-şi petreacă viaţa în patima lenei. Lenea este considerată de ţărani, meşteşugari şi negustori ca un păcat, o patimă, un viciu, o boală. Leneşul nu se bucură de consideraţia unei societăţi unde munca este singura care le procură hrana de fiecare zi, iar un bărbat trebuie "să cîştige cu folos" pentru a-şi hrăni casa, soţia, copiii. Leneşi sînt însă pretutindeni, iar prispa casei şi ulcica cu vin le asigură odihna de care au atîta nevoie după fiecare zi petrecută la umbră numărînd frunzele copacilor.