Parisul, hotelul şi românii

Publicat în Dilema Veche nr. 136 din 1 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Să fii în vacanţă, la Paris, este visul (aproape) oricărei demoazele românce respectabile. "Paris" presupune un aer romantic, pe lîngă cel consumist high-class legat de marile case de modă şi producătorii de cosmetice; ca să nu mai vorbim de încărcătura culturală şi boemă. La care se adaugă recentele escapade ale Monicăi şi Irinelului în aceeaşi metropolă, transmiterea în direct a cărora a făcut din Paris, probabil, idealul şi mai multor românce telespectatoare. În ceea ce mă priveşte, nu am ales eu Parisul, după modelul Monicăi, ci aşa s-a nimerit să fie. Mai fusesem o dată, în tulburii ani ’90, fără bani şi aproape fără casă. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Am plecat ca orice turist care se respectă, şi anume printr-o agenţie. Mi-a crescut inima în piept pentru că am intrat, şi eu, în rîndul masei de consumatori care sînt obiectul industriei turistice. "Masă" este un cuvînt potrivit pentru că avionul cu care am plecat era de-a dreptul înţesat de semeni de-ai noştri, familii respectabile cu copii, care plecau spre fabuloasa destinaţie. Nu mai erau românii mici şi timoraţi la contactul cu Occidentul, de altădată, ci viitorii cetăţeni europeni siguri pe banii şi drepturile lor. De la aeroport, majoritatea au luat taxi-uri, şi nu s-au mai tîrît cu bagajele pe scările metroului. La hotel, alte revelaţii. Mentalitatea de Badea Cîrţan revine mereu, cînd intri în contact cu sisteme şi tehnologii cu care nu eşti la curent. Ca, de pildă, senzorii de uşi; senzorii de lumină; cartela cu care se deschide uşa, dar şi lumina; televizorul cu plasmă; butonul pe care apeşi şi obloanele coboară singure, în sus şi-n jos; cabina de duş, alături de cadă. Toate astea, pentru mulţi dintre românii anilor ’80, pot genera pusee de admiraţie (ca să nu spunem, exagerat, extaz) de tipul celor ale papuaşilor în faţa mărgelelor strălucitoare. Interesant de constatat e faptul că o parte dintre vizitatorii români, deja rodaţi în industria sus-pomenită, din anii ’90 încoace, au depăşit nivelul Badea Cârţan. Şi au trecut la următorul, şi anume la cel mai critic, şi detaşat, al turistului iniţiat şi umblat, care-şi permite să observe mai curînd lucrurile negative decît pe cele demne de laudă. În această categorie intră familia de români pe care am întîlnit-o în hotelul nostru. Într-o dimineaţă, la destul de copiosul mic dejun (am uitat să mă extaziez şi în faţa mîncării abundente şi diverse, semn îmbucurător, înseamnă că am depăşit nivelul), am auzit vorbindu-se româneşte în spatele meu. Era, evident, familia neaoşă clasică, mamă, tată, copil unic, middle spre upper class, ca venituri. Cei trei s-au bucurat să ne descopere şi, fiind de-ai lor, şi-au dat drumul, cu sinceritate, la opinii. Doamna mi-a spus, primul lucru, că e de 10 zile în Paris şi se plictiseşte. Eu, care urma să stau doar 6 zile şi nu ştiam cum să înghesui în ele atîtea muzee, biserici şi străzi, am rămas uluită. Doamna a continuat, se săturase şi de cumpărături: în fond, cît poţi cumpăra? Parisul nu e ca Elveţia, a adăugat: acolo n-ai să vezi drogaţi şi homeless-i, ca pe malurile Senei. Cel mai mult le plăcuse zona nouă, din La Defense. Unde vrem să mergem astăzi? La Luvru? Nu merită: aglomeraţie mare. Singurul lucru care mai rentează e Versailles-ul, cînd merg fîntînile. Continuarea discursului lor nu-şi mai are rostul. I-am urît pentru că mi-au întinat percepţia diafană asupra oraşului pe care ţineam s-o am. Cînd ne-am întîlnit a doua oară, am vrut să mă ascund de ei, dar lucrurile au luat o altă întorsătură: cei trei ne-au oferit biletele lor de RER spre Versailles pentru că plecau şi nu mai aveau nevoie de ele. Gestul lor de solidaritate a culturilor mici şi marginale în faţa celor înfloritoare şi cotropitoare m-a mişcat şi mi-a schimbat opinia. Datorită lor am văzut Versailles-ul (altfel, fiind mai departe, ar fi rămas pe lista de aşteptare). Aşa că, pînă la urmă, le pot trece cu vederea micile aere provinciale, de Chiriţe: în fond, e un sistem de apărare în faţa unei lumi impresionante şi mult mai avansate.

Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari
Avem deci o decizie politică la Consiliul European: Grecia va fi ajutată de statele din euro-zonă şi de FMI. Revenim, astfel, la problema hazardului moral ridicat la nivel de state.
Mai mult decît servicii jpeg
Eden-ul din Rîmnic
Despre municipiul Rîmnicu Sărat aflăm că are o populaţie de 38.805 locuitori (2002). Cea mai veche menţiune documentară despre el descoperită pînă acum datează din 8 septembrie 1439 – „un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni…“ (Wikipedia). Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1574.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserică şi tăiţei
Lîngă hotelul la care stăteam era Votivkirche, una dintre bisericile importante ale Vienei. Biserica neogotică a fost ridicată de Ferdinand Maximilian Joseph, între 1856-1879, drept mulţumire că fratele său, împăratul Franz Josef, a scăpat dintr-un atentat întîmplat în acel loc (aproape de Universitate): a fost înjunghiat de către naţionalistul maghiar Janos Libenyi şi a scăpat (se pare că datorită gulerului gros al uniformei sale…).
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Dumnezeu nu îţi poate da drepturi băneşti
OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Circul vesel
Am văzut de curînd, în sfîrşit, un film despre circ: Circul vesel, în regia lui Claudiu Mitcu, o producţie HBO. La început, nu ştiam ce să cred, filmul îşi avea ritmul lui, şi-şi dezvăluia tacticos subiectul, fără grabă şi senzaţionalism.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor?
Chiar în ziua în care apare Dilema veche pe piaţă, începe la Bruxelles Consiliul European de primăvară. Evident, vor discuta despre Grecia. Dacă citiţi acest text în week-end, s-ar putea să aveţi deja nişte răspunsuri, deşi nu e exclus nici să meargă înainte pe formula: sîntem alături de Grecia, dar să-şi facă singură ordine în ogradă. Dar chiar mai interesantă e discuţia privind ce s-ar putea face pentru ca scenariul grecesc să nu se mai repete.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Românii şi lumea
Nu e prima dată cînd, ieşind din mica noastră lume balcanică şi încrîncenată, realizez că lumea mare, de aiurea, e… altfel. Ajunsă, din nou, după oarece timp, la Viena, am avut un soi de şoc cultural. Deşi am tot călătorit, mai ales prin Europa, anumite ritualuri cotidiene de aiurea continuă să mă mire: de pildă, cele legate de trafic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cumpăraţi o insulă grecească? Nein!
Criza financiară prin care trece Grecia a devenit o problemă europeană. Am mai scris despre dilemele Europei în ce priveşte Grecia, care pot fi rezumate la: salvăm Grecia pe banii noştri sau nu o salvăm şi riscăm ca banii noştri comuni să se ducă de rîpă? Între timp, nu s-a dat un răspuns ferm, s-a mers pe soluţia de mijloc: dăm de înţeles că nu vom lăsa Grecia să se prăbuşească, dar ne asigurăm că Guvernul grec ia măsuri dure pentru a se salva de unul singur.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Manual, eco şi retro
Mărţişoarele de tarabă rămîn preferatele mele. Nu pentru că ar fi nişte capodopere, ci fiindcă mă simt mai liberă printre ele. Anul acesta nu au fost mai frumoase sau mai originale decît în anii trecuţi. Mi-au sărit în ochi doar unele pictate, în stil naiv, pe sticlă, cu animale. Am aflat – de la tînărul de 20 de ani care le face – că sînt „lucrate manual. Cu o altă sticlă pusă deasupra pentru protecţie şi rama din ceramică“. Şi costă de la 5 la 20 de lei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Pensionarii mei pe caz de boală
Domnul S. este instalator. Din ăla vechi, care ştie meserie, nu din ăştia care au apărut acum, ciocănari care ştiu doar să schimbe o garnitură. Domnul S. lucrează în branşă de 40 de ani. A lucrat şi la întreprinderea de stat. Întreprinderea de instalaţii a fost falimentată după Revoluţie şi apoi privatizată. Domnul S. a considerat asta o mare şi ticăloasă nedreptate, deşi niciodată nu a trăit numai din salariu, deşi era mai mult pe la „ciubucuri“ în timpul de muncă, adică la lucrări pe cont prop
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Triumful fostelor soţii
Scriam, de curînd, despre filmul Ce-o fi cu soţii Morgan (Did You Hear about the Morgans, 2009, în regia lui Mark Lawrence, cu Sarah Jessica Parker şi Hugh Grant): ideea era că nu oferă mai nimic incitant şi nou în seria comediilor conjugale. Care, ca şi gen în sine, mi se păreau într-un moment de impas…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserica din Cumpătu
„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Ce am învăţat din Lovin vs Ţoghină
Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Note de la Chişinău
Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dacia, spre Budapesta
Pentru împătimiţii călătoriilor cu trenul, un drum pînă la Budapesta, cu CFR-ul, poate fi un adevărat regal. E adevărat că, dacă citeşti pe Internet despre trenul cu care urmează să pleci – internaţionalul Dacia, care ajunge, în final, la Viena –, voiajul capătă o pronunţată tentă horror: „Am găsit bilete la clasa I, deşi trenul era foarte aglomerat.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Global-local, pe viu
Într-un interviu luat recent, o doamnă cu pasiunea călătoriilor spunea că, atunci cînd a ajuns pentru prima dată în Asia, după un zbor interminabil, a avut surpriza să constate că acolo, lucrurile nu sînt foarte diferite de aici. Se aştepta să dea peste oameni şi obiceiuri nemaiîntîlnite şi exotice, precum exploratorii de altădată... Globalizarea, spunea ea, bat-o vina, e rădăcina lipsei de surprize şi a déjà-vu-urilor care ni se întîmplă în locuri despre care nici cu gîndul nu gîndeşti...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Simţul kantian al băutorilor de ceai
Există un principiu în teoria politicilor publice care zice că grupurile mici şi cu interese puternice sînt mai eficiente în a acapara banii statului. Acest principiu, inventat de un tip deştept pe nume Mancur Olson, are la bază o logică simplă. Să luăm de pildă grupul fermierilor. Ei au motivaţii să se organizeze pentru că fiecare dintre ei cîştigă mult din subvenţiile de la stat. Cine plăteşte aceste subvenţii? Contribuabilul. Suma pe care o plăteşte fiecare contribuabil către fermieri nu este
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şcoală pentru soţi - depăşită
Pe la mijlocul anilor ’90, cînd au început să circule mai asiduu primele romane pentru femei –, care de fapt nu erau romane, ci sfaturi practice „puse în scenă“, şi primele filme aşijderea – eram încîntată de ele. Ba chiar aveam naivitatea să cred că îmi pot oferi soluţii personale: în fond, rostul lor tocmai acesta este, nu? Să amestece nevoia de poveste, de romance, cu cea de psihologie aplicată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Predicții și conspirații
„(…) în 2010 se va declanşa un conflict între Occidentul european şi Statele Unite ale Americii; criza economică nu va trece, iar Europa va suferi în continuare o cădere economică. Pe 11 noiembrie 2010, un război va fi declanşat între două ţări mari, iar numai cei care se vor ascunde în est sau în Caucaz vor supravieţui. Patru regi se încleştează într-o bătălie şi astfel izbucneşte cel de-al treilea război al lumii, în care vor fi utilizate arme bacteriologice şi chimice“ (www. brasovultau.ro)
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi
După cum aflăm din manual, UE este un spaţiu economic comun. Doar că în orice spaţiu economic, statul are un rol important – de organizator, stimulator şi redistribuitor. Dar despre ce stat vorbim cînd ne referim la UE? În cea mai mare parte, despre statele naţionale, UE nu are atribuţii privind taxarea, cheltuielile sociale, pensiile etc. Totuşi, avînd o piaţă comună, UE încearcă să coordoneze politicile naţionale.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Banii sînt buni
Îţi trebuie numele şi talentul lui Niall Ferguson să faci dintr-o carte de istorie financiară un succes de public. Iar The Ascent of Money – A Financial History of the World (Penguin Books, 2009) a reuşit asta.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Garda cetăţii şi cîinele negru
Există, în România, cîteva locuri în care, odată ce ai apucat să pui piciorul, nu poţi să nu revii. Fără să te plictiseşti....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Crin şi Ionel - poveşti paralele cu final bezmetic -
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mall-ul din Cotroceni şi oceanul IMAX 3D
"Garibaldi se opreşte din nesfîrşitul rond de pază pentru a atrage o femelă cu graţiosul dans de curtare....

Parteneri

Khalili Collection Islamic Art mss 0874 3 jpg
Cine au fost mogulii, cei mai puternici oameni ai lumii. Au creat un imperiu al luxului și toleranței
Acum câteva secole, în Asia Centrală lua naștere una dintre cele mai puternice și bogate dinastii ale istoriei. Se numea Moguli și au ajuns să controleze un întreg subcontinent. Averea lor era atât de mare încât numele dinastiei a devenit sinonim, până astăzi, cu bogăția și puterea discreționară.
zodii, foto shutterstock jpg
Zodiile care vor cunoaște adevărata fericire, între 13 și 26 februarie. Acești nativi primesc o sumă mare de bani și întâlnesc o persoană dragă pe care nu au mai văzut-o de mult
Între 13 și 26 februarie, astrele aduc vești bune pentru Balanță, Pești și Scorpion. Aceste zodii vor avea parte de momente de fericire adevărată, fiind răsplătite atât pe plan financiar, cât și emoțional.
Scandalul legat de Epstein   ziare internationale FOTO shutterstock jpg
Umbra lui Epstein tulbură apele în toate colțurile lumii, din Europa până în Asia
Dezvăluirile din documentele publicate de administrația Trump au generat ample repercusiuni globale, ducând la demisii și potențiale implicații penale mult dincolo de granițele SUA, din Europa până în Asia, relatează New York Times.
curier pachet livrare foto shutterstock
Unde pot reclama românii pierderea, deteriorarea sau furtul unui colet. Ce despăgubiri pot primi
Ultimele date statistice arată că, în România ajung în fiecare an cel puțin 600 de milioane de colete, corespondență și imprimate, o parte dintre acestea fiind însă pierdute sau deteriorate. Cei care ajung în astfel de situații neplăcute trebuie să știe unde pot depune plângeri.
Europa și SUA  tablă de sah pe fundalul unei hărti FOTO shutterstock jpg
Elefantul din cameră de pe agenda UE. Cum vechile diviziuni riscă să deraieze eforturile către autonomie
Liderii UE se pregătesc pentru discuții de importanță majoră pe teme ce variază de la proiecte comune de apărare la reforme economice, însă eforturile de a reduce dependența Europei de SUA scot la suprafață diviziuni profunde între cele 27 state membre, scrie Politico.
perisoare istock ciorba supa jpg
Ai pus prea multă sare în ciorbă? Ce trebuie să faci ca să o salvezi
Sarea în exces poate transforma rapid o supă sau ciorbă într-un preparat aproape imposibil de savurat. Însă nu totul este pierdut: există soluții simple și la îndemâna oricui pentru a corecta gustul fără a începe de la zero.
Examenul de Bacalaureat  Foto Freepik com jpg
Ce locuri de muncă și-au găsit românii fără BAC: „Diploma nu e o certitudine că ajungi mare CEO, dar e mai bine să o ai”
După ani în care au renunțat la gândul obținerii diplomei de Bacalaureat, mulți români spun că au fost nevoiți să accepte meserii prost plătite, regretând lipsa de interes pentru acest examen. Alții susțin însă că diploma nu a contat foarte mult în cazul lor, deoarece s-au mobilizat pentru a reuși.
Ciaductul Crivadia  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) JPG
Cel mai înalt viaduct rutier dă fiori românilor. În ce stare a ajuns după 60 de ani podul traversat de mii de mașini
Cel mai înalt viaduct construit în anii ’60 stârnește fiori multor români, din cauza stării sale de degradare. Viaductul este tranzitat zilnic de mii de mașini, iar trecerea timpului a lăsat urme adânci în structura sa.
Lady Jane Gray jpg
12 februarie: Un an de când Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul prelungit de președinte al României
Pe 12 februarie 2025, Klaus Iohannis și-a încheiat cel de-al doilea mandat în fruntea statului român. Tot pe 12 februarie s-au născut scriitoarea Otilia Cazimir și regizorul Franco Zeffirelli.