Păcatul pactului
Am în minte imaginea unui preot dintr-un mic orăşel de provincie, un om luminat, cu o alură demnă şi în acelaşi timp, mereu zîmbitor. Cu o pălărie cu boruri mari, la limita tradiţiei hainelor preoţeşti, cred, care-i dădea însă un aer aparte. Deşi în vîrstă, arăta încă foarte bine, cu o figură subţire şi deschisă. Vorbea de Dumnezeu cît se poate de firesc, fără a-şi muia vocea în tonuri orientale. Înainte de 1989 era urmărit de Securitate pentru că, în predici, făcea aluzii la adresa regimului comunist şi a lui Ceauşescu. El însuşi povestea cum odată, un ofiţer de Securitate a instalat în biserică un casetofon pus pe înregistrare, cu care spera să prindă pe bandă dovada unor spuse de-ale sale împotriva regimului. Preotul l-a văzut şi a aflat şi de casetofonul din priză. A scos din altar siguranţa corespunzătoare acelei prize, apoi a pre-dicat mai înverşunat ca niciodată, sugerînd credincioşilor că regimul care-i oprima şi conducătorii lui ar fi fost, de-a dreptul, de sorginte diavolească. Cu mare dezamăgire, securistul avea să constate la sfîrşit că nu s-a înregistrat nimic. Se întîmpla pe la sfîrşitul anilor â70, cînd o asemenea joacă de-a şoarecele şi pisica era posibilă, dar riscantă. Acel preot a trecut cu umor, înţelepciune şi har preoţesc prin încercările la care l-au supus vremurile, devenind un exemplu pentru comunitatea lui. Şi ca el or fi fost mulţi alţii. Din păcate, nu toţi. Am auzit şi preoţi plini de admiraţie în faţa ideilor naţionaliste ale "mult iubitului conducător", cel care dădea ordin să le dărîme bisericile şi pentru a cărui activitate şi sănătate ei se rugau în faţa oamenilor adunaţi la slujbe. Alţii erau pur şi simplu oportunişti sau cu frica lui Ceauşescu. După Revoluţie s-au regăsit toate aceste categorii. Sînt în continuare mulţi preoţi luminaţi (la care s-au adăugat tineri şi cei care s-au eliberat de inhibiţiile din vechiul regim), dar sînt şi preoţi materialişti (ca să nu le zic altfel) şi încă mulţi naţionalişti, dacă nu cumva chiar naţional-comunişti (altfel, cum s-ar explica incitările mai mult sau mai puţin subtile împotriva străinilor şi bogaţilor, pe care le-am auzit în unele predici?). Greu de înţeles cum de unii slujitori ai Domnului au îmbrăţişat cea mai pură ideologie ceauşistă şi cum de nu s-au dezbărat de ea nici pînă acum. Poate că explicaţia stă, printre altele, în cele ce de mult bănuiam, iar acum ni se confirmă oficial: înalţi ierarhi au colaborat cu Securitatea. Ei spun că, în ciuda angajamentului, n-au turnat pe nimeni sau că, în orice caz, n-au făcut rău nimănui. Mi se pare însă că esenţa aici o constituie faptul că au ajuns în vîrful ierarhiei, situaţie pentru care angajamentul semnat a putut constitui un fel de gaj şi un fel de recunoaştere a regimului care, la rîndul lui, i-a ajutat ulterior să obţină funcţii înalte. Poate că nu turnători de rînd trebuiau ei să devină, ci oameni ai Sistemului, bine înşurubaţi în fruntea preoţimii, înainte sau chiar după Revoluţie. Nu putem şti termenii, atmosfera discuţiilor pe care aceşti preoţi le purtau cu securiştii, dar acel tip de angajament miroase teribil de tare a pact cu diavolul. Mai ales că, aşa cum ne spun filozofii, diavolul e mai interesat de mănăstiri şi biserici decît de zonele laice. Din cîte aud, unii preoţi de rînd vorbesc, chiar în aceste zile, credincioşilor, cu multă vehemenţă despre "prigoana" la care ar fi supusă Biserica în prezent. Nu e încă limpede cît de mult a contribuit Securitatea la pervertirea unor slujitori ai Domnului. Ce ştim e că în lumea actuală există multe feluri de preoţi care par mai degrabă de partea cealaltă. Nu se pot uita scenele de acum cîţiva ani, în care nişte clerici ortodocşi greci au ajuns să-l scuipe pe Papa Ioan Paul al II-lea. Ne mirăm de obscurantismul unor pastori din civilizata Americă, opozanţi ai oricăror progrese ştiinţifice şi medicale, din motive religioase. Ne stupefiază habotnicii din Israel care nu vor să audă, în veci, de pace cu arabii. Ne revoltă cei care încă mai pedepsesc adulterul femeilor cu lapidarea, pe considerente tradiţional religioase şi ne îngrozesc imamii care întreţin războaiele "sfinte" prin predicile lor. Evident, nu ne-ar plăcea ca preoţimea noastră să ascundă vreo cît de mică asemenea parte întunecată.
