O schimbare
Am tot auzit în ultima vreme unele păreri care mi le-au confirmat şi pe ale mele. Cînd te întorci în ţară din Occident, multe lucruri îţi pot părea încă jalnice, mizerabile sau aflate într-un stadiu primitiv. De la praful şi noroaiele de pe străzi, pînă la clădirile neterminate sau cu tencuiala căzută; gardurile de sîrmă ruginită de pe aeroport, maidanele cu vegetaţie uscată, încă prea multele Dacii sau sistemele de ieşire din parcare mult mai întortocheate decît ar fi normal. Există însă ceva care pare să se fi schimbat substanţial şi destul de uşor remarcabil (tot mai multă lume observă), cel puţin în Bucureşti. E vorba de oameni. De felul în care arată şi în care se comportă. Nu mai vezi atîtea chipuri chinuite, cu pecetea opresiunii şi a sărăciei întipărită pe ele. Pe stradă, lumea parcă e mai veselă, cu mersul ceva mai vioi şi mai bine îmbrăcată. Nu mai predomină hainele acelea triste (dese în anii trecuţi). Oamenii nu mai par aşa preocupaţi doar de supravieţuire, de grija mîncării şi a zilei de mîine. Un spirit bun şi mai constructiv dă să iasă la iveală, după ce frustrările şi răutăţile s-au mai epuizat. Parcă nu se mai aud atîtea văicăreli pe stradă sau la televizor, aşa cum ne obişnuisem în ultimii ani. Tinerii sînt mai în pas cu vremea, vîrstnicii încearcă să mai recupereze cîte ceva. Balanţa pare să se fi înclinat definitiv spre un tip de mentalitate mai normală. Ţara propriu-zisă (infrastructura şi multe din instituţii) a rămas acum parcă mult în urma pretenţiilor cetăţenilor. Poate că s-a întrunit masa critică de oameni care au văzut şi au înţeles ceva din Occident. E poate vorba de un schimb de generaţie, după 16 ani de la Revoluţie. Sînt poate căpşunarii cu experienţele lor, ori apropierea de intrarea în Uniunea Europeană. Sau toate la un loc... Oamenii au înţeles de unde şi cum le poate veni o viaţă mai uşoară. Au început să-şi cumpere aparate moderne, chiar şi prin localităţi uitate de Dumnezeu (de exemplu, nu prea mai sînt gospodării fără maşină de spălat automată), au început să-şi îmbunătăţească instalaţiile sanitare, copiii au computere. Se fac astfel de cumpărături pe credit, fără teama de îndatorare. Dorinţa de prosperitate şi progres pare eliberată de orice balast ideologic stupid. Am auzit foşti FSN-işti (din aceia care la începutul anilor '90 nu voiau să ştie de altceva decît de Ion Iliescu şi care îl regretau apoi pe Ceauşescu) spunînd că vor să-şi înnoiască locuinţa "ca să intrăm şi noi cum se cuvine în Uniunea Europeană". Mentalitatea ţărănească, potrivit căreia e bine să nu te faci de rîs faţă de vecini, a început să funcţioneze de cînd a devenit destul de clar că vor fi desfiinţate gardurile, adică graniţele. De cînd aderarea a devenit ceva palpabil şi nu mai există teama că e vorba de o nouă iluzie. Oamenii au priceput cît de mult avem de recuperat faţă de aceşti vecini şi cît de greşită e mîndria cu lucrurile şi ideile de pe vremea comunismului. Dar poate că toate astea sînt doar nişte impresii subiective, după cum subiectivă e poate şi părerea că progresul de care vorbesc este acum unul firesc, neforţat în nici un fel şi neimpus de politicieni luminaţi, unei populaţii îndobitocite (mai degrabă invers).
