O Înviere întîrziată

Publicat în Dilema Veche nr. 166 din 12 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Anul acesta am avut un Paşte, să zicem, ciudat. Practic, am ratat Învierea şi sentimentul înălţător pe care îl aveam, de fiecare dată, cînd se făcea 12 noaptea şi preotul dădea lumină, după care toată lumea începea să cînte. Era unul din puţinele momente de reală împărtăşire şi punere în practică, chiar de scurtă durată, a convingerilor religioase, pentru mulţi credincioşi doar cu spiritul, altfel nepracticanţi şi adepţi ai variantei implicite. Dacă aş merge pe logica simplistă cauză-efect, aş deduce că mi s-a întîmplat aşa pentru că... am avut prea multe păcate. Dar cum cu unele lucruri chiar nu se glumeşte, mai bine las întîmplările să se povestească. Ne-am hotărît să mergem, de Înviere, la o altă biserică decît Stavropoleos, unde ne duceam de obicei. Am ales-o pe cea mai apropiată, de pe strada Ceauş Radu. Noaptea era, premonitoriu, mult prea liniştită. Nu vedeam destui oameni pe străzi şi nu simţeam "ceva"-ul ăla diferit în aer. Pe lîngă biserică adăsta... o maşină de Poliţie, evident utilă, dar aducînd şi mai tare momentul în sfera strict pămînteană. Biserica se vedea din depărtare pentru că, în curte, fusese dotată cu o cruce de lumină albastră, monument de iluminaţie novatoare... Pe la 12 fără un sfert, totuşi, oamenii au început să se adune. Era un amestec de persoane în vîrstă, cu aparenţă deosebit de evlavioasă, şi romii numeroşi din zonă, binedispuşi şi parcă mai civilizaţi ca altădată. Toată lumea părea cît se poate de pătrunsă de spiritul sărbătorii, în ciuda iureşului activităţilor cotidiene. Unii veniseră direct de la lucru, doar pentru Înviere. Alţii nu ajunseseră în formaţie completă pentru că nu îşi terminaseră curăţenia şi pregătirea mesei. Cei mai mulţi se declarau obosiţi de cît munciseră. Important e că simţeai, în conversaţiile lor auzite întîmplător, că fuseseră şi erau încă pătrunşi, cu toţii, de febra şi, implicit, importanţa sărbătorii: timing-ul nu e totul, intenţia contează, şi e deja ştiut ce se spune despre cei din urmă... Nu lipseau nici obişnuiţii bufoni ai unor asemenea ocazii colective, care strigau numele cunoştinţelor prin curtea sfîntului lăcaş... Dar parcă mi s-au părut mai inofensivi ca altădată. Cert e că, în toată această atmosferă animată şi, una peste alta, destul de pozitivă, ora 12 a sosit. Şi... nimic. Nici o lumină, nici o cîntare. Uluire generală, apoi şuşoteală şi, în cele din urmă, proteste mai vehemente: ce se întîmplase oare? Să fie credincioşii bisericii ăsteia mai păcătoşi decît alţii, şi să fie astfel pedepsiţi? Pe la 12,07, s-a văzut în mulţime o lumină şi oamenii s-au repezit la ea. Dar nu era părintele cel care ieşise cu lumina, ci unul dintre credincioşi. Din vorbă în vorbă, aflăm că lumina a trebuit să fie luată cam cu forţa pentru că preotul bisericii în cauză are... alte păreri. Aşa cum ne-a explicat mai tîrziu, într-o predică ţinută pe la 12,20, adevărata Înviere a Domnului a avut loc, după ora românească, pe la 3 noaptea, iar ce facem noi la ora 12 e doar o... comemorare. De aceea, acelaşi părinte nici nu a cîntat "Hristos a înviat!". Oamenii întrerupţi din treburile lor casnice şi veniţi la biserică pentru acele cinci minute de veselie peste fire, după care puteau avea, în sfîrşit, liber la miel, ouă şi cozonac, nu au înţeles nimic; apoi, pe alocuri, s-au revoltat: dacă momentul respectiv nu se desfăşura cum trebuie, parcă nici ce urma după nu mai avea farmec. Un credincios mai activ a intrat în biserică şi a strigat, în timpul explicaţiilor părintelui: "Cum e posibil, dle? De 40 de ani vin la biserică şi niciodată nu mi s-a mai întîmplat aşa ceva!". Din păcate, nu toţi i-au împărtăşit revolta: oamenii, se ştie, sînt conformişti, mai ales în colectivitate. Ca atare, alţii i-au spus să tacă din gură, că părintele ştie ce spune. Majoritatea au plecat, lăsîndu-l pe slujitorul bisericii să desluşească singur iţele cronologiei divine. Dar gustul amar tot a rămas.

Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari
Avem deci o decizie politică la Consiliul European: Grecia va fi ajutată de statele din euro-zonă şi de FMI. Revenim, astfel, la problema hazardului moral ridicat la nivel de state.
Mai mult decît servicii jpeg
Eden-ul din Rîmnic
Despre municipiul Rîmnicu Sărat aflăm că are o populaţie de 38.805 locuitori (2002). Cea mai veche menţiune documentară despre el descoperită pînă acum datează din 8 septembrie 1439 – „un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni…“ (Wikipedia). Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1574.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserică şi tăiţei
Lîngă hotelul la care stăteam era Votivkirche, una dintre bisericile importante ale Vienei. Biserica neogotică a fost ridicată de Ferdinand Maximilian Joseph, între 1856-1879, drept mulţumire că fratele său, împăratul Franz Josef, a scăpat dintr-un atentat întîmplat în acel loc (aproape de Universitate): a fost înjunghiat de către naţionalistul maghiar Janos Libenyi şi a scăpat (se pare că datorită gulerului gros al uniformei sale…).
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Dumnezeu nu îţi poate da drepturi băneşti
OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Circul vesel
Am văzut de curînd, în sfîrşit, un film despre circ: Circul vesel, în regia lui Claudiu Mitcu, o producţie HBO. La început, nu ştiam ce să cred, filmul îşi avea ritmul lui, şi-şi dezvăluia tacticos subiectul, fără grabă şi senzaţionalism.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor?
Chiar în ziua în care apare Dilema veche pe piaţă, începe la Bruxelles Consiliul European de primăvară. Evident, vor discuta despre Grecia. Dacă citiţi acest text în week-end, s-ar putea să aveţi deja nişte răspunsuri, deşi nu e exclus nici să meargă înainte pe formula: sîntem alături de Grecia, dar să-şi facă singură ordine în ogradă. Dar chiar mai interesantă e discuţia privind ce s-ar putea face pentru ca scenariul grecesc să nu se mai repete.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Românii şi lumea
Nu e prima dată cînd, ieşind din mica noastră lume balcanică şi încrîncenată, realizez că lumea mare, de aiurea, e… altfel. Ajunsă, din nou, după oarece timp, la Viena, am avut un soi de şoc cultural. Deşi am tot călătorit, mai ales prin Europa, anumite ritualuri cotidiene de aiurea continuă să mă mire: de pildă, cele legate de trafic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cumpăraţi o insulă grecească? Nein!
Criza financiară prin care trece Grecia a devenit o problemă europeană. Am mai scris despre dilemele Europei în ce priveşte Grecia, care pot fi rezumate la: salvăm Grecia pe banii noştri sau nu o salvăm şi riscăm ca banii noştri comuni să se ducă de rîpă? Între timp, nu s-a dat un răspuns ferm, s-a mers pe soluţia de mijloc: dăm de înţeles că nu vom lăsa Grecia să se prăbuşească, dar ne asigurăm că Guvernul grec ia măsuri dure pentru a se salva de unul singur.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Manual, eco şi retro
Mărţişoarele de tarabă rămîn preferatele mele. Nu pentru că ar fi nişte capodopere, ci fiindcă mă simt mai liberă printre ele. Anul acesta nu au fost mai frumoase sau mai originale decît în anii trecuţi. Mi-au sărit în ochi doar unele pictate, în stil naiv, pe sticlă, cu animale. Am aflat – de la tînărul de 20 de ani care le face – că sînt „lucrate manual. Cu o altă sticlă pusă deasupra pentru protecţie şi rama din ceramică“. Şi costă de la 5 la 20 de lei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Pensionarii mei pe caz de boală
Domnul S. este instalator. Din ăla vechi, care ştie meserie, nu din ăştia care au apărut acum, ciocănari care ştiu doar să schimbe o garnitură. Domnul S. lucrează în branşă de 40 de ani. A lucrat şi la întreprinderea de stat. Întreprinderea de instalaţii a fost falimentată după Revoluţie şi apoi privatizată. Domnul S. a considerat asta o mare şi ticăloasă nedreptate, deşi niciodată nu a trăit numai din salariu, deşi era mai mult pe la „ciubucuri“ în timpul de muncă, adică la lucrări pe cont prop
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Triumful fostelor soţii
Scriam, de curînd, despre filmul Ce-o fi cu soţii Morgan (Did You Hear about the Morgans, 2009, în regia lui Mark Lawrence, cu Sarah Jessica Parker şi Hugh Grant): ideea era că nu oferă mai nimic incitant şi nou în seria comediilor conjugale. Care, ca şi gen în sine, mi se păreau într-un moment de impas…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserica din Cumpătu
„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Ce am învăţat din Lovin vs Ţoghină
Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Note de la Chişinău
Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dacia, spre Budapesta
Pentru împătimiţii călătoriilor cu trenul, un drum pînă la Budapesta, cu CFR-ul, poate fi un adevărat regal. E adevărat că, dacă citeşti pe Internet despre trenul cu care urmează să pleci – internaţionalul Dacia, care ajunge, în final, la Viena –, voiajul capătă o pronunţată tentă horror: „Am găsit bilete la clasa I, deşi trenul era foarte aglomerat.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Global-local, pe viu
Într-un interviu luat recent, o doamnă cu pasiunea călătoriilor spunea că, atunci cînd a ajuns pentru prima dată în Asia, după un zbor interminabil, a avut surpriza să constate că acolo, lucrurile nu sînt foarte diferite de aici. Se aştepta să dea peste oameni şi obiceiuri nemaiîntîlnite şi exotice, precum exploratorii de altădată... Globalizarea, spunea ea, bat-o vina, e rădăcina lipsei de surprize şi a déjà-vu-urilor care ni se întîmplă în locuri despre care nici cu gîndul nu gîndeşti...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Simţul kantian al băutorilor de ceai
Există un principiu în teoria politicilor publice care zice că grupurile mici şi cu interese puternice sînt mai eficiente în a acapara banii statului. Acest principiu, inventat de un tip deştept pe nume Mancur Olson, are la bază o logică simplă. Să luăm de pildă grupul fermierilor. Ei au motivaţii să se organizeze pentru că fiecare dintre ei cîştigă mult din subvenţiile de la stat. Cine plăteşte aceste subvenţii? Contribuabilul. Suma pe care o plăteşte fiecare contribuabil către fermieri nu este
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şcoală pentru soţi - depăşită
Pe la mijlocul anilor ’90, cînd au început să circule mai asiduu primele romane pentru femei –, care de fapt nu erau romane, ci sfaturi practice „puse în scenă“, şi primele filme aşijderea – eram încîntată de ele. Ba chiar aveam naivitatea să cred că îmi pot oferi soluţii personale: în fond, rostul lor tocmai acesta este, nu? Să amestece nevoia de poveste, de romance, cu cea de psihologie aplicată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Predicții și conspirații
„(…) în 2010 se va declanşa un conflict între Occidentul european şi Statele Unite ale Americii; criza economică nu va trece, iar Europa va suferi în continuare o cădere economică. Pe 11 noiembrie 2010, un război va fi declanşat între două ţări mari, iar numai cei care se vor ascunde în est sau în Caucaz vor supravieţui. Patru regi se încleştează într-o bătălie şi astfel izbucneşte cel de-al treilea război al lumii, în care vor fi utilizate arme bacteriologice şi chimice“ (www. brasovultau.ro)
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi
După cum aflăm din manual, UE este un spaţiu economic comun. Doar că în orice spaţiu economic, statul are un rol important – de organizator, stimulator şi redistribuitor. Dar despre ce stat vorbim cînd ne referim la UE? În cea mai mare parte, despre statele naţionale, UE nu are atribuţii privind taxarea, cheltuielile sociale, pensiile etc. Totuşi, avînd o piaţă comună, UE încearcă să coordoneze politicile naţionale.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Banii sînt buni
Îţi trebuie numele şi talentul lui Niall Ferguson să faci dintr-o carte de istorie financiară un succes de public. Iar The Ascent of Money – A Financial History of the World (Penguin Books, 2009) a reuşit asta.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Garda cetăţii şi cîinele negru
Există, în România, cîteva locuri în care, odată ce ai apucat să pui piciorul, nu poţi să nu revii. Fără să te plictiseşti....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Crin şi Ionel - poveşti paralele cu final bezmetic -
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mall-ul din Cotroceni şi oceanul IMAX 3D
"Garibaldi se opreşte din nesfîrşitul rond de pază pentru a atrage o femelă cu graţiosul dans de curtare....

Parteneri

Calorifer rece frig intretinere FOTO Shutterstock
Sute de blocuri din Sectorul 6, fără căldură și apă caldă din cauza unei avarii uriașe
Sute de blocuri din Sectorul 6 al Capitalei rămân fără apă caldă și căldură cel puțin până miercuri la pranz din cauza unei avarii a rețelei primare din zona Podului Basarab, a anunțat Termoenergetica.
Theodor Stolojan
Theodor Stolojan: ”Nu mi-aș dori ca viitorul președinte al României să devină un al doilea Viktor Orban”
Fost prim-ministru și fost președinte al Partidului Național Liberal, Theodor Stolojan a analizat pentru ”Adevărul” rezultatele surprinzătoare din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
Cine ar putea prelua conducerea PNL dacă Nicolae Ciucă îşi anunţă oficial demisia? Și Marcel Ciolacu ar putea pleca din fruntea PSD
Ilie Bolojan are şansele cele mai mari să preia conducerea PNL, spun sursele, după ce Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia. Acesta s-a clasat pe locul 5 la alegerile prezidențiale, cu 8,79%, cel mai slab rezultat al unui președinte PNL după Revoluție.
horoscop octombrie jpg
Zodiile care vor da lovitura vieții lor, atât în carieră, cât și în viața sentimentală. Luna decembrie vine cu vești extraordinare pentru acești nativi
Luna decembrie aduce vești incredibile pentru trei zodii norocoase, care se vor bucura de succes atât în carieră, cât și în viața sentimentală.
Captură de ecran 2024 11 25 134308 png
Fabrică de echipamente militare și un depozit de petrol din Rusia, în flăcări după un atac ucrainean
Ucrainenii au atacat o fabrică de componente militare și un depozit de petrol din regiunea Kaluga, în vestul Rusiei, în noaptea de duminică spre luni, relatează presa ucraineană.
Banner Leonard Doroftei
Leonard Doroftei, mai romantic ca niciodată! Soția a dat din casă: „Soțul meu mă ține în formă…”
Fostul campion mondial, Leonard Doroftei (54 de ani) este mai romantic ca niciodată. Am aflat acest lucru chiar de la superba lui soție, Monica, în timp ce i-am surprins pe amândoi soții ținându-se de mână la un eveniment exclusivist.
George Simion, președintele AUR și candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale o însoțește pe soția sa Ilinca în timp ce aceasta votează în turul I al alegerilor prezidențiale, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
„PSD și PNL vor dispărea din configurația viitoare a României!" Anunțul lui George Simion după alegeri. VIDEO
Liderul AUR George Simion spune luni dimineață, după rezultatul obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale că: „după 35 de ani România are o șansă imensă, îndemn pe toată lumea să meargă la vot pe 1 și 8 decembrie și să lăsăm poporul român să decidă în continuare."
tavan cazut scoala arsura
Tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor. O fată și un băiat au fost răniți
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. În clasă erau 25 de elevi, aceştia fiind evacuaţi.
Cristela și Călin Georgescu jpg
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu. Partenera candidatului independent a lucrat în Austria
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale se află pe locul 1 în primul tur. Pe lângă românii care îl susțin, Cristela, soția sa îi este un aliat de nădejde și cu siguranță cea mai mare susținătoare a sa.