Nokia a agitat spiritele politice în Germania
Media scrisă şi văzută a inundat în ultimele zile opinia publică din Germania cu ştiri privind mutarea unei uzine a grupului industrial finlandez Nokia din Bochum la Cluj-Napoca. Fiind la Strasbourg, am fost solicitat de către ARD, care este unul dintre principalele posturi de televiziune din Germania, să comentez declaraţii ale politicienilor germani, inclusiv interpelarea preşedintelui Comisiei Europene José Manuel Barroso, în Parlamentul European, de către liderul socialiştilor europeni. Nu poţi să nu înţelegi teama şi suferinţa celor care sînt pe cale să-şi piardă slujbele la Bochum. De altfel, Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) de vineri (18 ianuarie a.c.) anunţa că cca 1000 de muncitori au fost anunţaţi că li se va desface contractul de muncă. În acelaşi timp însă, nu pot să nu evoc ce s-a întîmplat în ţările postcomuniste, mai ales în primul deceniu al tranziţiei: milioane de cetăţeni au fost nevoiţi să-şi caute noi locuri de muncă, uneori în condiţii extrem de vitrege. Dar ceea ce miră este modul în care unii politicieni germani prezintă cazul Nokia. Mai întîi este vorba despre judecarea deciziei companiei de a relocaliza uzina de la Bochum la Cluj-Napoca. Afirm aceasta întrucît, indiferent de înclinaţia ideologică asumată de un politician (ce crede în virtuţile democraţiei liberale, în economia de piaţă), factorul determinant al unei asemenea decizii îşi are originea în logica funcţionării pieţelor, care este şi cea a Uniunii, privită ca o piaţă unică (a single market). Chiar şi atunci cînd considerente sociale intră în algoritmul de evaluare a situaţiei, logica pieţei obligă la analiza cost-beneficiu prin prisma profitabilităţii, în mod inexorabil. Mai ales cînd competiţia este judecată din perspectivă globală. Că globalizarea are plusuri şi minusuri este o altă poveste. Iar expresia folosită de unii politicieni germani, ce critică "capitalismul nomad", practicat de grupul finlandez, nu schimbă datele problemei, în mod fundamental. Ce miră totodată este intensitatea reacţiei la Berlin şi în landul vestfalic. Germania are cea mai puternică economie din Uniune şi este principalul exportator al UE. Anul trecut, exporturile germane au crescut cu peste 8% şi Germania înregistrează surplusuri comerciale majore cu ţările din Europa Centrală şi de Răsărit, inclusiv cu România. Pieţele din aceste ţări sînt importante pentru companiile care produc în Germania, pentru numeroase dintre locurile de muncă de acolo. Dacă politicienii germani reacţionează astfel, ce să aşteptăm atunci de la omologi ai lor, de pildă, din Italia? Este notorie relocalizarea masivă efectuată de firme italiene, care şi-au mutat facilităţi de producţie spre Est, inclusiv în România. Şi nu în cele din urmă, surprinde ceea ce se degajă din interpelarea lui Barroso, ca şef al Comisiei Europene. S-a făcut astfel o legătură între decizia grupului Nokia şi utilizarea de către România a fondurilor UE - că unele fonduri ar fi fost utilizate ca o formă de concurenţă neloială, pentru a mări atractivitatea zonei în care inveşteste Nokia. Această punere a chestiunii este cel puţin curioasă. Fiindcă fondurile structurale (de pre-aderare şi de aderare) sînt nu numai o expresie a solidarităţii între ţările UE şi o materializare a politicii de coeziune la nivelul Uniunii. Drept este că ele pot fi văzute ca o subvenţie generală acordată de UE ţărilor membre celor mai sărace. Să înţelegem oare că cei care leagă decizia grupului Nokia de fonduri structurale şi de coeziune invocînd o "concurenţă neloială" refuză politica regională a Uniunii? Ar trebui, prin urmare, ca oraşe din România, ţara întreagă, să înceteze să-şi dezvolte infrastructura (drumuri de centură, aeroporturi etc.) pentru a nu fi acuzate că practică concurenţă neloială? Dar landuri ale Germaniei nu au beneficiat de fonduri UE? Sau cum ar trebui să reacţionăm în România faţă de măsuri selective ale ţărilor bogate din UE, de atragere a forţei de muncă de înaltă calificare, mai ales în industria IT? Eu cred că economia de piaţă nu trebuie să fie o junglă (şi nu sînt un fundamentalist al pieţei). Cred totodată că raţiunile sociale au un rol important de jucat în formularea unei politici publice şi că lumea corporatistă nu trebuie să derobeze de la răspunderi sociale. Dar cred şi că politicienii, dincolo de emoţii fireşti şi de compasiune faţă de semenii lor, trebuie să-şi păstreze cumpătul. Fiindcă nu există economie reală, locală sau naţională care să nu aibă slăbiciuni şi în care, oricît credem în justiţie socială, nu este posibil ca toţi cetăţenii să fie cîştigători, în acelaşi timp, în acelaşi loc, mereu. P.S. Ironia face ca Bochum să fi acordat grupului Nokia o serie de facilităţi fiscale pentru uzina respectivă... Vedem deci cît de complicate sînt drumurile concurenţei înăuntrul Uniunii. În plus, în FAZ de joi, 17 ianuarie, se putea citi: "forţa de muncă tînără din România are o pregătire de la bună la excelentă, numeroşi sînt cei care vorbesc engleza, iar legislaţia muncii este printre cele mai liberale din UE...".
