Mică istorie
Chioşcurile au dispărut aproape de tot din Bucureşti. Operaţiunea Primăriei, începută de Traian Băsescu, a continuat mai încet, dar sigur. După demolarea buticurilor de termopan au urmat garajele de beton. Parcuri şi parcări au apărut în locul lor, spaţii mai deschise, mai aerisite, cel puţin în sectorul 3. Nu prea mai există opoziţie la asemenea acţiuni de demolare. Oamenii au înţeles că a trecut vremea improvizaţiilor. Un vecin căruia i-a fost dărîmat garajul mi-a spus chiar că se aştepta, pentru că îşi dădea seama că nu mai ţine şi "pentru că era şi normal". În anul 2000, un cizmar avea un chioşc în care repara pantofi. În plină campanie de demolare şi totodată în plină campanie electorală, nea Radu avea un afiş mare în fundul chioşcului, cu figura lui C.V. Tudor. Omul mai cosea o talpă, mai punea un flec, mai făcea puţină propagandă. S-au terminat alegerile, cu rezultatul ştiut. Pe nesimţite, afişul lui nea Radu s-a schimbat. Nu mai era liderul PRM, ci Ion Iliescu, pe fond albastru. Demolările au continuat însă, în ciuda speranţelor lui nea Radu. Rămăsese ultimul din linia buticarilor. A mai rezistat puţin chiar şi după ce ultima măsuţă cu fleacuri a fost luată sub ochii vigilenţi ai poliţiei. Într-o zi însă, chioşcul lui alb a dispărut şi el, lăsînd în urmă un semn pătrat pe asfalt. Mi-am zis atunci că nea Radu o să moară de supărare sau din lipsă de lucru. La scurtă vreme însă, chioşcul lui a reapărut pe o străduţă laterală, printre nişte garaje. Nu după mult timp, părea să aibă şi mai mulţi clienţi. Cosea, bătea cuie şi lipea tot felul de pantofi scîlciaţi. Era ceva mai ursuz şi nu mai vorbea despre politică. Oamenii i se plîngeau că nu mai sînt cizmării şi ateliere de reparaţii pentru diverse obiecte casnice. Ziceau că atîta vreme cît lumea e săracă, trebuie să-şi repare lucrurile, pentru că nu poate să-şi cumpere unele noi. Odată l-am auzit replicînd că tocmai pentru că oamenii sînt săraci nu mai există pantofi de reparat: "La nişte pantofi buni ai ce repara, la unii dintr-ăştia de plastic, de unică folosinţă, ce dracuâ să mai repari...". Am avut, într-un fel, confirmarea celor spuse de el cînd am văzut că la Londra, unde lumea e mult mai bogată decît la Bucureşti, există mai multe asemenea ateliere de reparaţii. În sfîrşit, a venit şi epoca demolării garajelor de pe străduţele laterale. Buldozerele şi-au făcut din nou apariţia. Pereţii gri urît de beton s-au transformat în pietre gri urîte care au fost încărcate în camioane. Cîteva zile, în peisaj au intrat excavatoarele cu gurile lor cu dinţi de fier, căscate spre cer. Te gîndeai că printre dărîmături trebuie să fie şi micul chioşc alb al cizmarului... Aiurea, după cîteva săptămîni a reapărut pe o altă stradă, lîngă o casă în construcţie, cu geamlîcul aliniat chiar în gardul de fier al noii curţi. Nu mai are pe peretele din spate afişe cu politicieni. Pe geamul din faţă e lipită însă o reclamă la credite. Omul s-a descurcat din nou.
