Marketing

Publicat în Dilema Veche nr. 117 din 20 Apr 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Producţia era, pe vremea comunismului, la mare preţ. Fabricile produceau, chiar dacă nu vindeau. Ne lăudam cu producţia de oţel pe cap de locuitor, chiar dacă oţelul nu era de cea mai bună calitate. "Ţării cît mai mult cărbune", zicea un slogan, chiar dacă era vorba mai degrabă de steril. Odată cu producţia, creştea neîncetat şi numărul inginerilor, care aveau un statut special în societate: bine acceptaţi de regim (care-i vedea pe post de supraveghetori ai proletariatului "conducător", numai buni să-l stimuleze în producţii stahanoviste) şi ironizaţi de absolvenţii altor facultăţi decît Politehnica. Însă, în vreme ce disciplinele tehnice erau supra-dimensionate, cele economice erau jalnice. Ne amintim că se studia "Economia Politică", adică economia aşa cum o înţelegeau comuniştii. După revoluţie, în schimb, lucrurile s-au întors pe dos. Mulţimea de ingineri a trebuit să se reorienteze în funcţie de noile cerinţe ale pieţei. Nu puţini au devenit vînzători. Comerţul a fost cel care a ajuns la mare preţ, în dauna oricărei producţii. Peste noapte a apărut o adevărată pleiadă de specialişti de ocazie în marketing, care se pricepeau la vînzare cam tot aşa cum se pricepuseră inginerii la producţie. Oameni care au învăţat ce e aia o reclamă bună înainte de a şti ce e acela un produs bun. Ne amintim cum şedeau ca rîia pe capul nostru. Pentru ei totul era să vîndă... orice, chiar şi lucruri de care nici nu erau siguri dacă există sau nu. Unii, marii afacerişti, foşti securişti, chiar reuşeau să vîndă orice, de la apă chioară pînă la fabrici şi uzine. Amărîţii au crezut şi ei că vînzarea e reţeta infailibilă a prosperităţii. Unii vînd şi astăzi prin Obor, diverse şuruburi sau ţevi vechi de prin casă, cu senzaţia că fac afaceri. Trăim încă sub imperiul acestei psihoze pseudo-capitaliste, a vînzării cu orice chip (nu şi cu orice preţ) chiar dacă românii nu s-au dovedit vreodată prea mari negustori. Pînă şi firme occidentale cît se poate de serioase, par a fi înţeles spiritul vremii din România, de care încearcă să profite. Cum altfel s-ar explica reclama cu automobilul BMW de doar 173 de euro pe lună? Cei dispuşi s-o creadă, ar trebui să afle că pe lîngă asta mai există şi un avans (care face cam cît un Volkswagen) şi o taxă reziduală (cam de valoarea unui Logan). Nu mai vorbim de TVA şi alte taxe care se adaugă. Dar, fiindcă tot am vorbit de Volkswagen, fericita reclamă cu Polo Happy îi poate neferici cumplit pe credulii care vor descoperi că, de fapt, în spate se ascunde o maşinuţă cu motor ca de motocicletă, al cărei preţ e mai degrabă gogonat decît redus. O altă derivată a "hiper-marketing-ului" (nu a hiper-marketului) este aceea că un vînzător îţi poate prezenta drept calităţi ale unui produs, elementele despre care un alt vînzător, al aceluiaşi produs, ţi-a spus că ar fi punctele lui slabe. Vorbele meşteşugite nu pot înlocui însă întotdeauna lipsa dinţilor din gură, tot aşa cum ambalajul nu poate ascunde mereu proasta calitate din interior. Prea puţini vînzători pricep că valoarea marketing-ului nu poate depăşi prea mult valoarea obiectului în sine, fără consecinţe ulterioare. La fel cum nici politica externă (ne tot spun miniştrii respectivi, de mai multe legislaturi) nu poate fi strălucită, dacă nu e susţinută de o politică internă pe măsură. E valabil şi pentru televiziunile care tot încearcă, aşa cum am mai scris odată, să ne atragă la emisiuni de rahat, în ideea că rahatul face audienţă. E adevărat că pe lume sînt mulţi curioşi. La fel de adevărat e însă că se şi plictisesc repede. Iar scatofilii sînt puţini. Statistic.

Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari
Avem deci o decizie politică la Consiliul European: Grecia va fi ajutată de statele din euro-zonă şi de FMI. Revenim, astfel, la problema hazardului moral ridicat la nivel de state.
Mai mult decît servicii jpeg
Eden-ul din Rîmnic
Despre municipiul Rîmnicu Sărat aflăm că are o populaţie de 38.805 locuitori (2002). Cea mai veche menţiune documentară despre el descoperită pînă acum datează din 8 septembrie 1439 – „un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni…“ (Wikipedia). Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1574.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserică şi tăiţei
Lîngă hotelul la care stăteam era Votivkirche, una dintre bisericile importante ale Vienei. Biserica neogotică a fost ridicată de Ferdinand Maximilian Joseph, între 1856-1879, drept mulţumire că fratele său, împăratul Franz Josef, a scăpat dintr-un atentat întîmplat în acel loc (aproape de Universitate): a fost înjunghiat de către naţionalistul maghiar Janos Libenyi şi a scăpat (se pare că datorită gulerului gros al uniformei sale…).
Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari jpeg
Dumnezeu nu îţi poate da drepturi băneşti
OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Circul vesel
Am văzut de curînd, în sfîrşit, un film despre circ: Circul vesel, în regia lui Claudiu Mitcu, o producţie HBO. La început, nu ştiam ce să cred, filmul îşi avea ritmul lui, şi-şi dezvăluia tacticos subiectul, fără grabă şi senzaţionalism.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum preîntîmpinăm scenariul grecesc în viitor?
Chiar în ziua în care apare Dilema veche pe piaţă, începe la Bruxelles Consiliul European de primăvară. Evident, vor discuta despre Grecia. Dacă citiţi acest text în week-end, s-ar putea să aveţi deja nişte răspunsuri, deşi nu e exclus nici să meargă înainte pe formula: sîntem alături de Grecia, dar să-şi facă singură ordine în ogradă. Dar chiar mai interesantă e discuţia privind ce s-ar putea face pentru ca scenariul grecesc să nu se mai repete.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Românii şi lumea
Nu e prima dată cînd, ieşind din mica noastră lume balcanică şi încrîncenată, realizez că lumea mare, de aiurea, e… altfel. Ajunsă, din nou, după oarece timp, la Viena, am avut un soi de şoc cultural. Deşi am tot călătorit, mai ales prin Europa, anumite ritualuri cotidiene de aiurea continuă să mă mire: de pildă, cele legate de trafic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cumpăraţi o insulă grecească? Nein!
Criza financiară prin care trece Grecia a devenit o problemă europeană. Am mai scris despre dilemele Europei în ce priveşte Grecia, care pot fi rezumate la: salvăm Grecia pe banii noştri sau nu o salvăm şi riscăm ca banii noştri comuni să se ducă de rîpă? Între timp, nu s-a dat un răspuns ferm, s-a mers pe soluţia de mijloc: dăm de înţeles că nu vom lăsa Grecia să se prăbuşească, dar ne asigurăm că Guvernul grec ia măsuri dure pentru a se salva de unul singur.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Manual, eco şi retro
Mărţişoarele de tarabă rămîn preferatele mele. Nu pentru că ar fi nişte capodopere, ci fiindcă mă simt mai liberă printre ele. Anul acesta nu au fost mai frumoase sau mai originale decît în anii trecuţi. Mi-au sărit în ochi doar unele pictate, în stil naiv, pe sticlă, cu animale. Am aflat – de la tînărul de 20 de ani care le face – că sînt „lucrate manual. Cu o altă sticlă pusă deasupra pentru protecţie şi rama din ceramică“. Şi costă de la 5 la 20 de lei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Pensionarii mei pe caz de boală
Domnul S. este instalator. Din ăla vechi, care ştie meserie, nu din ăştia care au apărut acum, ciocănari care ştiu doar să schimbe o garnitură. Domnul S. lucrează în branşă de 40 de ani. A lucrat şi la întreprinderea de stat. Întreprinderea de instalaţii a fost falimentată după Revoluţie şi apoi privatizată. Domnul S. a considerat asta o mare şi ticăloasă nedreptate, deşi niciodată nu a trăit numai din salariu, deşi era mai mult pe la „ciubucuri“ în timpul de muncă, adică la lucrări pe cont prop
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Triumful fostelor soţii
Scriam, de curînd, despre filmul Ce-o fi cu soţii Morgan (Did You Hear about the Morgans, 2009, în regia lui Mark Lawrence, cu Sarah Jessica Parker şi Hugh Grant): ideea era că nu oferă mai nimic incitant şi nou în seria comediilor conjugale. Care, ca şi gen în sine, mi se păreau într-un moment de impas…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Biserica din Cumpătu
„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Ce am învăţat din Lovin vs Ţoghină
Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Note de la Chişinău
Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dacia, spre Budapesta
Pentru împătimiţii călătoriilor cu trenul, un drum pînă la Budapesta, cu CFR-ul, poate fi un adevărat regal. E adevărat că, dacă citeşti pe Internet despre trenul cu care urmează să pleci – internaţionalul Dacia, care ajunge, în final, la Viena –, voiajul capătă o pronunţată tentă horror: „Am găsit bilete la clasa I, deşi trenul era foarte aglomerat.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Global-local, pe viu
Într-un interviu luat recent, o doamnă cu pasiunea călătoriilor spunea că, atunci cînd a ajuns pentru prima dată în Asia, după un zbor interminabil, a avut surpriza să constate că acolo, lucrurile nu sînt foarte diferite de aici. Se aştepta să dea peste oameni şi obiceiuri nemaiîntîlnite şi exotice, precum exploratorii de altădată... Globalizarea, spunea ea, bat-o vina, e rădăcina lipsei de surprize şi a déjà-vu-urilor care ni se întîmplă în locuri despre care nici cu gîndul nu gîndeşti...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Simţul kantian al băutorilor de ceai
Există un principiu în teoria politicilor publice care zice că grupurile mici şi cu interese puternice sînt mai eficiente în a acapara banii statului. Acest principiu, inventat de un tip deştept pe nume Mancur Olson, are la bază o logică simplă. Să luăm de pildă grupul fermierilor. Ei au motivaţii să se organizeze pentru că fiecare dintre ei cîştigă mult din subvenţiile de la stat. Cine plăteşte aceste subvenţii? Contribuabilul. Suma pe care o plăteşte fiecare contribuabil către fermieri nu este
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şcoală pentru soţi - depăşită
Pe la mijlocul anilor ’90, cînd au început să circule mai asiduu primele romane pentru femei –, care de fapt nu erau romane, ci sfaturi practice „puse în scenă“, şi primele filme aşijderea – eram încîntată de ele. Ba chiar aveam naivitatea să cred că îmi pot oferi soluţii personale: în fond, rostul lor tocmai acesta este, nu? Să amestece nevoia de poveste, de romance, cu cea de psihologie aplicată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Predicții și conspirații
„(…) în 2010 se va declanşa un conflict între Occidentul european şi Statele Unite ale Americii; criza economică nu va trece, iar Europa va suferi în continuare o cădere economică. Pe 11 noiembrie 2010, un război va fi declanşat între două ţări mari, iar numai cei care se vor ascunde în est sau în Caucaz vor supravieţui. Patru regi se încleştează într-o bătălie şi astfel izbucneşte cel de-al treilea război al lumii, în care vor fi utilizate arme bacteriologice şi chimice“ (www. brasovultau.ro)
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cum (nu) îi amendează UE pe leneşi
După cum aflăm din manual, UE este un spaţiu economic comun. Doar că în orice spaţiu economic, statul are un rol important – de organizator, stimulator şi redistribuitor. Dar despre ce stat vorbim cînd ne referim la UE? În cea mai mare parte, despre statele naţionale, UE nu are atribuţii privind taxarea, cheltuielile sociale, pensiile etc. Totuşi, avînd o piaţă comună, UE încearcă să coordoneze politicile naţionale.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Banii sînt buni
Îţi trebuie numele şi talentul lui Niall Ferguson să faci dintr-o carte de istorie financiară un succes de public. Iar The Ascent of Money – A Financial History of the World (Penguin Books, 2009) a reuşit asta.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Garda cetăţii şi cîinele negru
Există, în România, cîteva locuri în care, odată ce ai apucat să pui piciorul, nu poţi să nu revii. Fără să te plictiseşti....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Crin şi Ionel - poveşti paralele cu final bezmetic -
Amîndoi sînt tineri, inteligenţi, bine crescuţi, bine educaţi şi interlocutori interesanţi. Şi amîndoi s-au intersectat electoral într-un mod bizar, dar despre asta mai la vale, în articol....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mall-ul din Cotroceni şi oceanul IMAX 3D
"Garibaldi se opreşte din nesfîrşitul rond de pază pentru a atrage o femelă cu graţiosul dans de curtare....

Parteneri

vant puternic Inquam Photos jpg
Vremea duminică, 15 decembrie. A fost emis un Cod galben de ceață și vânt puternic
Duminică, 15 decembrie, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de Cod galben pentru vânt puternic și ceață, valabile în mai multe județe din țară. Condițiile meteo vor afecta în special zonele de munte și câteva regiuni din vestul și centrul țării.
Mark Rutte   Volodimir Zelenski Foto NATO jpg
Zelenski va discuta cu liderii europeni și șeful NATO despre trimiterea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina - SURSE
Liderii europeni plănuiesc să se întâlnească miercuri seara la Bruxelles cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a discuta planurile de pace și posibila desfășurare a forțelor de menținere a păcii în Ucraina.
bucuresti storia jpg
Unde să locuiești în siguranță în București: top cartiere sigure și zonele unde se recomandă prudență
În București, percepția asupra siguranței variază considerabil de la un cartier la altul. Potrivit analizei realizate de Storia.com, folosind indexul T.R.A.I. (Transparent, Relevant, Actual, Informativ), locuitorii Capitalei pot identifica
adriana bahmuteanu
„Frații mai mari, frații vitregi, ne-au jefuit”. Adriana Bahmuțeanu, un nou atac la adresa lui Honorius Prigoană
Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană, a declanșat procedurile pentru succesiune. Aceasta este indignată de faptul că Honorius Prigoană, fiul fostului său soț, nu îi permite să își vadă copiii.
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
cristina siscanu facebook jpg
Cristina Șișcanu, pusă la zid după ce a ieșit în oraș cu mama și soacra: „Mi se pare ceva ciudat.”
Din ce în ce mai mulți internauți o pun la zid pe Cristina Șișcanu, jurnalista care de o bună perioadă de timp face diverse reclamă la produse de îmbrăcăminte și nu numai. Faptul că a profitat de o ieșire în oraș cu familia pentru a-și prezenta ținuta și a anunța de pe ce site a comandat-o a stârnit
banner auday al ahmad png
Esteticianul preferat al vedetelor ne-a spus ce planuri are de sărbători! Auday Al-Ahmad: „Anul 2024 a însemnat succes”
Celebrul estetician Auday Al-Ahmad a stat de vorbă cu Click! și a făcut cele mai sincere confesiuni despre ceea ce a reprezentat pentru el anul 2024. Cum este pregătit să întâmpine noul capitol cu care vine 2025, dar și ce surprize le-a pregătit clientelor care îi trec pragul clinicii de înfrumuseța
horoscop financiar jpg
Cele 3 zodii care dau lovitura pe plan financiar în ultima zi din anul 2024. Au tras lozul câștigător pentru 2025
Sfârșitul anului 2024 vine cu o serie de surprize pe plan financiar pentru trei zodii ale horoscopului european. Un început de 2025 promițător, plin de oportunități care vor ajuta nativii respectivi să ajungă acolo unde și-au propus.
Donald Trump alegeri 2024  Foto GettyImages 2182894077 (4) jpg
Donald Trump vrea să privatizeze una dintre cele mai vechi instituții din SUA. Impactul asupra clienților și angajaților
Donald Trump și-a exprimat interesul puternic pentru privatizare din cauza pierderilor financiare, a raportat sâmbătă Washington Post, citând trei persoane informate despre subiect.