Imagini şi popoare
Într-o duminică, îndemnat de o curiozitate nu foarte ortodoxă, m-am dus la biserica românilor din Londra, de pe Fleet Street. Închiriată de la anglicani, destul de frumoasă, chiar în centru. La slujbă era lume multă (tot mai mare numărul românilor din Londra). Dar se pare că numărul drumurilor la această biserică e invers proporţional cu vechimea pe care oamenii o au în Anglia. Cei veniţi mai de mult şi care sînt mai bine integraţi în societate nu prea mai trec pe acolo. Au şi nişte motive. Noii veniţi, la studii, la muncă sau la furat, umplu în fiecare duminică biserica. Şi am auzit despre cei din urmă că îşi adună informaţiile chiar de acolo. Se interesează de românii care stau ilegal în Anglia, care la o adică nu se pot duce la poliţie să spună că au fost jefuiţi. Iar duminică băieţii erau şi ei în biserică, pe rîndurile mai din spate, atenţi la tot şi la toate, greu de confundat pentru cei avizaţi. Unul, mai negricios, cu o căutătură urîtă, avea un mare lanţ de aur la gît şi nişte tenişi chinezeşti uzaţi, în picioare. Dar nu erau numai ei, ci şi multe femei din Moldova, cu basmale, muncitori cu haine de piele negre, cămăşi descheiate la gît, pantaloni căcănii şi adidaşi. Erau chiar şi nişte babe, şi vreo cîţiva care păreau studenţi. Cu toţii arătau cam aşa cum arată lumea la biserică într-un oraş mic de provincie de la noi. Într-un pronunţat contrast cu zona marilor artere imperiale ale Londrei. O populaţie din estul îndepărtat al "noii Europe". Bietul nostru popor necăjit, mi-am zis atunci. Oameni amărîţi şi hoţi. După 50 de ani de comunism şi încă 15 de nu se ştie ce. Şi m-am întors acasă întristat, gîndindu-mă la imaginea noastră în lume. În metrou însă, într-un vagon plin de negri şi arabi, un englez mai în vîrstă, pistruiat, a început să zică ceva de toţi musulmanii. O englezoaică a încercat să-l facă de ruşine. A ieşit o altercaţie verbală violentă. S-au sculat toţi în picioare, gata să se ia la bătaie. O scenă greu de imaginat astăzi la Bucureşti (mai degrabă acum vreo 15 ani) şi de neînchipuit la Londra, pînă la atentatele din iulie. În sfîrşit, m-am strecurat printre indivizii înfierbîntaţi şi am ajuns acasă. Am dat drumul la televizor. Erau nişte secvenţe în reluare cu bandele de hoţi din New Orleans, de după Katrina. Indivizi cu pachete mari în braţe, furate de prin magazine, care străbăteau străzile cu apa pînă la genunchi. Scenă care mi-a amintit brusc de irakienii care jefuiau palatele lui Saddam... Londra, 25 septembrie 2005 libertatea de impresie
