Femeia, dracul şi murăturile

Ioan postelnicelul se tot tînguie şi se tot vaită de ceva vreme, întrebîndu-se cu năduf la ce i-a trebuit altă nevastă. Ca răposata nu mai este alta pe lume. Ce femeie cinstită şi înţeleaptă, nu ieşea din voile lui. Un înger, nu alta. Şi ce bine au dus-o, nimeni nu le-a ştiut traiul şi vieţuirea, nici rudele, nici vecinii, nici mahalagiii. Îl respecta şi îi era supusă şi nu-i ieşea niciodată din cuvînt. Cu Sevastiţa însă totul s-a schimbat, mai ales după ce a devenit stăpîna casei. Se gîndeşte dacă nu cumva a răsfăţat-o prea mult, lăsîndu-i totul pe seamă, oferindu-i podoabe scumpe şi "îndestulare". Semeţia şi nesupuşenia ei l-au adus "la patimă de boală din multe oftaturi". Şi acum este bolnav cînd vede cum sufletul şi cinstea lui, singurele lucruri scumpe pe acest pămînt, sînt călcate în picioare. Cum a putut să-l bage pe dracu' în casă, şi încă cu lăutari? Cum a fost atît de orb şi n-a fugit de ucigaş, că cine zice femei zice drac şi trebuie să se ascundă. Sevastiţa trăieşte, la rîndul ei, alt tip de frămîntări interioare, îndrăgostită de un alt drăcuşor numit amor. Mai întîi îi pică cu drag ofiţerul rus ce-l au încartiruit în casa lor. Şi se scoală cu noaptea în cap să-i aprindă focul, să-i deretice prin cameră, să-i scuture aşternutul. Uneori o cam dor şalele, că de, nu este obişnuită cu astfel de treburi, pentru casa ei n-ar face aşa ceva nici moartă, că doar de aia are slugi. Dar ca să fie tot timpul în preajma ofiţerului se sacrifică. Ba îi trimite dulceţuri şi murături, iar el îi răspunde cu confeturi, mere sau chiar "săpun dă Englitera". Într-o zi i-a dat chiar o cutiuţă lungă în care să-şi aşeze ce va pofti. Seara îşi sorb ceaiul împreună lîngă foc, dar ce-i spune şi ce-i declamă nu prea înţelege, nici nu contează că-i frumos, iar uniforma îl face şi mai arătos. Cînd războiul s-a sfîrşit şi s-au ridicat toţi muscalii din Bucureşti, Sevastiţa s-a trezit pînă-n ziuă şi i-a fript o găină, şi-a petrecut tot timpul cu el. Apoi l-a petrecut pînă la poartă şi-au luat rămas bun şi trei zile a plîns ascunzîndu-se prin odăi să n-o vadă Ioan şi mai ales slujnicile gata s-o pîrască la stăpîn. Într-una din zile, a aflat că muscalul ei a revenit în Bucureşti, dar a tras la altă casă. Nebună de fericire, şi-a aruncat anteriul pe umeri, a tras-o pe Ioana, slujnica, după ea, şi-a plecat să-l caute prin tîrg, de dor să-l mai vadă o dată. Şi-ar fi vrut să fugă cu el în lume. Dar n-a fugit şi peste puţină vreme s-a îndrăgostit iar. De data aceasta de dascălul Rafail, profesorul copilei ce venea în fiecare zi să-i dea lecţii de citire. Îi făcea stihuri frumoase şi i le strecura în sîn cînd copila era aplecată asupra ceaslovului. Nu înţelegea ce scrie, dar cît de frumos recita şi ce patos punea în fiecare vers că s-a lăsat amăgită de vorbăria lui şi-n scurtă vreme au devenit amanţi. Cînd Ioan a intrat în bănuială, a declarat că dascăl fetii nu-i mai trebuieşte şi l-a dat afară, zicîndu-i să nu mai vină prin curtea lui. Iubirea totuşi a găsit mijloace să se exprime. Şi se întîlneau prin spatele casei sau prin grădini, ea acoperită de voaluri, el îmbrăcat în haine femeieşti. Azi aşa, mîine aşa, pînă cînd s-au gîndit că ce bine ar fi dacă l-ar păcăli pe Ioan şi-ar trece tot avutul pe seama ei, apoi îi vor veni de petrecanie şi vor rămîne stăpîni şi se vor iubi fără să se mai ascundă. Şi ce-au făcut şi ce n-au făcut, l-au păcălit pe bietul soţ, care nu ştia prea bine citi rumâneşte, punîndu-l să semneze un zapis oarecare. Orbit de dragoste, a semnat fără să ştie ce semnează, apoi a aflat şi a început să se tînguie că ei îi număra banii din sudoarea lui, pentru ea şi copila, ce au, munceşte. Şi nu înţelegea cum îl putea trăda pentru un pîrlit de dascăl. Dar de-acum totul s-a sfîrşit şi nevastă nu-i mai trebuie, muiere cînd va vedea în ochi, va socoti otravă şi mai rea decît toate răutăţile şi ceasul morţii îl aşteaptă, dar cu ea nu mai poate nici într-un chip a vieţui. Ioani şi Sevastiţa regăsim în toate timpurile, căci drăcuşorul de amor loveşte fără milă, şi după cum bine se ştie, inima şi raţiunea nu prea fac casă bună.