Ce e în neregulă cu UE?
Simon Hix crede că UE suferă de prea puţină politică. Într-o lume sătulă de politică, Hix cere şi mai multă. Dar cine este Hix şi ce are el cu săraca UE? Hix este o figură respectabilă în domeniul studiilor europene, autorul unui manual despre sistemul politic al UE recomandat de toate cursurile bune în domeniu. A scris o carte doar despre cum votează parlamentarii de la Bruxelles. Predă la London School of Economics un întreg curs despre Parlamentul European. Curs pe care l-am ales în semestrul trecut, ocazie cu care am întîlnit un profesor fabulos. Dar nu de asta scriu despre el, ci pentru că tocmai a mai scos o carte: Whatâs Wrong With The European Union & How to Fix It ("Ce e în neregulă cu UE şi cum se poate rezolva"). Se citeşte ca un roman politic de mare suspans, deşi rămîne o carte academică respectabilă (care deja face valuri). Hix reuşeşte un melanj aiuritor de realism politic şi bună literatură de anticipaţie. Cartea începe cu un bilanţ istoric pozitiv al Uniunii. A fost bine, avem piaţă unică. UE a rezolvat tensiunea istorică între spaţiu şi democraţie. Dintre toate sistemele politice numai SUA au mai reuşit această performanţă. Numai că epoca în care se construia o piaţă unică s-a epuizat. De aici oboseala actuală. Deci, ce e în neregulă cu UE? Comunitatea a mers bine zeci de ani cu mecanisme instituţionale mai proaste decît cele actuale. Uriaşul volum de legislaţie necesar pentru piaţa unică a fost adoptat pe vremea cînd unanimitatea era regula, nu excepţia, ca astăzi. De cînd procedurile de decizie s-au simplificat, volumul de legislaţie s-a înjumătăţit. Frumos paradox, trebuie să recunoaşteţi. Blocajul instituţional este doar un simptom - răspunde Hix - iar tratatul de la Lisabona nu va rezolva mare lucru. Atunci, care este problema? Păi, problema este că UE trebuie să ia acum alte decizii decît în trecut. Piaţa unică a fost creată. Acum, se pune problema redistribuirii. Cu alte cuvinte, nu mai putem cîştiga cu toţii. Dacă se dereglementează piaţa muncii, cîştigă investitorii, dar pierd muncitorii bine protejaţi din Vest. Dacă se impun standarde ecologice, pierd patronii. Etc, etc. Istoric vorbind, UE a fost creată ca un mecanism consensual (cam cum sînt Elveţia sau Belgia la scară mai mică). Toată lumea trebuia să fie şi era mulţumită. Acum nu mai merge. UE funcţionează de facto ca un sistem politic divizat ideologic, cu stînga şi dreapta clar definite, care se ceartă la Bruxelles. Doar că instituţiile politice nu vor să recunoască asta. Se ceartă fără miză. Posturile se împart în Comisie între toate taberele, Consiliul funcţionează opac şi în sens consensual, Parlamentul European evită conflictul politic. Nu mai merge, băieţi - le spune Hix politicienilor de la Bruxelles. Trebuie să jucaţi pe o miză reală. Cine cîştigă ia puterea. Cetăţenii ar urma să ştie clar care tabără conduce şi pe cine să dea vina. Cine pierde stă o tură şi speră pentru data viitoare. Aşa se joacă politica la nivel naţional, aşa trebuie să fie şi la nivel european. Doar mai multă politică poate revigora Uniunea. Nici nu trebuie să schimbaţi vreun tratat pentru asta. Iar în restul cărţii, Hix îi sfătuieşte concret cum să se bată, de parcă ar fi nişte pitbulli fără dinţi care au uitat de ce au fost trimişi în arenă. Dar despre cum poate fi transformată UE într-un spectacol politic cu miză reală, în episodul viitor.
