Calpuzanii

S-au strîns iarăşi acolo pe malul apei, unde rîul face o cotitură. Copacii şi tufişurile ascund bine insuliţa inundată în zilele ploioase, dar adăpost bun în zilele sufocate de căldura verii. Şi-au pus căruţele în rînd, să se ferească de furia soarelui, au dat drumul cailor, iar ei, calpuzanii, şi-au dat jos toate sculele, au aprins focul şi s-au apucat de lucru. Tocmai primiseră 400 de taleri de argint, tot unul şi unul, şi promiseseră să-i înmulţească şi să-i sporească. Iovan sîrbul sosise de la Dii, trimis fiind de către Emin aga să "cumpere vite de la neguţătorii de aici din ţară", dar ajuns în Valea Aninilor din judeţul Teleorman dă peste Gheorghe. "Amăgindu-l" cu vorbe, Gheorghe îi zise că ce vite, n-ar fi mai bine să se îmbogăţească şi încă repede, "că ştie el nişte ţigani zlătari, carii pot să facă dintr-un leu doi". Şi uite aşa, lăsîndu-se purtat de mirajul bogăţiei, în loc să cumpere vite, dădu banii pe mîna ţiganilor cu speranţa că a doua zi va primi 800 de taleri de argint. Ce de bănet! Îi va ajunge şi pentru vite şi pentru multe altele şi tot îi va rămîne. Toată noaptea visă la toate acestea, toată noaptea jindui şi se perpeli, aşteptînd ivirea zorilor. Calpuzanii se apucară să topească plumbul, să-l toarne în forme numai de ei ştiute, să şlefuiască apoi monedele obţinute, să refacă cu grijă şi migală fiecare detaliu, fiecare semn, fiecare linie. Lucrară toată noaptea şi dimineaţa îi întinseră negustorului 800 de taleri de plumb frumoşi şi atît de asemănători cu arginţii că nici lui Iovcea nu-i venea să creadă şi-ntrebă de nu era de rău strălucirea puternică, de nu cumva s-ar fi prins cineva că nu erau tocmai taleri de argint curat, de n-ar fi atras asupra sa pedeapsa domnească. Calpuzanii avură pe dată răspuns la îndoielile sale şi-l sfătuiră "să-i îngroape în patruzeci de zile, ca să-i dreagă". Abia plecă Iovan, numărînd şi socotind bănetul ce-i picase peste noapte, că ei, calpuzanii, împărţiră adevăraţii arginţi, ridicară corturile şi trecură în alt judeţ pentru a li se pierde urma şi-a petrece în chefuri şi sastiseli. La prima plată, lucrurile atît se complicară... Iovan descoperi că fusese înşelat, stăpînul îi ceru banii sau vitele pentru care îi luă copiii şi soţia, deveniţi robi pentru datorii, Gheorghe dispăru peste noapte, iar el, ogar înfricoşat, alergă din judeţ în judeţ în căutarea ţiganilor, oprindu-se la fiecare şatră, învinuind orice bulibaşă întîlnit, ducînd în fiare la isprăvnicat orice ţigan obraznic. Şi, într-o zi, apărură şi zlătarii lui care luară drumul temniţei. Pravilele împărăteşti, la cartea 60, titlul 60, glăsuiesc astfel: "cel ce face monedă mincinoasă, împreună cu cei ce le vor fi într-ajutor sau lucrători să li se taie mîinile". La titlul 44 se precizează: "cel ce cu vicleşug va vinde sau va cumpăra bani de cositor sau de plumb, tot asemenea să se pedepsească". Calpuzani şi complici sînt aşadar aspru pedepsiţi, dar prieteşugurile şi mai ales "obrazul" împricinatului dictează legea într-o societate a ierarhiilor de tot felul. Înainte de a fi judecaţi şi de a se pronunţa o sentinţă, la 2 iulie 1795, doi dintre calpuzani pieriseră deja în temniţă, bolnavi de boala lingorii, iar ceilalţi, eliberaţi din cauza aceleiaşi boli, îşi vor fi sfîrşit zilele undeva într-un cort, pe malul unei ape, privind cum plumbul fierbinte se amestecă cu argintul sub forma unei monede cît mai aproape de perfecţiune. Iovan, complice şi infractor, scapă ca prin urechile acului de osînda ce după pravilă i s-ar fi cuvenit, adică tăierea mîinilor. Prieteşugului dintre stăpînul banilor, Emin aga, şi vodă Moruzi schimbă verdictul: "şi după rugăciunea prietenului nostru Emin aga otuzbiroglu, iată că nu numai s-au iertat sîrbul de osînda ce i se cuvenea a-şi lua, ci însă şi acei taleri 360 (suma recuperată de la calpuzani - n.n.) i s-au dat în mîna lui, a se uşura din datoria aceasta". "Fii sănătos" îi urează în finalul sentinţei Vodă prea dornicului de bogăţii şi naivului Iovan. Calpuzanii de ieri, falsificatorii de azi n-au fost şi nu sînt prea înfricoşaţi de pedepse atunci cînd argintul atît de dorit poate fi obţinut nu trudind cu braţele, ci folosind isteţimea şi iscusinţa în încercarea de a fabrica originalul în copii infinite.