Bariere

Paşaportul a devenit un lucru aproape indispensabil pentru majoritatea românilor. Într-un fel, el poate ţine loc de carte de muncă sau poate fi o asigurare, contra alergiei la mizeriile din ţară. Un confort psihic dat de ideea că ai unde să-ţi iei cîmpii. Buletinul nici nu prea mai contează, nu mai cumperi ulei şi zahăr pe baza lui, ca pe vremea lui Ceauşescu. Rolul lui actual pare să fi rămas, în mod special, acela de a te ajuta să obţii un paşaport. Pentru 2007 se promite paşaportul electronic. Se spune, de asemenea, că la vamă, cetăţenii români nu vor mai fi controlaţi de către propriii vameşi, iar ieşirea spre ţările membre UE va fi astfel simplificată (să vedem ce vor spune autorităţile locale de la Giurgiu despre vama cu Bulgaria, unde se percep tot felul de taxe ciudate). Se mai spune că, după intrarea României în spaţiul Schengen (prin 2009), nu va mai fi nici măcar nevoie de paşaport, ci doar de cartea de identitate (care vasăzică ne vom întoarce din nou la bătrînul buletin - de data asta însă unul european valabil). Deocamdată însă, despre operaţiunea de obţinere a unui paşaport, dacă te duci la faimoasa instituţie din str. Nicolae Iorga, vei constata că nu a devenit atît de simplă pe cît de avansat se spune că e procesul integrării noastre în UE (era să scriu în absolut). Încă sînt cozi, încă e greu. Dimineaţa, înainte de ora deschiderii, se dau adevărate bătălii pentru întîietate. Bărbaţi şi femei cu copii în braţe stau în faţa porţilor închise, aşteptînd momentul deschiderii ca la start. Apoi ţîşnesc în proba de o sută de metri cu copil în braţe sau de mînă (copilul trebuie să fie împreună cu ambii părinţi, pentru a primi paşaport sau pentru a fi trecut şi el în paşapoartele părinţilor). Uneori, după-amiaza se întîmplă să fie mai puţină lume, dar asta e o excepţie. Funcţionarii au căpătat mişcări aproape automatizate, învîrt repede foile, pe care le verifică, ordonează, semnează, capsează, îndosariază... fac fotografii. Lor nu li se poate imputa nimic, mai ales că nici bacşiş nu prea mai au cum să primească. Problema e, ca de fiecare dată, de organizare, de pricepere şi de voinţă din partea şefilor. Dovadă că aşa este stă cazul din Bihor, unde paşaportul se obţine, ca şi orice alt act, în cel mult două ore. Deci se poate. Există un loc unde actul la care românii au visat timp de 45 de ani, ca la un bilet de voie de ieşire din lagăr, poate fi obţinut în numai două ore. În restul ţării însă, chiar dacă s-a schimbat ideologia, mecanismele practice de eliberare conţin încă rotiţe ruginite ale defunctului regim. Reminiscenţe care, împreună cu vizele impuse de ţările Europei de Vest timp de mai bine de 10 ani, au reuşit prelungirea unui sistem restrictiv de ieşire din ţară. După '90, oamenii nu mai făceau cereri de paşaport la partidul unic, dar stăteau, cum bine ştim, de cu noapte, la interminabile cozi democratice, la ambasadele străine. Spre ghinionul nostru, bucuria şi interesul de a ajunge în Occident ne-au fost întruna barate sau întîrziate. Ne amintim cum mişunau polonezii prin toată Europa, cu maşinuţele lor Polski Fiat (făceau şi comerţ, şi turism), în timp ce foarte puţinii români cu paşaport aveau obligaţia să-l predea în 24 de ore de la întoarcerea în ţară, pentru a-şi lua înapoi, în primire, buletinul (cel cu care puteau să-şi asigure zahărul şi uleiul cele de toate zilele). Acum se întrevede ridicarea tuturor barierelor. Dacă nu cumva se va adeveri bancul care spune că, după aderarea României şi Bulgariei, ţările occidentale vor face, rînd pe rînd, cerere de ieşire din UE şi vor impune vize ţărilor rămase membre, care vor mai fi doar cele din Est.