Apa caldă
Multe gospodării din România - mai profundă sau mai puţin profundă - au o mare problemă iarna. Au camere încălzite (sau chiar supraîncălzite) alături de încăperi în care e foarte frig. Proprietarii stau mai toată ziua pe afară sau prin camerele friguroase pe unde-şi fac de lucru, iar spre seară încălzesc camerele unde dorm şi se instalează acolo. Trec destul de des de la cald la frig şi invers. Poartă mereu pulovere şi veste de cojoc. Îşi schimbă întruna încălţările scîlciate pentru afară cu papucii pentru interior. Apa caldă e şi ea o problemă. Există, în funcţie de instalaţii: la bucătărie în mod curent şi la baie din cînd în cînd, sau şi la baie, şi la bucătărie, însă doar după ce pornesc boilerele. Iar în funcţie de asta se spală şi vasele, şi ei înşişi. Întregul lor program e în aşa fel gîndit, încît să nu se consume prea multe lemne sau prea multe gaze. Economia e un principiu de bază, la fel ca şi discontinuitatea căldurii şi a apei calde. Orăşenii nu se simt prea confortabil cînd merg în vizită în asemenea case. Li se întîmplă chiar să răcească din cauza diferenţelor bruşte de temperatură şi, în orice caz, sînt mereu cu gîndul la duşul de acasă care poate fi folosit oricînd, fără nici un fel de pregătiri prealabile, şi la căldura constantă din apartament (ca să nu mai vorbesc de closetul din baie, dacă au de-a face cu o gazdă cu buda în curte). Dar şi astfel de condiţii au avantajele lor. Melville scrie undeva în Moby Dick: "ca să te bucuri din plin de căldură, trebuie ca măcar o părticică din tine să fie expusă frigului, căci nu există pe lume vreo calitate care să nu fie ceea ce este în virtutea unui contrast. Nimic nu există în sine." Aşa că, şi excursiile prin România fără încălzire centrală îşi au rostul lor: îţi arată diferenţa dintre confort şi disconfort. Te conduc la ideea simplă că, în zilele noastre, apa caldă şi căldura constantă din locuinţă sînt de fapt esenţa confortului. Restul (exceptînd curentul electric) poate trece drept lucruri mai puţin importante. Numai că lumea lui Melville era una de marinari, harponişti şi sălbatici. Acum în Occident nu mai există nicăieri locuri fără apă caldă şi căldură permanentă. Nici măcar cabanele din vîrful muntelui, la 3.000 de metri altitudine, adică în zone în care condiţiile naturale sînt mult mai grele decît oriunde la noi. Lucrul ăsta poate fi privit chiar drept esenţa civilizaţiei. Lipsa lui te plasează în altă categorie. Şi nu doar din motive de confort. De curînd, medici specialişti în boli infecţioase au avertizat că pericolul gripei aviare pentru oameni este mai mare la noi decît în alte ţări europene pentru că mulţi locuitori din zonele rurale nu au asigurate condiţiile necesare pentru a se spăla des pe mîini. Noi n-am inventat încă apa caldă pentru toată lumea. Nici chiar apa rece, curgătoare la robinet, nu e pentru toată lumea. Iar, din păcate, lucrurile astea nu fac parte din criteriile de aderare la Uniunea Europeană.
