„Programele școlare nu privilegiază lectura literaturii” – interviu cu Monica ONOJESCU –
Monica Onojescu coordonează, din 2004, „Cercurile de lectură”, program cu o parte aplicativă și cu una de cercetare didactică a lecturii tinerilor în cadrul Asociației Profesionale a Profesorilor de Limba și Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” (ANPRO), coordonează și editează cărțile din seria „Lecturiadelor” (profesorilor) apărute la editurile Casa Cărții de Știință, Paralela 45 și, din 2015, la ART, precum și volumele anuale de scriere creativă a elevilor. Este redactor la revista Consilierul de lectură.
Am îngrijit recent în Dilema veche un Dosar tematic dedicat artelor educației. Profit de ocazie pentru a vă întreba dacă este posibilă o listă de lecturi formatoare pentru tineri, adică pentru toți tinerii aceeași listă.
Da, nu numai că este posibilă, ci chiar există o astfel de listă formatoare. Este lista cu cei 17 autori care trebuie studiați pentru examenul de bacalaureat. E drept că este o listă care ridică rezerve – nu a mai fost actualizată de 30 de ani, e lipsită de flexibilitate, tinde, din diferite considerente (pandemia, calibrarea subiectelor în urma rezultatelor elevilor de la probele de simulare), să devină tot mai scurtă, pierzîndu-și caracterul de reprezentativitate, criteriile de selecție sînt învechite, iar adolescentul ajunge să aibă o imagine deformată asupra literaturii române, care pare că s-a oprit din evoluție acum 80 de ani.
Pe de altă parte, nu se poate nega că toți acești autori fie că sînt 17, fie că sînt 12, au scris texte formatoare. Lista oficială, deci obligatorie pentru toți tinerii care se prezintă la bacalaureat, este acompaniată de alte liste, neoficiale, care circulă printre liceeni și profesori: o listă cu tipurile de subiecte pentru eseul (structurat) − sînt cam trei-patru, repetabile cu mici modificări de la un an la altul −, dintre care nici unul nu verifică cu adevărat efectul formativ al literaturii asupra elevului; nu o face nici prin subiect, care nu oferă posibilitatea unei minime problematizări, nici prin nefericita idee de a ghida demersul elevului, nici prin felul în care este construit baremul. Mai circulă o listă cu cele mai convenabile auxiliare, o altă listă cu tipurile de întrebări pentru textul la prima vedere.
Ei bine, nici una dintre aceste liste nu e formatoare, descurajează gîndirea, încurajează învățatul pe de rost, creînd starea de lehamite față de opera canonicilor și, de multe ori, față de orice text literar, cuprins în liste sau nu.
Așadar, această serie de liste de lecturi literare fac deservicii exact literaturii…
Da, în această situație e de înțeles temerea profesorilor că, dacă nu se va modifica formula de bacalaureat propusă în proiectul Legii învățămîntului preuniversitar „România educată”, literatura se va (auto)elimina din școală.
La gimnaziu nu există liste obligatorii, dar, pentru că se consideră funcționale, ele se fac în funcție de tema studiată, de vîrstă și de interesele elevilor și ale profesorilor. În alcătuirea lor se ține cont de cele cîteva condiții impuse de actul educativ: să fie accesibile, potrivite cu vîrsta elevului, cărțile să aibă calități estetice și să aibă potențial formator. Sînt flexibile, țin cont de preferințele elevilor pentru cărțile apărute recent și de cărțile citite de plăcere. Profesorii caută modalități pentru a le face cît mai atractive, bunăoară îi implică și pe elevi în construirea lor.
Revenind, credeți în necesitatea și, mai ales, în posibilitatea unei liste de lecturi formatoare?
Da, cred că o listă de lecturi formatoare ar trebui să intre în zestrea culturală a oricărui tînăr pînă la 18 ani, că ar fi frumos ca la terminarea școlii elevii să rămînă nu numai cu cîteva titluri și nume de autori sau personaje, ci și cu lectura cîtorva cărți mari, citite cu adevărat, adică citite integral, lent, cu reveniri, cu multe opriri, cu timp pentru reflecție și cu multe discuții, nu numai despre ce spune și cum spune cartea, ci și despre ce-am descoperit despre mine, ca om, despre lumea în care trăiesc.
Acestea sînt cărțile care lasă urme adînci și care au șansa să-i transforme pe unii tineri în cititorii autentici de mai tîrziu. Ar putea să intre aici mai ales autorii din canonul școlar, dar care, de multe ori, nu intră, tocmai din pricina felului cum sînt citiți pentru examene. Din fericire, există suficiente cărți în lume care ar putea să intre în astfel de liste și există multe mărturii, atît ale unor personalități, cît și ale unor oameni obișnuiți, despre „cărțile care i-au făcut oameni”, numai bune să-i inspire pe cei care ar dori să-și facă propria listă. Există și profesori dedicați, care sînt dispuși, fie în orele de clasă, fie în timpul lor liber, să-și îndrume elevii, atunci cînd au nevoie de sprijin pe calea unor astfel de lecturi.
Dar ce înseamnă mai exact „formatoare”: formatoare în ce sens, cu ce scop?
De la început ar trebui să raportez sensul larg al cuvîntului „formator” („capacitatea de a da o anumită formă lucrurilor”) la specificul actului educativ: „A forma pe cineva prin educație; a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului”.
Prin urmare, școala ar răspunde că lecturile formatoare sînt cele prin care se pot forma valorile consemnate în Legea învățămîntului și în alte documente normative care o însoțesc – planul cadru, curricula școlară, programele, profilul absolventului etc. În proiectul noii legi, valorile, comune pentru toți cei angajați în actul educativ (profesori, elevi, conducere), sînt: excelența, echitatea, incluziunea, integritatea, profesionalismul, respectul, transparența, colaborarea, diversitatea, starea de bine și flexibilitatea. În funcție de ele se va realiza „misiunea învățămîntului preuniversitar de modelare a personalității copilului pentru a deveni un adult responsabil, integrat social și profesional, care simte că aparține, în egală măsură, atît națiunii române, cît și spațiului european, gîndește critic și participă la dezvoltarea societății” (articolul 2, paragraful 2).
E greu să te miști printr-un astfel de limbaj abstract și specializat și atunci poate l-aș traduce într-unul mai simplu, pe înțelesul tuturor. Am găsit printre multele definiții ale educației una: „a crește, a învăța copiii să fie oameni de omenie” (sursa: Scriban, 1939). Cred că în acest sens am putea vorbi de valoarea formativă a literaturii − ne face să medităm asupra condiției noastre de oameni și, implicit, cum spune Tzvetan Todorov: „ea (literatura) îi permite fiecăruia să răspundă mai bine vocației sale de ființă umană”.
Prin urmare, ar trebui să spun că scopul lecturilor formatoare ale literaturii ar fi acela de a descoperi în ea o formă privilegiată de (auto)cunoaștere a omului și a condiției sale. E un proces de durată, nu este ușor să abordezi astfel literatura, dar bucuria/plăcerea, înțeleasă și într-un sens cognitiv, într-un astfel de dialog cu cartea, este o răsplată imensă atît pentru elev, cît și pentru profesor. E ceea ce au făcut cei care au intrat în proiectul de cercetare didactică a „Cercurilor de lectură”, cînd și-au descris experiențele în cele patru cărți de didactică narativă a lecturii și scrierii, apărute pînă acum în seria „Lecturiadelor” sau în articolele din Revista cercurilor de lectură, editată din 2008 și rebranduită în Consilierul de lectură din 2015 cu intenția de a se adresa unui public mai larg.
Dar ce ar conține acea listă, ce fel de cărți, ce fel de autori, ce genuri, din ce perioadă?
Orice fel de cărți, din orice perioadă, din orice gen, din orice loc, „numai să fie bune”. Adică să vorbească convingător și expresiv despre condiția noastră de oameni.
În ce măsură școala noastră oferă prin curriculă astfel de lecturi?
Teoretic, oferă. Însă în momentul actual sînt greu de pus în practică. Programele școlare actuale de gimnaziu nu privilegiază lectura literaturii. Nu-i dau nici măcar un loc egal cu celelalte două domenii ale disciplinei limba și literatura română – studiul limbii și comunicarea.
Cum se predă acum literatura în școală?
Mai întîi, în gimnaziu s-au întîmplat și multe lucruri bune. Profesorul are o libertate totală − o avusese și înainte, dar se pare că acum este momentul cînd o descoperă − în a-și alege textele și strategiile prin care formează competențele – sînt cele de producere și receptare de text literar, nonliterar și modal. Acestora i se adaugă o competență care trimite direct la valori – comportament empatic cultural și multicultural.
O parte din manualele noi se deschid spre literatura contemporană pentru copii și tineri. Sînt incluse texte axate pe valorile contemporane semnate de scriitori ca Veronica D. Niculescu, Adina Popescu, Ioana Pârvulescu, Florin Bican, Doina Ruști, Matei Vișniec și lista poate continua.
Structurarea tematică a literaturii pe clase favorizează aplicarea modelului dezvoltării personale, în care accentul se pune pe receptarea textului de către cititor, pe plăcerea lecturii și pe capacitatea acestuia de a-și conștientiza efectele pe care lectura le are asupra lui la nivel emoțional și cognitiv.
Pe de altă parte, programa este foarte încărcată – accentul în ultimii ani s-a pus pe introducerea în școală a noii gramatici a Academiei, ceea ce a ridicat mari probleme atît profesorilor, cît și elevilor, apoi, programa de română a preluat și conținutul programei de limba latină. După mai bine de douăzeci de ani de cînd a fost introdusă paradigma comunicativă, care tratează literatura ca pe un mijloc de comunicare printre altele, nu numai că a cîștigat bătălia, dar se pare că a pus la colț literatura. Cred însă, chiar și în aceste condiții, că situația se poate ameliora.
Cum stau lucrurile în cazul liceului?
În cazul liceului, programa nouă care ar fi trebuit introdusă de acum un an se pare că nici măcar nu e în stadiul de concepție. În clasa a noua s-a aplicat în continuare vechea programă, care între timp se mutase în gimnaziu. Deci un an pierdut.
Pot alte arte (film, teatru, muzică, pictură ș.a.) completa/suplini lecturile literare?
Vorbesc din perspectiva profesorului − de cele mai multe ori pot completa literatura, alteori o pot și suplini. Autorii programei de liceu pentru limba și literatura română au fost inspirați cînd au prevăzut, întîi numai pentru prima clasă de liceu, un modul − literatura și celelalte arte −, care din 2004 a fost împărțit pe toți anii de liceu – literatură-film, în clasa a IX-a, literatură-spectacol, în clasa a X-a, literatură-pictură, într-a XI-a, literatură-muzică, într-a XII-a. Pentru că nu se evaluează la bacalaureat și pentru că la noi, încă din clasa a X-a, contează doar subiectele pentru bacalaureat, depinde de profesor dacă îi dă sau nu importanță.
În general, modulul nu se face separat, ci anticipă sau vine în completarea lecturii unor texte. Place mult elevilor și servește profesorilor, nu numai pentru a pune în paralel limbaje specifice diferitelor arte, ci și pentru a pune în valoare textul literar. Proiectele interdisciplinare de acest fel sînt dintre cele preferate de elevi. Uneori trec mult peste granițele unei clase sau școli. Este cazul unui festival de trailer-e pornind de la cărți apărute recent, „Boovie”, la Focșani, care crește de la an la an. Este cazul „Lecturiadelor“ noastre, program cu o istorie de 13 ani.
Noua Lege a învățămîntului, recent supusă dezbaterii publice, oferă motive de optimism?
Tonul prea apăsat didactic cu care v-am răspuns pînă acum este cauzat tocmai de faptul că nu mă pot decupla de felul cum pare a se profila statutul limbii și literaturii române în această nouă Lege a învățămîntului. Ar trebui probabil să fiu mai optimistă, gîndindu-mă că la noi o lege fie nu se aplică, fie se modifică într-atît încît nu și-o mai recunosc nici măcar legiuitorii. Dar dacă…
Aș vrea însă să reproduc un paragraf preluat din „Lecția” lui Roland Barthes din Plăcerea textului, în traducerea luiMarian Papahagi și a Sorinei Dănăilă: „Dacă prin cine știe ce exces de socialism sau barbarie, toate disciplinele ar trebui expulzate din învățămînt cu excepția uneia, disciplina literară ar trebui salvată, căci toate științele sînt prezente în monumentul literar. Iată de ce se poate spune că literatura, oricare ar fi școlile de la care se revendică, este absolut și categoric realistă; ea este realitatea, adică lumina intrinsecă a realului. Și totuși, deși cu adevărat enciclopedică, literatura amestecă cunoașterile, nefixînd și nefetișizînd nici una; ea le acordă fiecăreia un loc indirect și acest indirect este prețios…
Știința este brută, viața este subtilă, iar literatura este importantă tocmai pentru a corecta această distanță. Pe de altă parte, cunoașterea pe care literatura o mobilizează nu este niciodată nici completă, nici definitivă. Literatura nu spune că știe ceva, ci că știe ceva din ceva – mai precis, multe despre om”.
interviu realizat de Marius CHIVU
