Piscu

Publicat în Dilema Veche nr. 882 din 4 - 10 martie 2021
Piscu jpeg

Piscu este un sat de lîngă București pe care nu-l vizitezi nici cînd pleci la munte, nici cînd te întorci de acolo. La dus ești grăbit și speriat să nu te prindă aglomerația pe DN1, ți-ai făcut o planificare strictă și trebuie să prinzi măcar puțin din ziua care se va sfîrși curînd. La întoarcere te bucuri că ai scăpat puțin de aglomerație, dar te îngrijorează intrarea în București, filtrul de poliție de la Fîntîna Miorița, gîtuirea traficului la Arcul de Triumf. După cinci-șase ore de schimbat viteza, pornit-oprit și mers în coloană, nu-ți mai arde să vizitezi sate, deși ai auzit, cu siguranță, măcar tangențial, despre Piscu. Ți-o fi trecut pe la ureche faptul că acolo este un sat de olari, unde o familie de artiști a înființat o școală și un muzeu, că este un sat cultural, ori că studenți la Arhitectură merg acolo cu profesorii lor și că arhitecți proiectează pro-bono în Piscu. Numai că astfel de știri pălesc în raport cu cele privitoare la ultimele evoluții politice, economice, militare și sanitare, iar ochii ni se fixează pe scoruri, rate și numere mari. Or familia de artiști și asociația lor au înființat doar o școală și un singur muzeu în Piscu. Prea puțin ca să „treacă sticla” în mod repetat și la ore de maximă audiență.

Însă, dacă îți faci cumva timp și te desprinzi într-o sîmbătă dimineața din vîltoarea cotidiană pentru a merge la Piscu, acolo vei descoperi un aer de cleștar, cu miros de fîn. Vei putea admira șerpuirea lină a Ialomiței printre maluri nisipoase și alunișuri. Apa va fi albastră și curată, contrastînd cu galbenul vegetației, întocmai ca într-un tablou pictat doar pentru tine de cineva care ți-a dăruit tot sufletul său. Vei putea descoperi drumuri ascunse care coboară la luciul imaculat al apei și te vei putea bucura acolo de soarele care te încălzește și de vîntul care îți aduce miros de pădure și cîmp.

La stradă vei putea observa case vechi, construite cu modestia de secole sublimată într-o armonie greu de egalat, precum și case noi, desprinse parcă din povești, semn că Piscu este un sat pe unde au trecut niște arhitecți buni. Dar surpriza cea mai mare te așteaptă pe strada Cîmpului, acolo unde o clădire impunătoare, dar reținută, te face să te oprești. La intrare, o troiță frumos încrustată te așază, dintru început, într-o axiologie care generează, dar și descifrează simbolul. Ai pătruns, poate chiar fără să știi, în Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, acolo unde logica vieții se relevă treptat, pas cu pas.

Ești întîmpinat de Adriana Scripcariu, istoric de artă, care, împreună cu soțul ei, sculptorul Virgil Scripcariu, au fondat Școala de la Piscu. De 11 ani, Școala Primară Agatonia îi învață pe copii nu doar manualul, ci și viața și frumusețea ei, în armonie cu locul, cu natura și cu istoria. Plină de generozitate pentru vizitatori, Adriana evocă sosirea la Piscu, recuperarea tradiției aproape pierdute a olăritului, crearea colecțiilor muzeului. Pornit ca proiect de atelier la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, la grupa profesorilor Ștefan Ghenciulescu, Cosmin Pavel și Mihnea Simiraș, muzeul imaginat de studenți și dascăli și-a continuat drumul spre ființare prin grija și eforturile nerăsplătite financiar ale profesorului Cosmin Pavel, precum și ale unei echipe de voluntari care și-a dedicat timp, pricepere și dragoste pentru a reconfigura materia locului într-un spațiu al culturii, care condensează trecutul și îl proiectează către viitor.

Înconjurat de o prispă amplă pe toate cele patru laturi, centrul muzeului este un amfiteatru unde istoria prinde viață, iar ceramica veche vorbește oricui are puterea să o înțeleagă. În centrul acestuia, un copac secular, descoperit sub ape, sprijină acoperișul, înălțîndu-se, în chip simbolic, spre cerul albastru ce se întrezărește prin luminator. Pe jos, țigle vechi, recuperate din Transilvania, poartă amprenta unor mîțe jucăușe de acum 100 de ani.

În muzeu poți să discuți, poți să olărești împreună cu artiști, poți să atingi și să descoperi. La ieșire, te simți mai curat, mai bun și te gîndești că, dacă la Piscu s-a putut așa ceva, cele mai bune lucruri sînt posibile, ca pe vremea lui Gaspar, Baltazar și Melchior, cei trei regi care au urmat Steaua de la Răsărit. Magii încărcați de daruri au dat numele asociației fără de care nimic nu s-ar fi făcut, din ce s-a făcut la Piscu, pe malul Ialomiței, lîngă București, dar și în inimile noastre.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: L. Niculae

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.