Orașul lui Epimeteu

Publicat în Dilema Veche nr. 884 din 18 - 24 martie 2021
Orașul lui Epimeteu jpeg

Filosoful italian Rosario Assînto distinge între orașul lui Amfion și orașul lui Prometeu. Primul stă sub semnul lirei muzicianului, capabilă să miște pietrele din loc prin frumusețea melodiei. Este orașul arhetipal, imagine a cosmosului, a armoniei și bunei guvernări. Al doilea se așază sub semnul progresului științei, obiectivității și competiției. Nu despre ele aș vrea să discut acum, ci despre al treilea oraș, al lui Epimeteu. Potrivit vechilor greci, relele Pămîntului i se datorează titanului Epimeteu. Acesta a împărțit darurile lui Zeus animalelor, astfel încît omul a venit pe lume relativ neajutorat, lent și cu simțurile slabe. După ce fratele său, Prometeu, a mai restabilit întrucîtva echilibrul, dăruindu-i omului focul și ascuțimea inteligenței, tot prin Epimeteu a venit și sancțiunea divină, căci el a deschis cutia Pandorei, lăsînd să se răspîndească toate tarele firii umane.

Orașul lui Epimeteu se dezvoltă haotic. Avizi, oamenii construiesc numeroase clădiri, pentru a le vinde pe bani mulți. Uită să construiască și străzi, iar infrastructura nu mai face față de mult timp. Clădirile strălucesc, dar le lipsește orice semnificație culturală; seamănă cu depozite uriașe, golite de orice noimă sau frumusețe. Privite îndeaproape, ele nu au suflet. Se așază una lîngă alta fără a stabili nici o relație, anulîndu-se reciproc, într-o devălmășie care îți taie răsuflarea.

Reginele străzilor sînt mașinile. Ele gonesc cu viteză, atunci cînd se poate, adică foarte puțin. Mai mult stau în colane nesfîrșite, fumegînd nervos, căci orașul lui Epimeteu le pune în cale numeroase piedici, guri de canal, gropi, denivelări și lucrări edilitare care nu trebuie făcute, dar care știu cum să întoarcă un serviciu, căci orice gură trebuie să mănînce. De fapt, reginele sînt cam rupte la amortizoare, bucșe, pivoți și bascule, ca să nu mai vorbim de combustibilul botezat care le umple rezervoarele. Totuși, ele ocupă și trotuarele, nelăsînd pietonilor multe alternative.

Locuitorii acestui oraș sînt peste măsură de grăbiți și nervoși. Au și motive. Oriunde ajung, ei trebuie să aștepte. Au de făcut drumuri inutile, plimbă hîrtii de colo-colo, nu-și văd capul de treabă. Toți ceilalți locuitori îi enervează peste poate, iar altercațiile se țin lanț. Ei sînt învrăjbiți iremediabil: muncitori versus intelectuali, salariați versus pensionari, pietoni și bicicliști versus automobiliști, elevi contra profesori și tot așa. Cu toții sînt înnebuniți de fumul greu care pune stăpînire pe oraș dimineața, chiar înainte de răsărit, și seara, imediat după ce se întunecă, pentru că orașul lui Epimeteu face bani buni din arderea deșeurilor de proveniență locală sau de import. Se arde orice, de la bulendre și biblioteci la probe biologice și organe extirpate, membre amputate, infecții, felurite alte deșeuri spitalicești, importate în mașini frigorifice. Totul fumegă în acest oraș, de la mașini la case și de la fabrici la instituții.

Nu în ultimul rînd, orașul lui Epimeteu demolează într-un ritm care îi va șterge întreaga memorie în următorul deceniu. Nu că i-ar păsa. Absența amintirilor înseamnă mai multă libertate, căci regretele te pot încetini, bulversa, pune pe gînduri. Îndeletnicindu-se voios în ultimul centenar cu îngurgitarea propriului trup, orașul are deja experiența de a-și savura propria pieire și de a jubila atunci cînd, pe locul unei venerabile clădiri, construită de strămoși din dragoste pentru oraș și urmașii lor, apare un morman de beton, sticlă și fier, agregate într-o formă doar puțin mai ordonată decît ar fi făcut-o un cutremur. Negîndu-și tradiția și alergînd după muștele grase și cu spinare verde, pe care le confundă, din nepricepere, cu fluturii, orașul s-a uitat de mult pe sine, aidoma unui amnezic care nu-și mai recunoaște nici părinții și nici casa.

Cu pîntecele plin și grătarul sfîrîind alături, prin gălăgia vioaie și înjurăturile groase, pentru locuitorii săi nici nu mai contează faptul că instituțiile de cultură se prăbușesc una după alta, într-o apocalipsă a identității care va spulbera ultima cariatidă și ultimul capitel, dar și nenăscutele opere viitoare, într-un oraș care a uitat ce a fost, habar nu are ce a devenit și nu are nici o îngrijorare pentru ce va fi. Întocmai ca greierele care își mănîncă propriile aripi, urbea renunță senin la orice ar putea să o înalțe, alegînd să se zbată în loc să zboare, uitînd cu desăvîrșire că, odinioară, făcea asta cu naturalețe. Doar este orașul lui Epimeteu, căruia îi cer iertare, căci realizez că l-am nedreptățit crunt în acest articol. Așa cum o arată însuși numele său, titanul regretă răspîndirea viciilor printre oameni, în timp ce locuitorii orașului au încetat să mai distingă binele de rău, cultura de incultură, frumosul de urît. De fapt, orașul lui Epimeteu este chiar orașul meu.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: L. Niculae

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.