Ne întoarcem la sat?

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Ne întoarcem la sat? jpeg

Chiar înainte de debutul pandemiei în România, am avut ocazia să vizitez sate foarte sărace din zona Colinelor Tutovei. Majoritatea erau aproape pustii, cu clădiri ale școlilor în ruină, și nici primăriile nu se simțeau prea bine. Prin sate, oameni puțini, bătrîni și bolnavi, mulți dintre ei. Majoritatea caselor vechi pe care le-am fotografiat erau părăsite, cu cercevele bătute în scînduri. Ici și colo apărea cîte o bunică, singură, care venea să ne spună păsurile. Uneia îi murise vaca, alta nu mai avea pe nimeni.

Odată cu pandemia, mulți români s-au întors acasă, iar speranța mea este că măcar o mică parte din ei au ajuns și în satele prin care am trecut și au deschis ferestrele. Poate au schimbat, deja, învelitoarea și au văruit casa. Căci satele acelea sărace și părăsite ar putea fi bogăția cea mai mare a României.

În ultimele decenii, Europa și-a deschis porțile către muncitorii români. În contextul pandemiei, majoritatea zilierilor, a celor ce stăteau cu chirie sau a celor fără un contract pe termen lung au fost siliți să se întoarcă acasă. Europa le-a închis ușile cu o ușurință mult mai mare decît aceea cu care le-a deschis. Venind acasă, am văzut ce mulți erau. Din fericire, casele făcute de bunicii lor mai sînt încă în picioare și, cu reparații chibzuite, mai pot dura două generații. Iar casa, cu pămîntul ei, te poate hrăni în vreme de restriște. Nu te va îmbogăți, dar la ce bun bani dacă nu ai pe ce-i cheltui?

Orășeanul sedus de mirajul deținerii unui apartament minuscul, dar atent mobilat în centru, doldora de electronice, privește acum cu jind la țăranul care hrănește animale, merge la muncile cîmpului, se plimbă în curtea și pe moșia sa care e mare cît un parc, un parc doar al lui. Prin care merge, cu propriile lui picioare, nu în tururi virtuale lipsite de bucurie. Mașina scumpă stă în fața sau în garajul blocului, iar praful care se așază zilnic pe ea vorbește despre calitatea aerului pe care îl respiră proprietarul ei. Vecinii încing bormașinile, schimbă gresia, căci nu te poți opri din muncă așa, la comandă. În cei 32 de metri pătrați dintre care 16 sînt ocupați de mobilă, el speră că restricțiile se vor ridica și va putea ieși, din nou, la concert, cinema, slujbă, parc. Copiii fac școala acasă în camere separate, iar părinții participă la ședințe în bucătărie. Așteptarea se lungește și vraja modernității s-a spulberat, ca un balon de săpun: războaiele nu s-au terminat, iar orașele sînt cele mai lovite, la război. Știința nu are încă toate răspunsurile. Cine știe ce alte războaie ne așteaptă?

Dacă se dovedește că poți lucra de acasă, învăța de acasă, la ce bun să te îndatorezi pentru restul vieții pentru un apartament la oraș, pentru a respira un aer infect și a mînca vechi sau procesat sau iradiat, cînd ai putea locui la țară și beneficia de soare, aer, mîncare de calitate și, cel mai important, ai putea dormi liniștit, fără grija evoluției cursului valutar la francul elvețian? La ce bun să te stresezi un an pentru a merge în vacanță pe o plajă exotică, aflată neapărat, pe meridianul opus celui pe care te afli, dacă, oricum, nu te mai duce nimeni acolo?

Desigur că, pentru a fi idilică, viața la sat ar avea nevoie de multe lucruri care, în prezent, lipsesc în România. Printre ele, drumuri, farmacii, servicii, asistență medicală de calitate, cultură. Însă o schimbare de atitudine a orășeanului față de sat ar putea genera aceste schimbări, care s-au întîmplat în toate satele Europei de Vest în decurs de o generație, și unde astăzi întîlnești școli superbe, dispensare, baze sportive și muzee, majoritatea întreținute de comunitățile locale. Simțul civic, această magnifică lipsă a orașelor românești, ar putea înflori în comunități solide, pe modelul obștilor moșnenești care încă există.

Însă istoria recentă a țării ne învață un sumbru adevăr: întorși acasă, sătenii au adus modele de import, zidind uneori palate absurde care vorbesc despre pauperitatea îmbogățirii relative la sărăcia inițială, iar orășenii au construit la sat vilele pe care nu puteau să le aibă la oraș. Simplitatea casei țărănești, înconjurată de anexele gospodăriei, care putea furniza modelul dezvoltării durabile a satului românesc, fără a-i altera specificul local, a fost refuzată, în favoarea unor exagerări care denotă doar debusolare. Singurele case vechi din mediul rural, renovate cu grijă pentru moștenirea culturală pe care o reprezintă, aparțin, fără excepție, unei elite intelectuale urbane care a înțeles, asemeni lui Ion Pillat, că „Raiul e o casă din Muscel”. Poate aceste timpuri grele ne vor învăța bucuria simplității, emoția mersului pe jos, a contemplării unei plante sau mîngîierii unei adieri. Despre modul cum o casă veche, cu prispă, sală și două camere, poate adăposti cu brio pe orășeanul sofisticat, care are nevoie de cinci locuințe într-una singură, vorbim în numărul următor.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: wikimedia commons

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.