Mobilitate redusă

Publicat în Dilema Veche nr. 867 din 19 - 25 noiembrie 2020
Mobilitate redusă jpeg

Prima oară cînd am călătorit în Germania, în 1994, am fost uluit de numărul mare de cărucioare cu rotile prezente pe stradă, în piețe, în magazine. Efectiv, eram șocat, pentru că pe străzile din România vedeai doar ici și colo cîte un cărucior staționat. În el adăsta cîte o persoană cu mobilitate redusă, avînd o figură tristă și resemnată. Dar în Germania, nici vorbă de așa ceva. Posesorii cărucioarelor se deplasau vioi, traversau străzi, intrau în magazine, zîmbeau, rîdeau și făceau conversație cu ceilalți. Prima justificare a realității pe care o vedeam, greșită, ca majoritatea primelor impresii, a fost că Germania era o țară cu foarte multe persoane cu dizabilități, comparativ cu România, și că asta se datora, cel mai probabil, alimentației nesănătoase, plină de hormoni și pesticide. Apoi am început să observ și alte diferențe. În primul rînd, curățenia de pe jos. Pentru o fotografie de grup reușită, profesorul german care ne însoțea s-a culcat pe jos, pe asfalt. Apoi s-a ridicat nonșalant și nici măcar nu s-a scuturat, pentru că literalmente nu avea ce scutura, era la fel de curat ca înaintea cascadoriei care, în București, l-ar fi costat, de bună seamă, întreg costumul.

Bordurile erau joase și rotunjite, iar trotuarele și străzile erau parcă mai netede, fără a fi alunecoase. Întregul oraș avea un aer ușor artificial, cu aleile perfect măturate de frunze și mirosul de detergent din aer, aproape ca o scenografie bine întreținută. Traversînd un scuar cu copaci, toamna, aveai senzația că frunzele gălbui știu cum să se desprindă, cum să plutească aparent aleatoriu și să cadă numai și numai pe peluză, niciodată pe alee. Apoi am văzut și secretul acesteia. Un pensionar care o străbătea s-a aplecat, a cules o frunză de pe jos și a aruncat-o în iarbă. Astfel, frunza care lipsise la lecțiile despre cădere și vădise o conștiință civică mediocră fusese pusă la locul ei, înainte de a face pe cineva să alunece pe ea la prima ploaie. Și, într-adevăr, cînd ploaia a sosit în acel început de noiembrie, am remarcat că foarte puține dintre obiceiurile de pînă atunci ale orășenilor se schimbaseră. În afară de deschiderea umbrelelor, oamenii făceau aceleași lucruri, adică mergeau grăbiți de colo-colo. Eu eram stresat că o să mi se murdărească pantofii și pantalonii de noroi, însă așa ceva nu s-a întîmplat, parcă ploua în mașina de spălat, nici un strop maroniu, nimic care să păteze. Persoanele cu dizabilități locomotorii păreau chiar în avantaj pe ploaie, căci aveau umbrelele fixate de căruț, iar majoritatea acestora erau motorizate, deplasîndu-se lin și silențios.

Ulterior, în anii ce au urmat, am avut ocazia să vizitez în România foarte multe locuințe de oameni cu venituri mici, confruntați cu sărăcia. Foarte adesea, am întîlnit cîte o persoană cu dizabilități locomotorii ocupînd un pat într-una dintre camerele cele mai mici și mai îndepărtate de intrare. Și atunci am înțeles că nu vîna sănătoasă de daci nemuritori făcea ca marea majoritate a orășenilor români să-și mozolească pantofii și pantalonii prin noroaie, ci mai degrabă sărăcia și indiferența unui stat care nu-și propunea să rezolve una dintre problemele cele mai importante ale orașului, și anume accesibilitatea lui pentru toți. Persoanele cu mobilitate redusă pe care nu le întîlneam pe stradă erau, de fapt, în case, martori invizibili, tăcuți și resemnați ai unei realități blazate, neștiutoare și surde.

După 25 de ani de la vizita mea în Germania, orașele României nu se prezintă mai bine, cu cîteva excepții notabile care rămîn, totuși, excepții. Bordurile înalte au devenit și mai înalte, iar persoanele cu dificultăți locomotorii pot foarte greu să utilizeze transportul în comun. Trotuarele au rămas la fel de neprietenoase. Încearcă să te agațe, la tot pasul, cu armături metalice ascuțite, tăiate cu discul, cu gropi și discontinuități care pun la încercare chiar și tineretul. Nimeni nu pare să se gîndească la aceia care nu mai pot ridica și îndoi bine picioarele, care au probleme de echilibru, care trebuie să se deplaseze în scaun cu rotile. Ei au rămas la fel de puțini pe străzile orașelor românești, pe cît erau deunăzi. Rampele pentru cărucioare au înclinații care îi sfidează chiar și pe sportivii legitimați, căci nu este nimic mai periculos decît o pantă abruptă și alunecoasă. Și astfel, orașul nostru, al tuturor, se oferă în realitate doar elitei plină de forță și vivacitate a României, iar bătrînii și persoanele cu mobilitate redusă rămîn subiect de batjocură, pe ei îi caută moartea pe-acasă și nu-i găsește. Umilindu-i acum pe cei care au mai mare nevoie de noi, ne pregătim pentru o bătrînețe a regretelor tardive, mincinoase și inutile.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: flickr.com

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
NYP: Minciunile oamenilor de știință cu privire la pandemia COVID-19. Virusul care a omorât milioane de oameni, posibil creat de om
La patru ani de la izbucnirea pandemiei de Covid, în SUA se aduc acuzații de falsificare a adevărului de către oamenii de știință, iar dr. Fauci este arătat cu degetul pentru că a ținut cu „big pharma”.
image
Copii forțați de părinți să stea la cerșit pe vânt și ploaie, printre mașini, pe un drum din Buzău
Poliția a pus capăt chinurilor la care au fost supuși mai mulți copii și un adult cu handicap chiar de către cei care ar trebui să aibă grijă de ei. Două cupluri din comuna buzoiană Siriu, care aveau relație de concubinaj, și-au obligat copiii și nepoții, minori și un adult invalid, să cerșească
image
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
O profesoară de matematică din Marea Britanie, în vârstă de 30 de ani, supranumită „Bunda Becky” de către elevi, a fost găsită vinovată pentru că a întreținut relații sexuale cu doi adolescenți. În fața instanței, ea a încercat să dea vina pe comportamentul elevilor.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.