Meșteșugul redescoperit ca artă

28 iulie 2022
image

Curtea din satul Piscu, str. Cîmpului nr. 45 este un spațiu smuls din banalul satelor de cîmpie care înconjoară Bucureștii. Din stradă se vede o clădire care nu seamănă cu nimic din ce e în jurul ei – o arhitectură amplă, generoasă, transparentă și deschisă, minimalistă cumva, dar un pic în stilul Prairie School, în care simți vibrația unui arhetip dornic să ți se arate (proiectul aparține unui grup de studenți coordonați de arhitecții Cosmin Pavel și Cristina Constantin). Aici se găsește Muzeul Atelier al Școlii de la Piscu.

Nu este doar un muzeu, după cum nu este doar un atelier. La parter, o vastă olărie. Sute, mii de vase de diverse dimensiuni, provenind din multe colțuri ale lumii, șoptesc tainice povești. Cele mari au siluete unduitoare, cele mai mici au personalitate. La etaj, o sală de expoziție de artă contemporană și o mică sală multimedia. Întregul ansamblu pare că gravitează precum o galaxie în jurul unui ax – trunchiul enorm al unui copac secular, provenit din vechea Vlăsie, găsit pe fundul unei mlaștini recent desecate, unde zăcuse, în noroi, probabil secole. Un ax fascinant, care pleacă din pămînt, din ținutul lutului, din lumea utilității imediate pentru a urca spre sofisticata și hiperconceptualizata artă contemporană. Ansamblul întreg îți oferă o navetă fără oprire între capetele de linie – de la problema „Cum confecționăm obiectele necesare traiului?” la problema „Ce alt sens mai pot avea obiectele deja confecționate, cu care am rezolvat deja cele necesare traiului?”.

Ne așezăm la vorbă cu sculptorul Virgil Scripcariu și cu soția lui, istoricul de artă Adriana Scripcariu. Tot ce vedem în jur este realizarea lor. Au venit la Piscu imediat după ce Virgil a absolvit UNARTE. Sculptor fiind, era în căutarea unui loc mai mare, în care să-și amenajeze atelierul. Au ajuns la Piscu, pe atunci un sat oarecare din șesul ilfovean. Stabilindu-se aici, au aflat că satul are o tradiție specială: olăritul. Nici vorbă să fie o ceramică faimoasă, în genul Corund sau Horezu. La Piscu abia mai pîlpîia tradiția unui olărit fără pretenție estetică. Dar, tocmai de aceea, era un olărit frust, autentic, ferit de paraziții chinezăriei și de inevitabilele șmecherii comerciale, care i-a interesat pe loc pe soții Scripcariu. La Piscu, oalele se făceau ca să fie utile și rezistente, iar meșteșugul era meșteșug, nu artizanat.

Pe măsură ce Virgil Scripcariu a devenit un artist din ce în ce mai cunoscut și mai căutat, iar Adriana Scripcariu a avansat în cercetarea zonei, începînd să scrie și să comunice în mediile de specialitate tradiția de la Piscu, cei doi soți au simțit nevoia să facă din experiența olăritului local un act pedagogic. Au și ei copii și înțeleg bine dificultățile educației la țară. Un timp, au organizat chiar în casa lor o școală privată pentru ciclul primar, după ce școala din sat s-a închis.

Patrimoniul și lutul

Muzeul Atelier este o lucrare la care cei doi autori, soții Scripcariu, continuă să lucreze. La început, e educația. Respectul pentru patrimoniu se educă. Adriana explică vizitatorilor strînși în jurul axului istoria locurilor, tradiția olăritului și importanța protejării acestor tradiții. Apoi, pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul. Vizitatorii descoperă o senzorialitate misterioasă, căci bulgărele de lut învîrtit de roată sub puterea mîinii omenești care ghidează centrifuga crește văzînd cu ochii în forme și, mai apoi, în atitudini. În atelier, vizitatorii pun mîna pe lut și, sub îndrumarea lui Virgil Scripcariu, modelează. Apoi, coc lutul în cuptor. Și pleacă acasă cu o sculptură făcută chiar de mîna lor. Evident, aproape nici unul dintre vizitatori nu a pus mîna pe lut înainte. Nu le-a dat prin cap că ar putea modela. Mai mult, nu le-a dat prin cap că ar putea modela un portret. În atelier, modelul stă cuminte, la dispoziția artiștilor de-o zi. Ultima dată, model a fost chiar unul dintre băieții familiei Scripcariu. Sigur că e prea mult să spunem că e o inițiere în artă. Totuși, ceva din acest gen de mentorat fascinant este.

Virgil Scripcariu îmi arată cum modelează un cap de copil și, în timp ce, cu gesturi grațioase, taie în lut ochii și sprîncenele, îmi spune: „Cînd am ajuns la facultate și l-am văzut pentru prima oară de profesorul meu, Vasile Gorduz, cum dădea formă lutului și apoi cum mînuia cuțitul și spatula ca să ne arăte cum se modelează, am simțit că trăiesc una dintre cele mai puternice experiențe din viața mea. Simțeam că asist la o minune, era ceva similar Facerii...”. Acum, Virgil Scripcariu face el acele gesturi rituale, cu degetele și apoi din încheietura mîinii și din cot – o coregrafie sacadată și puternică ce vitalizează amorful noroios dîndu-i chip de om, cu sentimente și stări.

Basarabia

„De unde legătura dintre Piscu și Țigăneștii din Basarabia?” Virgil îmi spune: „Povestea prieteniei noastre cu basarabenii a început într-un moment de mare emoție generală, pe care l-am resimțit și noi. În 2017 a murit Regele Mihai și, pe acest fond, am simțit nevoia să facem ceva cu totul special. Știam că există un sat Țigănești în Basarabia și am aflat că era și sat de olari”. Similaritățile nu se opresc aici: în acel Țigănești din Basarabia există o mănăstire construită în același secol ca mănăstirea aflată în imediata apropiere a Muzeului Atelier de la Piscu. Cele două mănăstiri au același hram. Meșterii din Țigănești fac și ei fluiere, cum se fac și la Piscu. În plus, distanța dintre Țigăneștii Basarabiei și Chișinău este aceeași ca distanța dintre Piscu și București. Coincidențe care cheamă!

Soții Scripcariu i-au căutat pe basarabeni, au intrat în legătură cu ei și au mers să-i viziteze. De atunci, relația de prietenie a crescut. Virgil și Adriana au organizat școli de vară acolo și i-au ajutat să transforme în muzeu vechea lor școală, rămasă nefolosită pentru că își construiseră alta nouă. S-au organizat tabere comune cu copii din ambele comune, și în România, și în Moldova. „Ne-am atașat foarte mult unii de alții. Suspiciunea inițială s-a topit repede și am intrat într-o reală înfrățire, cu conștiința faptului că sîntem una”, spune Adriana. „Am încercat discret, fără militantism, fără să promovăm idei politice, să le arătăm evidența: că avem aceeași limbă și aceeași istorie, că avem în comun foarte multe lucruri pe care ei nu le știau sau le știau altfel decît sînt. I-am dus la Putna, să vadă mormîntul lui Ștefan cel Mare, și am văzut că le-a prins foarte bine copiilor. Vedem cum simpatia lor pentru Europa și pentru România crește, pe măsură ce ne cunoaștem mai bine. Dacă în primul an, deși făcuserăm muzeul împreună și petrecuserăm ceva timp cu ei, eram încă prietenii lor din România, în al doilea an am devenit frații lor din România. Relația s-a încălzit gradual și temeinic, și acum ne dorim să continuăm.”

S. V.: Ce doriți să faceți mai departe?

A. S.: Ne dorim ca ei să vină cel puțin o săptămînă pe an în România, să mergem mai departe și cu muzeul lor și să-l facem accesibil. La ei a fost prima noastră experiență cu muzeul. Apoi a urmat muzeul de la Piscu, dar dacă la noi acest muzeu poate fi vizitat, la ei a rămas un spațiu unde lucrează doar cu copiii și-l deschid doar ocazional.

S. V.: Cum îi privesc oamenii din Ciolpani pe basarabenii din Țigănești?

A. S.: Cu o oarecare superioritate. Sesizează mai greu frumusețea și profunzimea pe care o au acești oameni și cît ai de cîștigat și de învățat de la ei. La început, sesizează doar că n-au curent pe stradă, că n-au drumuri, că sînt oameni mai modești. La căruța asta cu Basarabia am tras noi, pentru că am avut sentiment pentru asta. Cînd copiii basarabeni vin aici, noi avem grijă de ei. Primăria mai oferă cazare, ne mai ajută cu autobuzul școlar la deplasări. Copiii sînt cazați la o pensiune din Piscu, unde sînt bine primiți și îndrăgiți. Cînd intră în cercuri unde oamenii încearcă să-i cunoască mai bine, imediat sînt îmbrățișați.

Dar relația deschisă de soții Scripcariu cu Țigăneștii din Basarabia nu se rezumă doar la copii. În Basarabia există mișcarea „Șezătoarea Basarabia”, a femeilor care au început din nou să coasă cămăși manual, laolaltă. Li se alătură și fete mai tinere, ajungînd că coasă la douăzeci de mîini. O mișcare similară există și în București, „Șezătoarea București”. Sub coordonarea unei doamne mai experimentate, un număr de bucureștence cos manual ii. Anul acesta, Ziua Iei a coincis cu ultima zi de tabără la Piscu a grupului de la Țigănești. Așa că, în acea zi, Adriana Scripcariu a adus împreună „Șezătoarea Basarabiei” cu „Șezătoarea București” ca să coasă împreună, într-un fel de jam session, pe prispa Muzeului Atelier de la Piscu. Legătura a fost spontană și deplină. „Clar erau pe aceeași lungime de undă”, spune Adriana.

„Pe de altă parte, am avut o expoziție la muzeul din Chișinău și am avut nevoie de oameni să mă ajute să descarc. Imediat au venit să mă ajute, au participat și ei la vernisaj, alături de doamna primar. Încercăm să ducem relația pe care o avem cu ei și în cercuri intelectuale, artistice, la care ei n-ar avea acces, pentru că obiectivul nostru pentru acest moment este să facem din acel muzeu din Țigănești un punct cultural deschis. Și vom reuși”, adaugă Virgil Scripcariu.

958 23 Foto Catalin Soto1 jpg
„Profesorul de rap” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu DOC –
Ca om de cuvinte, pot să îţi spun că, după douăzeci de ani de mînuire a lor şi de „stat cu ele în cameră”, am ajuns la concluzia că limbajul e limitat în a comunica, uneori, esenţa lucrurilor.
957 22 CConstantinescu2 jpg
Universul fascinant al Salonicului
Există o singură mare regulă: să te ferești de celălalt și, pe cît posibil, să nu intri în cel din stînga.
p 22 23 3 jpg
O experiență de vîrf în satul Piscu…
Nu mi-a venit să cred că, la doi pași de Capitală, a putut lua naștere o instituție de asemenea calibru, fără ca lumea culturală să ia notă, prompt și sonor, de prestigiul ei.
p 22 23 1 jpg
Meșteșugul redescoperit ca artă
Pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul.
p 22 23 4 jpg
Tîlcul poveștii
„Casa Regală se apleca cu multă grijă asupra a tot ce însemna cultură țărănească, avînd multă prețuire față de meșteșuguri.“
952 21 22 Sodiq Adelakun foto Sophiyah Sulaimon Adelakun jpg
Fotojurnaliştii în epoca fake news – anchetă
Competiţia anuală World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume.
Rododendron jpg
Rododendronii din Leaota
Este preferabil totuși să fotografiezi rîurile roz de rododendroni decît să-i iei acasă, în sacoșă, pentru a face magiun sau ulei.
p 22 Cetatea Risnov  WC jpg
Munții din trecut și cum îi străbăteam
Drumul pînă la Brașov, la o aruncătură de băț, a fost parcurs în trei sferturi de oră, cu o viteză supersonică ce nu depășea 40 de kilometri pe oră.
p 21 AP 22067489059075 jpg
„În practică, adevărul este un diamant cu multe fațete” – interviu cu fotograful Vadim GHIRDĂ
„Eu cred în puterea și valoarea fotografiei: puterea de a schimba ceva în bine, valoarea unică de a opri timpul.”
Cenzura în Prahova după 23 august 1944 jpeg
Cenzura în Prahova după 23 august 1944
Pînă în august 1944, cenzura nu era atît de strictă, cea antonesciană rezumîndu-se la publicațiile legionare, după cum o arată documentele de arhivă.
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea) jpeg
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea)
Roma nu este doar un oraș-muzeu, care te lasă fără grai, înțesat cu biserici baroce, piațete și sute de obiective turistice, ci și un oraș tînăr.
File din activitatea ARLUS în Prahova jpeg
File din activitatea ARLUS în Prahova
„Pentru a duce la bun sfîrșit ceva se cere mai multă conștiință decît șovăială.“
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m am întors din Franța jpeg
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m-am întors din Franța
În Franța am constatat că am drepturi, nu a trebuit să mă gîndesc că aș avea, de la cele mai mărunte, de angajat, de client, de chiriaș, pînă la cele profunde, de om.
Cîte bordeie, atîtea Japonii jpeg
Cîte bordeie, atîtea Japonii
Munca era totul, zecile de obiceiuri și tradiții pe care familia le ținea erau obligatorii și nu era scuzată sub nici o formă absența.
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna) jpeg
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna)
Oamenii din Sicilia simt că Etna e parte intrinsecă a identității lor și a tot ce are și ce înseamnă Sicilia.
Un Crăciun vienez jpeg
Un Crăciun vienez
Prima măsură pe care am adoptat-o a fost să arunc toate cardurile de reduceri ale celor 25 sau 28 de lanțuri de farmacii din România.
Constanța, acest veșnic pacient în stare gravă jpeg
Constanța, acest veșnic pacient în stare gravă
Oamenii au acest drept: de a fi bine reprezentați la nivelul administrației publice locale.
E cool să postești jpeg
Țînțarul virtual și armăsarul real
Subiectul „generația 2010 este supusă bullying-ului” oferea, prin particularizare, un vad enorm de atenție.
Povestea fraților Popescu  sau despre ascunzătorile ingenioase gîndite de arhitecții moderniști jpeg
Povestea fraților Popescu sau despre ascunzătorile ingenioase gîndite de arhitecții moderniști
Blocul oprește lumina și scaldă într-o umbră permanentă o importantă zonă a bulevardului, acolo unde nici iarba nu crește.
Geneva  După douăzeci de ani jpeg
Geneva. După douăzeci de ani
La Geneva m-aș întoarce doar dacă mi s-ar propune poziția de șofer/căpitan de Mouette.
Cine poate spune cum începe? O călătorie la izvoarele disputate ale Dunării jpeg
Cine poate spune cum începe? O călătorie la izvoarele disputate ale Dunării
Dunărea are un izvor turistic în Donaueschingen și un izvor nominal, marcat ca atare pe hartă, în locul de unde Brigach și Breg se contopesc.
Cum vorbim despre arhitectură? jpeg
Cum vorbim despre arhitectură?
Arhitectura este adesea privată de un discurs capabil să o aducă aproape de inima publicului său.
Hai hui prin Zakynthos jpeg
Hai-hui prin Zakynthos
Din jurnalul pe care l-am ținut și în care am scris în fiecare seară, cînd se mai lăsa răcoarea, privind livada de măslini a lui Panagiotis, proprietarul impresionantei pensiuni (formată din trei corpuri de clădiri și avînd în total, vreo zece apartamente), reiau cîteva observații și întîmplări trăite pe Zakynthos.
Rafinament rural bucureștean jpeg
Rafinament rural bucureștean
Există anumite zone ale Bucureștiului care îi fascinează pe vizitatori, iar acestea sînt tocmai acele părți ale țesutului urban vechi ce conservă structura rurală a orașului.

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.