Mai mult decît un joc

Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
Mai mult decît un joc jpeg

În urmă cu cîțiva ani am ajuns la Rimini într-o sîmbătă seară și, chiar dacă soarele apusese de ceva vreme, am plecat să vizitez orașul pentru că a doua zi urma să plec de acolo la răsărit. Sigur că întunericul ascundea în bună măsură frumusețea urbei de pe Riviera italiană, însă principalele obiective, ca Arcul lui Augustus, Podul lui Tiberiu și, da, Templul Malatestian, capodopera lui Leon Battista Alberti, erau scăldate în lumina generoasă a reflectoarelor și puteau fi contemplate chiar mai bine, decupîndu-se pe un fundal neutru, întunecat. Era zece seara și nici țipenie pe străzi. Noaptea, străzile italiene au darul de a fi foarte liniștite, căci italienii trag obloanele și nici un fir de lumină nu mai iese prin ferestre. Nici zgomote nu se aud. Singura mea nedumerire era legată de faptul că în alte orașe mai întîlnisem oameni pe străzi, la ora 10, dar nu și în Rimini. Orașul părea pustiu, iar această impresie a durat pînă cînd am ajuns în piața centrală, acolo unde toată suflarea era adunată pentru meciul echipei favorite. Barurile debordau, terasele vindeau băutură în picioare. Copiii jucau fotbal cu nonșalanță printre clădirile vechi de 500 de ani. Era un meci tensionat, de bună seamă, căci oamenii își țineau răsuflarea. Apoi s-a auzit un strigăt general, dăduseră gol. Necunoscuți se îmbrățișau, copiii plîngeau de bucurie, alții săreau în sus. Era nebunie generală. M-am gîndit, instinctiv, la bucuria noastră cînd am bătut Columbia sau Argentina și mi-am dat seama că nu prea există comparație. Italienii trăiesc altfel fotbalul. La București, oamenii se bucurau în Piața Universității. Apoi mergeau în coloane prin oraș, scandînd „Hagi președinte!”. Vremuri frumoase, care ne țineau cu sufletul la gură, vremuri cînd auzeam imnul României intonat pe stadioanele lumii. Vremuri cînd Turcia ne iubea mai mult decît atunci cînd le plăteam bir. Totuși, bucuria românilor nu avea nimic din exaltarea italienilor, din trăirile paroxistice ale suporterilor, femei, bărbați și copii deopotrivă.

Pentru italieni, fotbalul este o componentă a mîndriei naționale. Dacă steagul Italiei ar avea o stemă, atunci mingea de fotbal ar trebui să apără undeva, în heraldica acesteia, la fel și azurul tricourilor. Cînd joacă fotbal, italienii nu o fac doar pentru bucuria unui joc, ci o fac pentru că fotbalul îi reprezintă, pentru că trăiesc și simt prin fotbal. Pentru ei, fotbalul este o chestiune mult prea serioasă și puține națiuni europene pot înțelege acest lucru. Să ne amintim doar de finala Campionatului Mondial din 2006, atunci cînd Italia a învins Franța la lovituri de departajare, după eliminarea lui Zidane. Și în acel meci, dar și în altele, italienii au arătat că pot folosi toate tacticile posibile pentru a cîștiga, iar diversitatea acestora nu este depășită decît de abnegația echipei, în ansamblu, de a lupta pentru victorie. Pur și simplu, în orice meci, Italia nu vrea să piardă. Simte că nu poate pierde. Știe că reprezintă țara și țara contează pe ei. Cînd cîntă „Siam pronti alla morte”, ei chiar ar muri, dar nu ar renunța să spere în victorie. După acel meci, am citit în presa italiană articole care, dincolo de elogiile aduse echipei, punctau faptul că era imposibil ca Franța, o țară care a copiat Italia încă din Renaștere, care le-a furat statuile și tablourile, să cîștige finala. Fotbalul era privit ca o componentă a culturii naționale, iar victoria ca un act de restituție, o revanșă față de rapturile napoleoniene (Furti napoleonici).

Același argument a fost pus pe tapet și la prezenta ediție a Campionatului European, după ce Anglia a învins în semifinale Danemarca în urma unei lovituri de pedeapsă primită cu mare ușurință. Europa și-a adus aminte că British Museum este o colecție de bunuri furate altor țări în perioada sîngeroasă a colonialismului britanic. Apoi a realizat că Anglia a jucat prea mult acasă și că abia ce a ieșit din Uniunea Europeană, așa încît Italia s-a bucurat de o largă susținere, mult dincolo de granițele sale. Duminică seară, orașele europene au trăit finala turneului cu intensitate, asistînd la o încleștare din care, din nou, Italia a triumfat, aproape implacabil.

Euro 2020 a adus împreună Europa și orașele sale care au găzduit turneul final, pe lista cărora a figurat și Bucureștiul. Acestea au devenit, pentru scurtă vreme, locuri de pelerinaj contemporan. Între ele, Londra a strălucit prin găzduirea semifinalelor și finalei, unde, din păcate, imnurile, dar și fazele de atac ale adversarilor Angliei au fost copios huiduite de zeci de mii de suporteri britanici.  Dincolo de confetti și realitate augmentată, Euro 2020 a redeschis răni adînci, niciodată închise cu adevărat, arătînd că fotbalul trezește pasiuni care aduc în discursul public sinceritatea, dincolo de agenda formală și strîngerile de mîini ale oamenilor în costume.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Cristian Mureșan, economist român din Paris: „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“ EXCLUSIV
Economistul Cristian Mureșan spune că în 1989, țări precum Polonia și România au plecat pe picior de egalitate și au avut o creștere spectaculoasă a PIB-ului, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
image
image
Care este cea mai ieftină capitală din Europa pentru amatorii de city break-uri. Se poate mânca cu mai puțin de 3 euro
În orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri costurile sunt cu peste 10% mai mici decât cel de pe locul secund, Lisabona.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.