„În practică, adevărul este un diamant cu multe fațete” – interviu cu fotograful Vadim GHIRDĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 949 din 16 – 22 iunie 2022
© Vadim Ghirdă
© Vadim Ghirdă

Încă de la începutul anilor ’90, ca fotojurnalist al Associated Press, Vadim Ghirdă a documentat căderea comunismului în statele central- și est-europene, mineriadele din București, conflictele armate din Serbia, Bosnia, Kosovo și Macedonia, cele din Orientul Mijlociu (Israel și Irak) la începutul anilor 2000, precum și ofensiva americană împotriva Statului Islamic în Siria (Kobani) și recentele invazii rusești în Crimeea și Ucraina. Pentru munca sa din ultimii douăzeci de ani a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Marele Premiu al US National Press Photographers Association (2013).

Ce ai făcut în timpul invadării Ucrainei?

Am mers în Ucraina cu o lună înainte de începerea invaziei. Pînă pe 24 februarie am lucrat în estul țării pe linia de contact cu zonele controlate de separatiștii proruși. Ulterior am lucrat la Kiev și în împrejurimi.

Ce scop și, mai ales, ce responsabilități are un fotograf într-o zonă de război?

Scopul fotojurnalismului este informarea corectă a publicului. Teoria este simplă: imaginile, spre deosebire de cuvinte, transmit adevărul într-o manieră indubitabilă și pe înțelesul tuturor.

Ca de obicei însă, practica este mult mai nuanțată. Astfel, ajungem la partea de responsabilități. Încerc să numesc cîteva, ordinea e întîmplătoare, dar sînt la fel de importante: fotojurnalistul trebuie să înțeleagă ce vede, să verifice informațiile legate de lucrurile pe care le vede și să se asigure că nu dă, involuntar, o reprezentare greșită a realității.

Spun involuntar pentru că un jurnalist, în adevăratul sens al cuvîntului, nu are cum să distorsioneze voluntar realitatea. Fiecare dintre lucrurile enumerate mai sus implică foarte multe cunoștiințe, experiență, etică – într-un cuvînt, profesionalism.

Pentru că ar dura foarte mult să detaliez fiecare responsabilitate, mă opresc la cea care le concentrează pe toate: respectarea cu strictețe a adevărului este responsabilitatea esențială.

Adevărul poate fi, iarăși in teorie, unul singur; în practică este un diamant cu multe fațete și, dacă examinăm doar una sau preferăm doar una dintre ele, riscăm să nu înțelegem situațiile în totalitate și, prin urmare, să le portretizăm într-o manieră incompletă sau subiectivă.

O situație unică este adesea relatată foarte diferit de martorii ei, asta în cazul ideal, rar, în care nimeni nu minte intenționat. Sursa diferențelor dintre variante este percepția subiectivă a fiecăruia, starea în care se afla cînd a văzut acele lucruri, cît timp a trecut de cînd le-a văzut. E complicat și cînd vorbim de o situație fără nici o încărcătură de stres, or e cu atît mai complicat cînd vorbim de o situație învăluită de prea des menționata „ceață a războiului“.

Să încerci să clarifici cît mai mult din ce s-a întîmplat este o muncă delicată, care consumă foate mult timp și din această cauză este și foarte costisitoare. Trebuie însă făcută cu toată seriozitatea pentru că, altfel, credibilitatea lucrurilor relatate, în cazul meu fotografiate, va fi grav afectată. Poate nu imediat, dar, pentru că faptele ies de cele mai multe ori la iveală, este inevitabil ca un material făcut în grabă, pentru un „efect“ de moment sau ignorînd etica profesională, să nu afecteze dramatic credibilitatea autorului. Iar în această meserie, ca de fapt în oricare alta, credibilitatea, acest atribut atît de fragil, este esențială.

Care sînt limitele tale ca fotograf într-o zonă de război?

Limitele mele sînt de două feluri. Una este siguranța celor pe care îi fotografiez și a celor din echipa cu care lucrez. O fotografie poate pune viața sau siguranța subiectului sau a familiei sale în pericol, imediat sau peste un timp. Trebuie să mă gîndesc la asta, chiar dacă persoana pe care o fotografiez e dispusă să riște sau nu e conștientă că riscă, și să nu fac nimic care poate avea consecințe rele.

Celălalt aspect esențial, pe care nu îl consider, de fapt, o limitare, este respectarea oamenilor pe care îi fotografiez. Sînt persoane care trec prin tragedii inimaginabile, nu vreau să adaug nimic la suferința lor. Dacă am sentimentul că prezența mea are acest efect mă opresc. O oarecare cantitate de stres probabil adaug oricum, indiferent cît de mult încerc eu să evit acest lucru.

© Vadim Ghirdă
© Vadim Ghirdă

Cît de importantă e estetica în fotoreportajul de front sau în fotografia de tip documentar?

Estetica nu trebuie să fie criteriul principal în nici o categorie de fotografie care are legătură cu jurnalismul. Obsesia pentru estetică alterează scopul acestor fotografii – o situație nu poate fi întotdeauna fotografiată estetic. Dacă m-aș concentra pe asta ar însemna, inevitabil, să nu fac anumite fotografii sau să nu arăt o bună parte din lucrurile la care am fost martor, doar pentru că nu corespund aspirațiilor mele estetice.

Ar mai însemna că fac această muncă pentru a produce ceva care să vorbească doar despre mine și ideile mele despre fotografie și nu pentru a arăta privitorilor situații la care aceștia nu au fost de față. Este o capcană în care cad mulți fotojurnaliști și e greu de depășit pentru că ține de ego, slăbiciunea fundamentală a speciei noastre, de care nimeni nu e ferit complet sau mereu. Nu spun că estetica nu e importantă pentru mine – îmi doresc ca imaginile mele să miște sufletele privitorilor și cred că estetica este un vehicul eficient pentru emoții.

Despre credibilitate

Poate fotografia să învingă în războiul dezinformării?

Da, poate. Trebuie însă să vină dintr-o sursă credibilă. Agențiile internaționale prestigioase, precum cea la care lucrez, sînt surse credibile care nu-și pot permite derapaje în prezentarea adevărului.

Trebuie însă spus că responsabilitatea, uriașă și constantă, pentru credibilitatea unei surse de știri, indiferent cît de cunoscută, depinde de fiecare persoană care lucrează acolo. Cel mai precis și complex mecanism din lume depinde fundamental de fiecare rotiță a angrenajului. Acțiunile fiecăruia dintre noi produc efecte și, chiar dacă ni se par mici sau neimportante, suma lor poate duce la ceva foarte important, bun sau rău. Orice eroare sau abatere de la reguli, de la etica profesională, are consecințe devastatoare pentru încrederea oamenilor într-o agenție sau într-un jurnalist. Cu fiecare sursă credibilă de știri discreditată, cei care sînt implicați în dezinformare cîștigă teren.

Dar îi poate convinge fotografia pe cei care nu vor să fie convinși?

Atunci cînd cineva vrea neapărat să creadă ceva, este la limita imposibilului să îl convingi de contrariu, în orice domeniu.

Acum mulți ani aș fi spus că o fotografie este o dovadă imposibil de infirmat. Acum tehnologia de procesare a evoluat incredibil, iar sursele de fotografie sînt infinite. Practic, orice om cu un telefon mobil și un cont de social media este o sursă de imagine de la un anumit eveniment.

În paralel, nivelul de informare al publicului legat de ce este sau nu o sursă de încredere a scăzut atît de mult încît, realist vorbind, imaginea nu mai are valoarea de dovadă pe care o avea.

Subliniez că nu mă refer la imaginile din surse serioase, ci la fotografiile la care avem acces în general pentru că sînt multe situații în care posturi de televiziune sau publicații preiau o imagine sau un video direct de pe un cont de social media și o distribuie în emisiuni de știri, fără o verificare atentă a sursei, fără să contacteze autorul pentru a afla detalii despre material.

O clarificare este necesară: un material valoros sau chiar unic din punctul de vedere al informării publicului poate fi produs și de persoane care nu sînt jurnaliști profesioniști. Acesta însă nu poate fi distribuit pe un canal de știri fără o verificare atentă.

© Vadim Ghirdă
© Vadim Ghirdă

Merită să-ți riști viața pentru fotografie într-un teatru de război?

E o întrebare grea pentru mine. Toți cei care fac fotografie în situații tensionate își riscă la un anumit nivel siguranța sau chiar viața, indiferent de cît de precauți ar fi. Genul acesta de fotografie nu se poate face altfel.

Eu cred în puterea și valoarea fotografiei: puterea de a schimba ceva în bine, valoarea unică de a opri timpul, astfel încît oamenii din generațiile următoare să „vadă“ istoria cu ochii lor, nu doar să-și imagineze lucruri în baza unor scrieri. Aceste atribute sînt însă relative și cu multe fațete, viața și sănătatea celor care fac fotografii sînt unice.

Cînd am început să fac meseria asta credeam, visam că o imagine ar putea opri un război; dacă aș fi sigur de asta aș spune că merită să mori pentru așa ceva. Acum cred că e mai pragmatic să rămîn în viață pentru a putea face cît mai mult timp fotografie.

Știu și repet des asta: e o victorie extraordinară chiar dacă o singură persoană devine mai deschisă către o altă perspectivă privind o imagine sau dacă se pune pentru cîteva clipe în pielea ființei din fotografie. Cred că cei fotografiați trăiesc la un anumit nivel pentru totdeauna. Îmi dă o stare bună acest gînd.

Imaginile de față nu pot fi folosite decît împreună cu acest material.

interviu realizat de Marius CHIVU

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.