Fotojurnaliştii în epoca fake news – anchetă

Publicat în Dilema Veche nr. 952 din 7 – 13 iulie 2022
image
Sodiq Adelakun (© Sophiyah Sulaimon Adelakun)

Competiţia anuală World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume. Anul acesta, din aproape 65.000 de lucrări înscrise de către peste 4.000 de fotografi din 130 de ţări din întreaga lume, au fost selectaţi 241 de cîştigători regionali şi 4 cîştigători globali: Premiul pentru Fotografia anului: „Kamloops Residential School” de Amber Bracken, Canada, pentru The New York Times; Premiul pentru Articolul anului: „Saving Forests with Fire” de Matthew Abbott, Australia, pentru National Geographic / Panos Pictures; Premiul pentru proiecte pe termen lung: „Amazonian Dystopia” de Lalo de Almeida, Brasil, pentru Folha de São Paulo / Panos Pictures şi Premiul pentru proiect multimedia: „Blood is a Seed” de Isadora Romero, Ecuador. Pentru prima dată în istoria World Press Photo, imaginea cîştigătoare nu surprinde oameni. Fotografia lui Amber Bracken comemorează copiii care au murit în şcoala rezidenţială indiană Kamloops, o instituţie creată pentru a asimila forţat copiii indigeni şi unde au fost descoperite 215 morminte nemarcate.

Prezentă pentru a 11-a oară în România, expoziţia a ieșit din muzee pentru prima dată în acest an şi a fost expusă publicului larg în centrele orașelor București, Cluj și Timișoara. Ocazie cu care am invitat patru fotografi premiați, printre care şi marea cîştigătoare, să răspundă următoarelor întrebări:

 1) Ce poate face un fotograf în epoca fake news? O imagine poate schimba perspectiva cuiva?

2) Adevărul fotografiat are nevoie şi de o perspectivă estetică? Care este principala responsabilitate a fotografului?

3) Care este subiectul fotografiilor dvs.? Vă găsiți subiectele ori subiectele vă găsesc pe dvs.?

 4) Care a fost cel mai dificil/provocator/periculos subiect la care ați lucrat? Merită să-ţi pui viaţa în pericol pentru o imagine?

5) Vă place ce vedeți în propriile fotografii? Ați găsit ce căutați atunci cînd aspirați ca propriile fotografii să facă înconjurul lumii?

● Sodiq ADELAKUN, Nigeria

1) Un fotograf poate face multe, mai ales acum, în epoca mediilor convergente unde treimea foto-audio-video poate schimba total sensul unei poveşti. În condiţiile în care sînt atît de multe imagini false folosite să ilustreze o poveste, este esenţial ca un fotograf să verifice el însuşi faptele pentru că o imagine chiar poate schimba complet perspectiva cuiva. Un exemplu este ce s-a întîmplat în timpul protestelor End SARS din Lagos, cînd un militar nigerian a deschis focul asupra unor protestatari paşnici. Nenumărate imagini false au apărut imediat în social media, iar asta a creat multă indignare şi furie printre tineri, pînă cînd un tînăr jurnalist de la AFP a verificat faptele şi a putut să discearnă imaginile false de cele reale chiar dacă într-adevăr avuseseră loc împuşcături.

2) Principalul scop al unei fotografii este să spună o poveste. Pentru cititorul comun de ziare sau de ştiri online însoţite de imagini şi filmări principalul scop este să înțeleagă mesajul ştirilor. Puţini sînt interesaţi de estetic dacă nu le atragi atenţia asupra acestui aspect. Cu toate acestea, esteticul poate ajuta povestea destul de puţin, dar, la urma urmei, Adevărul nici nu are nevoie de estetic pentru a fi credibil. Principala funcţie a fotografului din zilele noastre este să spună o poveste la modul adevărat, nu frumos. Altfel spus, adevărul trebuie să aibă prioritate. La ce bun un proiect fotografic 85% estetic şi doar 15% adevăr?!

3) Principala mea temă sînt femeile tinere, copiii şi, în general, oamenii ajunși victime ale nedreptăţii. Pentru mine, e nevoie de multă planificare pentru a documenta un subiect pentru care am nevoie de aprobări din partea tutorilor, dacă e vorba de minori sau copii cu nevoi speciale. De asemenea, trebuie să mă asigur că aceștia vor ca povestea lor să fie spusă. Uneori, fac efortul de a călători acolo unde locuiesc ei, chiar dacă e vorba de o zonă cu potenţial periculos. Asta îi face pe subiecţi să se simtă mai confortabil şi, astfel, capătă mai multă încredere în proiect.

4) Cel mai dificil şi periculos proiect la care am lucrat a fost despre familiile elevelor răpite de la şcoală în mai multe zone din nordul Nigeriei. Au existat mai mulţi jurnalişti locali care făcuseră interviuri cu familiile, dar subiecţii aflaseră că jurnalistul schimbase povestea în avantajul autorităţilor, lucru care mie îmi făcea treaba şi mai dificilă. Îmi amintesc că mă aflam în drum spre Zamfara, în nord-vestul Nigeriei, şi nu aveam nici un contact în locul unde trebuia să documentez subiectul, dar am riscat să merg pînă acolo. A fost cu atît mai dificil pentru că autobuzul nostru a fost atacat de bărbaţi înarmaţi, iar după ce am scăpat şi am ajuns în satul unde avuseseră loc răpirile, membrii acelei comunităţi erau furioşi şi nu ne-au lăsat să intrăm în sat. Un jurnalist fusese alungat cu pietre exact înainte de sosirea mea. A trebuit să duc multă muncă de lămurire ca să le cîştig încrederea, chiar dacă am locuit acolo cu ei cîteva zile pentru a-i cunoaşte mai bine. Pînă la urmă m-au acceptat şi sînt mîndru că am putut spune povestea lor în mod onorabil. Mi-au spus: „Nici o poveste nu merită viaţa ta, însă viaţa noastră merită o poveste bună”.

5) Cînd fotografiez o poveste, încerc să privesc în sufletul subiecţilor mei şi să văd ce gîndesc ei, ce simt ei. Nu este despre ce-mi place mie, este despre adevăr. Sînt recunoscător că am ajuns pînă aici, dar se spune că scopul unui premiu este să fie urmat de şi mai multă muncă. Sper să existe cît mai mulţi oameni care să-mi finanţeze şi să-mi sprijine proiectele, visele şi aspiraţiile.

952 21 22 Jonas Bendiksen foto Arnfinn Johnsen jpg
Jonas Bendiksen (© Arnfinn Johnsen)

● Jonas BENDIKSEN, Norvegia

1) Nu cred că o imagine poate schimba opinia cuiva în ziua de astăzi. Dar cred cu tărie în puterea fotografiei ca parte dintr-o discuţie mai amplă, ca iniţiatoare de dezbatere, ca posibilitate de a-i face pe oameni curioşi, a începe să discute şi să-şi pună întrebări. Da, sîntem inundaţi cu prea multe imagini tot timpul şi da, noile tehnologii creatoare de ştiri false sintetice şi de virale în social media îi pot face pe oameni pasivi cu mare uşurinţă, dar tocmai de aceea avem nevoie mai mult ca oricînd să relatăm poveşti la modul cît mai inteligent şi sensibil, iar fotografii care lucrează pe teren la proiecte pe termen lung pot străpunge feed-urile trecătoare ale social media.

2) Nici o fotografie nu se poate sustrage complet elementului estetic. Este inerent mediului însuşi. Dar asta nu înseamnă că fotografia cu semnificaţie trebuie să adere la un anumit criteriu estetic. Mă gîndesc la fotografie ca la un limbaj, o metodă prin care cineva poate articula o amplă varietate de intenţii şi abordări. Poţi produce jurnalism factual prin intermediul fotografiei, dar poți scrie şi poezie cu ea. Nu cred că putem desemna o anume misiune limbajului în sine. Definiţia pe care o dau fotografiei documentare este fotografia care caută să facă parte dintr-o conversaţie despre noi, oamenii, despre întrebări şi situaţii cu care ne confruntăm în lumea reală.

3) Fotografia este un instrument cu care explorez întrebările pe care le am despre lume, despre toate lucrurile care mă fac curios. Aşa că proiectele mele reflectă orice fel de subiecte, gînduri sau întrebări care mă preocupă la un moment dat. În cea mai mare parte, asta implică oameni confruntaţi cu o problemă complexă, una care nu poate fi cu ușurinţă definită maniheist prin alb şi negru. Sînt fascinat de zonele gri cu care noi, oamenii, ne confruntăm peste tot în lume. Pot fi întrebări legate de credinţă şi religie sau de impactul tehnologiei asupra vieţilor noastre. Majoritatea proiectelor mele încep, aşadar, cu întrebări, iar fotografia este o modalitate de abordare a lor. Asta înseamnă că niciodată nu voi duce lipsă de proiecte întrucît sînt constant derutat și curios cu privire la toate situaţiile stranii prin care trecem cu toții.

4) Nu lucrez prea mult în zone de conflict. Sînt familist şi preocuparea mea este să privesc în general altundeva decît înspre direcţiile periculoase. Cea mai dificilă poveste documentată de mine a fost probabil cea din 2013, împreună cu o echipă de la revista National Geographic, cu privire la muncitorii imigranţi din statele Orientului Mijlociu, precum Emiratele Arabe sau Qatar. A fost problematic în primul rînd din cauza situaţiei dificile în care se găseau muncitorii respectivi, dar şi pentru că era în mod evident genul de poveste pe care sistemul nu o vrea făcută public.

5) Cu siguranţă, pentru mine, lucrînd ca fotograf, este un mare privilegiu şi un vis devenit realitate. Dar nu cred că ţelul este de „a găsi ce căutam”. Prin ceea ce fac încerc să întreţin căutarea, nu să ajung undeva anume. Dacă aş atinge punctul în care să pot spune că „am ajuns” sau că „am găsit ce căutam”, probabil şi creativitatea mea ar ajunge la capătul ei. Aşa că, făcînd asta de peste douăzeci şi cinci de ani, secretul de a-ţi întreţine inspiraţia este să NU simţi că ai atins mulţumirea, iar căutarea să continue.

image
Amber Bracken (© Jason Franson)

● Amber BRACKEN, Canada, cîştigătoarea competiţiei World Press Photo 2022

1) Nu ştiu dacă imaginea, ea singură, poate schimba opinia cuiva, dar Reuters a făcut un studiu prin care arată că fotografia este esenţială pentru captarea atenţiei şi pentru recîştigarea încrederii cititorilor sceptici cu privire la ştiri. Fotografia oferă senzaţia imediatului şi îi apropie pe oameni de evenimentele globale. În anumite împrejurări, cred că a vedea înseamnă a crede.

De asemenea, odată cu răspîndirea dezinformării, trebuie să fim mai conştienţi ca oricînd de importanţa provenienţei imaginii. Fotojurnalismul este mai mult decît fotografie – dincolo de meşteşugul în sine, fotojurnaliştii trebuie să aibă un puternic simţ etic, precum şi abilităţi de reporteri pentru a lua deciziile bune în situaţii dificile. Acestea nu sînt abilităţi comune, iar fotojurnaliştii, ca martori credibili, îşi investesc întreaga carieră în propria credibilitate, care abia ea menţine atenţia cititorilor. Această muncă ar trebui sprijinită prin educaţia vizuală/media la toate nivelurile de învăţămînt şi ar trebui răsplătită suficient de bine pentru ca fotojurnaliştii să nu renunţe.

2) Frumuseţea nu este întotdeauna adevăr, iar adevărul nu este frumos de fiecare dată; dar fără îndoială că frumuseţea sau estetica pot capta atenţia. În această epocă a avalanşei vizuale, este treaba fotojurnalistului să-şi concentreze atenţia, să discearnă, să aleagă vocile şi subiectele necesare. Fotografiind, trebuie să ne concentrăm pe evenimente în timpul desfăşurării lor, trebuie să ne informăm şi să ne documentăm întotdeauna. Selectînd fotografiile, trebuie să fim atenţi la felul în care compoziţia, lumina, atmosfera sprijină versiunea poveştii aşa cum noi o cunoaştem. Mariajul dintre aceste două cerinţe înseamnă arta fotojurnalismului.

3) Sînt destul de interesată de impactul continuu al colonialismului, pe care l-am înţeles abia după ce am început să documentez poveşti adiacente şi am realizat că toate sînt legate de această temă centrală. Pentru mine era important doar să urmăresc povestea care mă interesa şi să reconsider ce am învăţat din postura de martor. Colonialismul se intersectează cu rasa, cultura, climatul, resursele şi puterea. Ai de-a face cu atît de multe şi, după mintea mea, este problema definitorie a timpurilor noastre, avînd un impact şi în chestiunile locale, şi în politica globală.

4) Fotografiind rezistenţa indigenă la industrializarea din Canada şi SUA a fost, pentru mine, de departe cel mai solicitant fizic şi cel mai periculos subiect, din cauza apropierii de comunităţile indigene care au de-a face în mod regulat cu violenţa statului. Pare că violenţa este tactica obișnuită împotriva comunităţilor indigene care, din experienţa mea, au rămas paşnice şi neînarmate. Am văzut elicoptere militarizate ale Poliţiei, grenade, tunuri cu apă, gaz lacrimogen, sprayuri iritante, lunetişti autorizaţi să tragă la nevoie, ofiţeri înarmaţi care operează arestări în masă pentru a evacua teritorii pe care oamenii le deţin de drept. Am fost eu însumi arestată documentînd o asemenea arestare în masă şi chiar dacă acuzaţiile la adresa mea au fost retrase, tot am fost reţinută vreme de patru zile. Nu ştiu în ce măsură mi-am pus în mod explicit viaţa în pericol, dar fiecare pericol în care m-am aflat a fost cauzat de faptul că Poliţia nu voia ca asemenea evenimente să devină publice. Oamenii vor fi mereu mai importanţi decît fotografiile, dar în cazurile rare în care un fotograf poate redresa balanţa de forţe, ar putea, poate, cu o minte limpede şi în împrejurări pe măsură, să merite să facă un asemenea sacrificiu.

5) Uneori sînt mulţumită de munca mea, alteori nu, dar nu e simplu şi mereu găsesc ceva de îmbunătăţit. Cred că n-ar trebui să devii prea satisfăcut de propria creativitate întrucît mereu există şansa de a evolua. Momentan mă gîndesc mult la modalităţi noi de a spune poveşti cu ajutorul muncii mele. Mereu mi-am dorit ca aceasta să fie frumoasă şi de impact, să fie în serviciul lumii. Cred că World Press Photo a ajutat ca poveştile supravieţuitorilor şcolilor rezidenţiale să ajungă la urechi noi, iar pentru acest aspect sînt foarte recunoscătoare.

image
Konstantinos Tsakalidis (© Angelos Zymaras)

● Konstantinos TSAKALIDIS, Grecia

1) Fotograful/fotojurnalistul trebuie să caute informaţia şi să documenteze ceea ce fotografiază prin explicarea imaginii sau prin textul însoţitor. Cel mai important motiv al succesului industriei de ştiri false este, în mod cert, imensa răspîndire a Internetului în societate. Fotograful nu mai poate face multe odată ce imaginea începe să circule incontrolabil neînsoţită de informaţia care explică imaginea. Acum nu mai cred că o imagine este suficientă pentru a schimba opinia cuiva.

2) Scopul fotografului/fotojurnalistului este prezentarea obiectivă şi corectă a evenimentelor. Estetica nu afectează acest scop. În această epocă în care trăim înconjuraţi de mii de imagini avem cu atît mai multă nevoie de o „privire” mai bună din partea profesioniştilor. O imagine bună, cu cît e mai populară, cu atît serveşte mai bine scopului. Întrebarea este cînd trecem linia subţire de demarcaţie dintre livrarea unei ştiri (conform eticii) şi creaţia unui portofoliu personal.

3) Munca mea presupune să abordez chestiuni politice şi sociale, precum şi evenimente de ultimă oră. Subiectele mele provin din aceste situaţii. Uneori subiectele mă găsesc, alteori le găsesc eu.

4) Pînă acum nu am abordat subiecte periculoase. La un moment dat, m-am aflat în apropierea unui război, în timpul asediului din Kombani, de partea Turciei. A fost prima dată cînd am văzut, de la o distanţă de cîţiva kilometri, schimburi de focuri şi proiectile brăzdînd cerul. În primele zile m-am simţit foarte inconfortabil, mai ales că se raportau răpiri de jurnalişti în zona de graniţă cu Siria din partea membrilor ISIS. Dar este destul de periculos şi atunci cînd sîntem chemaţi să lucrăm în timpul demonstraţiilor care au loc destul de frecvent în Grecia. Deseori ne trezim sub o ploaie de pietre, cocktailuri Molotov şi gazele Poliţiei. Uneori devenim noi înşine ţintele atacurilor din cauza impresiei proaste pe care mass-media o are în Grecia. Cu siguranţă nu merită să-ţi rişti viaţa. Trebuie să realizezi imediat care sînt limitele riscului.     

5) De cele mai multe ori nu-mi plac suficient de mult fotografiile mele. Şi, cu siguranţă, lucrurile nu sînt aşa cum mi le imaginam cînd am început să fac asta la modul profesionist. Te afectează destul de mult să te ocupi cu relatarea zilnică a evenimentelor. Mai ales în Grecia, unde veniturile unei asemenea meserii nu-ţi acoperă nevoile şi trebuie să faci şi alt tip de munci fotografice pentru a o scoate la capăt. Toate acestea îţi reduc din timpul şi pasiunea de a aborda proiecte de lungă durată.

anchetă realizată de Marius CHIVU

Foto (în ordine): Sodiq Adelakun (© Sophiyah Sulaimon Adelakun), Jonas Bendiksen (© Arnfinn Johnsen), Amber Bracken (© Jason Franson), Konstantinos Tsakalidis (© Angelos Zymaras)

957 22 CConstantinescu2 jpg
Universul fascinant al Salonicului
Există o singură mare regulă: să te ferești de celălalt și, pe cît posibil, să nu intri în cel din stînga.
p 22 23 3 jpg
O experiență de vîrf în satul Piscu…
Nu mi-a venit să cred că, la doi pași de Capitală, a putut lua naștere o instituție de asemenea calibru, fără ca lumea culturală să ia notă, prompt și sonor, de prestigiul ei.
p 22 23 1 jpg
Meșteșugul redescoperit ca artă
Pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul.
p 22 23 4 jpg
Tîlcul poveștii
„Casa Regală se apleca cu multă grijă asupra a tot ce însemna cultură țărănească, avînd multă prețuire față de meșteșuguri.“
952 21 22 Sodiq Adelakun foto Sophiyah Sulaimon Adelakun jpg
Fotojurnaliştii în epoca fake news – anchetă
Competiţia anuală World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume.
Rododendron jpg
Rododendronii din Leaota
Este preferabil totuși să fotografiezi rîurile roz de rododendroni decît să-i iei acasă, în sacoșă, pentru a face magiun sau ulei.
p 22 Cetatea Risnov  WC jpg
Munții din trecut și cum îi străbăteam
Drumul pînă la Brașov, la o aruncătură de băț, a fost parcurs în trei sferturi de oră, cu o viteză supersonică ce nu depășea 40 de kilometri pe oră.
p 21 AP 22067489059075 jpg
„În practică, adevărul este un diamant cu multe fațete” – interviu cu fotograful Vadim GHIRDĂ
„Eu cred în puterea și valoarea fotografiei: puterea de a schimba ceva în bine, valoarea unică de a opri timpul.”
Cenzura în Prahova după 23 august 1944 jpeg
Cenzura în Prahova după 23 august 1944
Pînă în august 1944, cenzura nu era atît de strictă, cea antonesciană rezumîndu-se la publicațiile legionare, după cum o arată documentele de arhivă.
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea) jpeg
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea)
Roma nu este doar un oraș-muzeu, care te lasă fără grai, înțesat cu biserici baroce, piațete și sute de obiective turistice, ci și un oraș tînăr.
File din activitatea ARLUS în Prahova jpeg
File din activitatea ARLUS în Prahova
„Pentru a duce la bun sfîrșit ceva se cere mai multă conștiință decît șovăială.“
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m am întors din Franța jpeg
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m-am întors din Franța
În Franța am constatat că am drepturi, nu a trebuit să mă gîndesc că aș avea, de la cele mai mărunte, de angajat, de client, de chiriaș, pînă la cele profunde, de om.
Cîte bordeie, atîtea Japonii jpeg
Cîte bordeie, atîtea Japonii
Munca era totul, zecile de obiceiuri și tradiții pe care familia le ținea erau obligatorii și nu era scuzată sub nici o formă absența.
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna) jpeg
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna)
Oamenii din Sicilia simt că Etna e parte intrinsecă a identității lor și a tot ce are și ce înseamnă Sicilia.
Un Crăciun vienez jpeg
Un Crăciun vienez
Prima măsură pe care am adoptat-o a fost să arunc toate cardurile de reduceri ale celor 25 sau 28 de lanțuri de farmacii din România.
Constanța, acest veșnic pacient în stare gravă jpeg
Constanța, acest veșnic pacient în stare gravă
Oamenii au acest drept: de a fi bine reprezentați la nivelul administrației publice locale.
E cool să postești jpeg
Țînțarul virtual și armăsarul real
Subiectul „generația 2010 este supusă bullying-ului” oferea, prin particularizare, un vad enorm de atenție.
Povestea fraților Popescu  sau despre ascunzătorile ingenioase gîndite de arhitecții moderniști jpeg
Povestea fraților Popescu sau despre ascunzătorile ingenioase gîndite de arhitecții moderniști
Blocul oprește lumina și scaldă într-o umbră permanentă o importantă zonă a bulevardului, acolo unde nici iarba nu crește.
Geneva  După douăzeci de ani jpeg
Geneva. După douăzeci de ani
La Geneva m-aș întoarce doar dacă mi s-ar propune poziția de șofer/căpitan de Mouette.
Cine poate spune cum începe? O călătorie la izvoarele disputate ale Dunării jpeg
Cine poate spune cum începe? O călătorie la izvoarele disputate ale Dunării
Dunărea are un izvor turistic în Donaueschingen și un izvor nominal, marcat ca atare pe hartă, în locul de unde Brigach și Breg se contopesc.
Cum vorbim despre arhitectură? jpeg
Cum vorbim despre arhitectură?
Arhitectura este adesea privată de un discurs capabil să o aducă aproape de inima publicului său.
Hai hui prin Zakynthos jpeg
Hai-hui prin Zakynthos
Din jurnalul pe care l-am ținut și în care am scris în fiecare seară, cînd se mai lăsa răcoarea, privind livada de măslini a lui Panagiotis, proprietarul impresionantei pensiuni (formată din trei corpuri de clădiri și avînd în total, vreo zece apartamente), reiau cîteva observații și întîmplări trăite pe Zakynthos.
Rafinament rural bucureștean jpeg
Rafinament rural bucureștean
Există anumite zone ale Bucureștiului care îi fascinează pe vizitatori, iar acestea sînt tocmai acele părți ale țesutului urban vechi ce conservă structura rurală a orașului.
Mai salvăm, uniți, Roșia Montană? jpeg
Mai salvăm, uniți, Roșia Montană?
Natura de la Roșia Montană, cu un peisaj fabulos, punctat de lacuri artificiale, era mai importantă, pe termen lung, decît puținătatea aurului care ar mai putea fi extras de acolo.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.