Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica
În 2018, ONG-ul Tășuleasa Social și-a propus să creeze un nou tip de infrastructură pentru România, mai precis să croiască, folosindu-se de vechi drumuri și cărări, legate de unele făcute de la zero, o cărare pentru drumeții care pot și își doresc să cunoască adevărata țară în care trăiesc sau pe care o vizitează, fără sulemeneli pășunistice, fără vaiete „ca la noi, la nimeni“, ci cît mai real.
Un drum bine marcat, pe care să nu te poți rătăci, chiar dacă o taie uneori direct prin curțile oamenilor, și care să unească Putna, pe diagonală, de Drobeta-Turnu Severin. Cele două puncte terminus cu mare încărcătura religioasă și istorică. Au estimat inițial vreo 800 de kilometri în cam cinci ani.
Bornă cu bornă
Au făcut 1.400 de kilometri în mai puțin de patru ani. Marcaje, stîlpi indicatori solizi și borne de andezit de sute de kilograme, la fiecare kilometru, fiecare sculptată diferit (eu am văzut și fese la Fundu Moldovei, și motive tradiționale sau simboluri specifice zonei, dar și Hello Kitty și unicorni), adevărate povești pentru drumeții care se încumetă pe cărarea care nu e pentru oricine (nu vorbesc de mari încercări fizice, care sînt, dar pot fi duse și de astfaltiști cumpătați). E doar pentru cei care știu să deguste, fără să înceapă să înfulece tot.
Și nu au fost singuri. Raiffeisen Bank le-a fost partener strategic, cu finanțare și voluntari, încă de la momentul ideii de Via. Era ceea ce își dorea să existe și nu apăruse încă, unul dintre obiectivele băncii fiind dezvoltarea economică sustenabilă și reducerea diferențelor economice dintre comunitățile aflate la limita sărăciei și cele bogate. Un altul, susținerea patrimoniului cultural. Acum, cărarea leagă peste 400 de comune, sate și cătune uitate, de orașe mici sau extrem de cunoscute, pe cuprinsul a zece județe.
Pe parcurs s-au alăturat mai multe companii, administrații (înțeleg că a fost mai mult greu decît ușor), dar și oameni de capul și pe sufletul lor care au susținut financiar și cu forță de muncă construcția atît de provocatoare. Au mai rămas puțin sub 140 de kilometri pentru care încă trebuie strînse fonduri, iar apoi, odată terminată, urmează partea cea mai grea: să fie întreținute marcajele și toaletată vegetația de pe 1.400 de kilometri în fiecare an.
O posibilitate
Dorită ca un El Camino românesc, a devenit pînă la lansarea oficială (8 octombrie 2022, la Alba Iulia) o mare posibilitate. Vrei să îți asculți și să îți astîmperi gînduri asurzitoare, mergi măcar 20 de kilometri pe jos pe cărare. Vrei să faci un itinerar cultural, fără să te împiedici de pomi lăudați, mergi pe cărare. Vrei să stai printre localnici, comunități etnice puțin cunoscute (pemi, huțuli, croați) și să le afli, mergi pe Via. Și da, dacă vrei să mănînci simplu, în care simplu înseamna brînză, slană, legume, țuică sau pălincă, pîine, oaie, pasăre de curte, zacuști, gemuri și dulcețuri, plus rețete de care nu ai auzit vreodată și pentru care ți-ai chema pe loc prietenii să împărtășești și cu ei gustul, mergi pe Via.
Am spus posibilitate. Pentru noi toți, să avem un astfel de drum și să îl putem parcurge, cu copiii, prietenii, singuri. Pentru satele și orașele în care oamenii își pot recăpăta verticalitatea odată ce își regăsesc un rost, și nu doar un rost, ci își pot și asigura o viață mai decentă, odată ce au înțeles, și mulți nu au înțeles încă, faptul că baltagul lor, mămăliga cu cartofi, bulionul sau dulceața, casa bătrînească sînt importante și prețuite de alți oameni.
Ștefan Bîlici, actualul președinte al OAR, spunea atunci cînd venea să le vorbescă tinerilor la Cronicari Digitali, din partea INP, că patrimoniul se golește de sens odată ce el se osifică, devine doar muzeal, nu mai trăiește printre oameni. Odată cu mersul doi ani pe Via, dar și prin alte colțuri de Românie ridicate prin proiecte UNESCO, de tip Geoparcuri, sau protejate și redate comunității (Roșia Montană), am înțeles în practică sensul.
Cînd știi să faci foarte bine un singur lucru
Din 2021, Via a devenit spațiu de rezidență culturală itinerantă pentru conținut Cronicari Digitali, proiect susținut deloc întîmplător de Raiffeisen Bank, din moment ce fiecare dintre noi își dorește să lege cît mai cu sens patrimoniul cultural de dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Ne-a legat nevoia de a spune poveștile despre Via Transilvanica punînd accent pe toți acei oameni care, din încăpățînare sau pentru că știu să facă foarte bine doar un anume lucru, nu se lasă și trag după ei zone întregi. Sînt acolo, ne așteaptă, dar noi nu îi cunoaștem.
Aici aș vorbi despre Teracota Mediaș, Transylvania Glass, Silvania International, Anadora Lupo, MOȚ, Dădîrlat, Magazinul Cumsecade, Mini Transilvania Park, Cramele Frauendorf, Koonservăria, Doda, Cămara din Totești, dar și asociațiile de pe Via Huțulca, Banatul Montan, Țara Hațegului, Cugir, Sebeș, Țara Dornelor, Vecinătatea femeilor din Saschiz, Proiectul Munții Carpați sau romountainbike.ro, Parcurile Naturale. Mi-e teamă acopăr doar „formele organizate“ din comunitățile locale, așa că enumăr și o parte din oamenii întîlniți pe cărare: Pascal Garnier, Moisa Costan, Ionuț Loba, Părinții Dosoftei, Isaac, Iustin, Vasile ciobanul, Simona Mitrău, Claudia Veverca, Ionela Doman, Claudiu Cenușe, Nicușor Ifca, Iacob Domaneant, Dorinel Hornogu, Alina și Gabi Săftulescu, Edi Schneider, Cristian Mladin, Ion Istrate, Paul Henegar, Ghiță Lucan, Diane Dobrean, Adrian Frățilă, Anca Rusu, Călin Pop, Cristian Ciobanu, Alin Alimpesc, Gheorghe și Andrei Șilian, Arpad Orban, Anca Dalmasso, Cristian Podaru, Cornel Posea și clar mai sînt zeci de cunoscuți cu care deja am devenit prieteni, că așa-i pe Via.
Via Transilvanica trece prin București, între 9 și 11 septembrie, la MNȚR
Am făcut pentru fiecare o poveste și am spus-o. Dar așa cum poveștile prind putere odată ce cunoști oamenii care le dau viață, call us nostalgici (scuze pentru romgleză), și comunitățile prind viață odată ce ajungi să le cunoști.
Așa a apărut Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica. Prima încercare de a aduce ceva din spiritul Via, direct în inima Bucureștiului, printre oameni, și de a convinge că drumul trebuie făcut. Foarte mulți dintre cei amintiți de mine mai sus vor fi în festival.
Veniți din Bucovina cu ateliere de făcut untul, croit opinci, încondeiere de ouă, dar și cu șvaițer sau brînză bună din Țara Dornelor, veniți din Lunca Ilvei cu model de casă de lemn și soluții de anvelopare termică ecologice (cu cînepă sau lînă de oaie), de la Odorheiu Secuiesc, Dîrjiu și Archita cu produse tradiționale și poveste cu trufe confiate sau direct în pălincă, pe care îi găsești chiar lîngă macheta la scară mare a unui obiectiv de patrimoniu și a unei mocănițe secuiești, adusă direct de la Mini Transilvania Park pentru copii, din Mediaș, cu cahle pictate și sticlărie de colecție pentru acasă, cu mic, cu mare direct din Țara Hațegului, într-o poveste împănată cu dinozaurii care trăiau pe vremuri acolo, destinații de vis, plus bunătăți cum n-ai mai mîncat, din Cugir, cu istorie de cetate, daci, fierarit și pielărie, din Alba și Sebeș, cu artă în lemn și metal sau din Reșița culturală, cu cataloage de artă, expoziție de pictură și expoziția interactivă a Muzeului Cineastului Amator (trebuie să vezi colecția, depășește cu mult ideea de hobby) sau a Muzeului Jocurilor Video.
La final, festivalul îți dă idei de plecat pe munte, la pas și cu bicla, timp în care muzica de la Kibuț, Gărîna sau cea făcută de unul dintre cei mai buni producători de muzică electronică, Electric Brother, te va găsi în ceas de seară cu un pahar de vin în mînă, direct de la crame de pe Via Transilvanica, pe unul dintre baloții de paie, stînd de vorbă cu noi și vechi prieteni și plănuind, sperăm noi, primul traseu de pe cărare. Cu bucurie, chiar în mijlocul festivalului, vei regăsi prietenii de la Tășuleasa Social care vin în București și cu premiera filmului Oamenii drumului. Terra Banatica, al regizorului Mircea Gherase (sîmbătă, de la 20,30), un film-experiență, la fel de realist precum greaua construcție a celui mai lung tronson de cărare.
Pentru cei care vor să ia pulsul unor subiecte pe cît de arzătoare, pe atît de marginalizate, am pregătit și o serie de trei dezbateri sîmbătă, la Clubul Țăranului Român, alături de invitații noștri, Regenerare Urbană, Eco și Slow Turism și Gastronomie locală.
Descoperim la festival o posibilitate, și ne bucurăm de fiecare moment în care veți fi prezenți, curioși, încîntați de toți acești oameni care vin să dea binețe, la București, drumeților.
Mulțumiri
Știu că nu se mai poartă mulțumirile din încheiere, dar am mers zeci de kilometri împreună prin ploaie si soare, ne-am scos reciproc căpușele, ne-am uluit de splendori nebănuite pentru un orășean, am digerat domol cele mai gustoase și sățioase mîncăruri, fără să ne îngrășăm prea tare, am băut țuici, dar, mai ales, am scris, fotografiat, compus muzică, filmat, înregistrat și postat cele mai frumoase povestiri de pe Via Transivanica, împreună. Mulțumim Vlad Eftenie, Andreea Balaban, Cristian Ștefănescu, Liana Ganea, Greta Goran, Diana Popescu, Dragoș Vasile, Ciprian Muntele, Ana Rubeli, Emilia Morariu, Silviu Barbul, Raul Dumitru, Iulian Aruxandei, Lorand Peter, Ștefan Ichim, Adrian Dan, Radu Niță, Bogdan Buzuleac, Dan Posea, Ana Dumitru, Cosmin Dragomir, Mălina Gîndu, Andreea Jugănaru, Cristian Teodorescu, Toader Păun, Dina Dănilă, Andrei Voinea, Alexandra Bumbăcaru.
Mulțumim mult Raiffeisen Bank, pentru credință și lupta pentru obiectivul final la care s-au angajat, dezvoltarea sustenabilă în comunitățile locale, și Dilema veche, pentru că ne-a îmbrățișat cu înțelegere proiectul și ne e aproape!
Chapeau Tășuleasa Social!
Vă așteptăm la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, între 9-11 septembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român. Și nu uitați, pe cărare, Via Transilvanica e de degustat, nu de înfulecat.
Silvia Teodorescu este managing partner Zaga Brand, coordonator proiect cultural Cronicari Digitali.
PROIECT SUSȚINUT DE RAIFFEISEN BANK
