Budapesta, azi – consemnări despre un mic fragment de Mitteleuropa sub asediu –

Publicat în Dilema Veche nr. 974 din 8 decembrie – 14 decembrie 2022
© I. Moroșan
© I. Moroșan

„[…] În această după-amiază am pierdut sensul noţiunii de Europa Centrală. Am făcut un ultim efort disperat în timpul pauzei, cînd m-am întors spre Susan Sontag şi am întrebat-o: Spune-mi, Susan, ce este Europa Centrală? Susan a rămas tăcută, iar eu nu am aflat răspunsul la întrebarea mea” (Péter Esterházy, Europa Centrală. Identitate şi cultură, Budapesta, 1989). Au trecut mai bine de trei decenii de cînd Péter Esterházy, unul dintre cei mai proeminenți scriitori maghiari, reflecta asupra acestui subiect geopolitic și cultural absolut nebulos și dramatic pe care îl constituia, în contextul Războiului Rece, dar și apoi, identitatea central-europeană. În mod regretabil, Esterházy s-a stins din viață în 2016, la fel și spiritul central-european al Ungarei, căci, între timp, ultimii șapte ani ai țării s-au scurs pe streașina unui regim ultranaționalist și izolaționist impus de agenda lui Orbán. E marcant să vezi, de la margine, cu o oarecare detașare, modul în care credințele și valorile unei societăți ajung să fie fasonate de caracterul indomptabil al unui mic dictator, pe cît de caraghios în aparență, pe atît de nociv pentru propriul popor și nu numai. Lucrul acesta e cu atît mai îngrijorător cu cît observ pe an ce trece, ca etnic maghiar, cum spiritul odată cochet, boem, cosmopolit (și central-european) al unui oraș ca Budapesta se transformă treptat într-un ciorchine de ură și mizantropie, într-o societate dispersată și care încetul cu încetul își pierde reperele. Cazul Ungariei nu trebuie văzut ca un fenomen izolat, ci mai degrabă trebuie luat ca exemplu de vulnerabilitate populară. Un semnal de alarmă asupra modului de a răspunde răului prin submisiune în loc de rezistență, un exemplu care spune multe despre cît de susceptibili sîntem de a fi slabi și comozi, de a îmbrățișa confortabil extremismul în locul unor reflecții critice, despre cît de susceptibili sîntem de a răspunde la populismul mincinos pentru a motiva propriile insuficiențe și probleme sistemice. 

Dacă imaginea Ungariei s-a revendicat de la proiecțiile lui Milan Kundera asupra a ceea ce este și înseamnă Europa Centrală – nu atît un fapt geografic, ci mai degrabă o noțiune spirituală și o istorie comună definită prin rezistență în anii postbelici –, ei bine, istoria curentă a Ungariei infirmă orice urmă de apartenență la acest spirit „mitteleuropean”.

De cîțiva ani încoace, mă întorc la Budapesta cu aceeași intenție de a lua pulsul pentru că locul e din ce în ce mai mult un rai al paradoxurilor: un oraș în aparență occidental, organizat, cu piste pentru bicicliști, fără mașini staționate pe trotuar, cu instituții culturale vizibil generos finanțate, cu o etică a reciclării bine inculcată, consumul de combustibil e raționalizat, cu reguli stricte în ceea ce privește conduita socială și, în general, incomparabil cu provincialismul orașelor mari din România... Și totuși, cît de liber e locul ăsta cînd propaganda naționalistă nu e diseminată la cîteva canale TV fidelizate de facțiunea politică a lui Orbán și se scurge nu doar prin toate măruntaiele media, ci este peste tot: în autobuze, în metrou, la supermarket, pe stradă. În Ungaria nu e nevoie de Internet și de televizor pentru a fi cooptat de regimul curent, e pur și simplu suficient să fii atît de nemulțumit încît să te lași convins de afișele naive cu conținut ideologic care spun că vina aparține celorlalți. Aceeași logică primitivă a țapului ispășitor, prin care René Girard arată cum tebanii îl scot pe Oedip vinovat pentru ciuma care lovise Teba, funcționează impecabil aici. Doar că prin celălalt nu se subînțelege doar alteritatea rasială, „ceilalți” sînt toți cei care se opun statu-quo-ului politic, care nu vorbesc o maghiară pură, „celălalt” e și rezistența prin care se definea odinioară spiritul beligerant și tipic central-european al Ungariei de la 1956. E de la sine înțeles că nu e un loc ospitalier și cu atît mai puțin primitor. E un loc care îți creează constant o senzație stranie, unde te simți spectator la situații absolut orwelliene, scene în care toți oamenii parcă se urăsc visceral, iar aici nu e vorba nici măcar de un individualism acerb, ci de puterea propagandei asupra unei voci populare slăbite, confuze și care așteaptă un „erou salvator” capabil să justifice, să cosmetizeze crizele și să le camufleze sub retorica unui naționalism, firește, inconsistent, dar periculos.

De ce în Ungaria e ca în România? Pentru că familia tradițională (cel mai supralicitat motiv care ascunde multe derapaje extremiste) înseamnă, la fel ca-n România, o mamă singură într-un supermarket care stă șovăielnic în fața raionului de dulciuri și nu știe dacă să-i cumpere copilului un biscuit sau o napolitană ordinare. De ce în Ungaria e mai rău ca-n România? Pentru că în România nici un lider politic nu a îndrăznit să declare interzisă activitatea unei universități, pentru că aici nu există intelectuali publici proscriși numai pentru că sînt inconvenabili sistemic și pentru că acest fragment pur de Mitteleuropa se reduce sub agenda unui lider cu veleități autoritariste la cuvintele lui Kundera din 1983, dovedite a fi o premoniție: „Ungaria ca [...] o țară separată de propriul destin, împinsă dincolo de propria sa istorie, care își pierde esența propriei identități... o țară fără însușiri”. Spiritul central-european al Budapestei a rămas un construct manipulat economic și destinat turismului, din care poporul lui Orbán lipsește azi cu desăvîrșire.

p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg
2021 10 21 jpg
Sinele, între atac de panică și criză de anxietate – interviu cu psihoterapeutul de orientare psihanalitică Tiberiu SEEBERGER –
Din păcate, adevărul este că, în România, legătura dintre psihologie și medicină este aproape inexistentă.
973 23 arhiva personala G P  Volceanov jpg
„Sevraj 2 – back to the roots” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu BITZĂ –
Asta cu poetul, pentru mine, e ceva „sacru” – cu ghilimelele de rigoare –, nu m-aş pune niciodată în aceeaşi categorie cu oameni pe care îi consider într-adevăr poeţi.
640px Haven Cefalu jpg
Eu și primarul din Cefalù
Care erau șansele să nimerim chiar la începutul ei în Cefalù?
p 21 Bruxelles WC jpg
Iarna vrajbei noastre
Problema, în această frază emblematică, constă în cuvîntul „Europa”.
p 23 Catedrala din Monreale WC jpg
Peripeții siciliene. Monreale
Dacă Sicilia avea șase pagini, sora situată mai la nord-vest, Sardinia, avea doar trei!
Vizual Masterclass Cronicari Digitali Cine asculta o casa 15 octombrie 2022 jpg
Cine ascultă o casă? – despre valorizarea patrimoniului arhitectural și industrial –
Situația clădirilor istorice ridică semne de întrebare de multă vreme, fiind privite în general ca un element desuet, care consumă bani, care ține „noul” pe loc.
Coperta Interviu Monica Onojescu FINAL jpg
„Programele școlare nu privilegiază lectura literaturii” – interviu cu Monica ONOJESCU –
E greu să te miști printr-un astfel de limbaj abstract și specializat și atunci poate l-aș traduce într-unul mai simplu, pe înțelesul tuturor.
3 jpg
Festivalul Povestirilor
 de pe Via Transilvanica
Vă așteptăm la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, între 9-11 septembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.
7 jpg
Farmece
În basme și în tradiția populară, farmecele sînt legate de vrăjitoare și de magia provocată de om. Dar farmecele se nasc cîteodată doar umblînd pe o cărare. Una lungă de 1.400 de kilometri.
5 jpg
Amazonul Gastronomiei, Via Transilvanica
În multe locuri unde se poate mînca pe Via Transilvanica, dincolo de rețete, ingredientele care ajung pe masa ta au mari șanse să fi fost aduse din spatele casei.
958 23 Foto Catalin Soto1 jpg
„Profesorul de rap” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu DOC –
Ca om de cuvinte, pot să îţi spun că, după douăzeci de ani de mînuire a lor şi de „stat cu ele în cameră”, am ajuns la concluzia că limbajul e limitat în a comunica, uneori, esenţa lucrurilor.
957 22 CConstantinescu2 jpg
Universul fascinant al Salonicului
Există o singură mare regulă: să te ferești de celălalt și, pe cît posibil, să nu intri în cel din stînga.
p 22 23 3 jpg
O experiență de vîrf în satul Piscu…
Nu mi-a venit să cred că, la doi pași de Capitală, a putut lua naștere o instituție de asemenea calibru, fără ca lumea culturală să ia notă, prompt și sonor, de prestigiul ei.
p 22 23 1 jpg
Meșteșugul redescoperit ca artă
Pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul.
p 22 23 4 jpg
Tîlcul poveștii
„Casa Regală se apleca cu multă grijă asupra a tot ce însemna cultură țărănească, avînd multă prețuire față de meșteșuguri.“
952 21 22 Sodiq Adelakun foto Sophiyah Sulaimon Adelakun jpg
Fotojurnaliştii în epoca fake news – anchetă
Competiţia anuală World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume.
Rododendron jpg
Rododendronii din Leaota
Este preferabil totuși să fotografiezi rîurile roz de rododendroni decît să-i iei acasă, în sacoșă, pentru a face magiun sau ulei.
p 22 Cetatea Risnov  WC jpg
Munții din trecut și cum îi străbăteam
Drumul pînă la Brașov, la o aruncătură de băț, a fost parcurs în trei sferturi de oră, cu o viteză supersonică ce nu depășea 40 de kilometri pe oră.
p 21 AP 22067489059075 jpg
„În practică, adevărul este un diamant cu multe fațete” – interviu cu fotograful Vadim GHIRDĂ
„Eu cred în puterea și valoarea fotografiei: puterea de a schimba ceva în bine, valoarea unică de a opri timpul.”
Cenzura în Prahova după 23 august 1944 jpeg
Cenzura în Prahova după 23 august 1944
Pînă în august 1944, cenzura nu era atît de strictă, cea antonesciană rezumîndu-se la publicațiile legionare, după cum o arată documentele de arhivă.
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea) jpeg
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea)
Roma nu este doar un oraș-muzeu, care te lasă fără grai, înțesat cu biserici baroce, piațete și sute de obiective turistice, ci și un oraș tînăr.

Adevarul.ro

image
Pericolele invizibile care se ascund într-o cameră de hotel
În mod obișnuit, evaluarea curățeniei camerei de hotel se bazează pe observații vizuale și olfactive - nu pe microbiologia invizibilă a spațiului, unde rezidă riscurile de infecție.
image
Misterul sinuciderii unei familii în Elveția, rezolvat după 1 an. Ce au descoperit anchetatorii
Cinci membri ai unei familii franceze, care locuiau în orașul Montreux, Elveția, s-au aruncat de la etajul șapte al blocului în care locuiau, în urmă cu un an. Anchetatorii spun acum că totul a fost planificat și că decizia ar putea avea legătură cu teoriile conspirației.
image
Cel mai misterios os din corpul uman. Nici astăzi specialiștii nu i-au înțeles rolul în organism
Corpul uman reprezintă, chiar și astăzi, din unele puncte de vedere, un mister pentru specialiști. Cel mai misterios os din corpul nostru se numește fabella. Specialiștii nu știu nici astăzi ce rol are în organism și când a apărut de fapt.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.