La centru şi la margine

E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în cons

Localitatea de obîrşie a Marelui Will este aşezată în mijlocul Angliei. Coborîm în staţia de tren, un fel de haltă, dar cu rezonanţe istorice. Din gară pînă la Shakespeare Center faci cam cinci minute de mers pe jos. Toate drumurile duc la… Shakespeare.

Conform titlului excelent, pe măsura poeziilor din ultimul volum al Angelei Marinescu, o prietenă care încă mă întreabă: „cum ai putut fi de stînga?“, marxismul este pentru mine o „problemă personală“, gravă, de neocolit, dintr-acelea de la tinereţe pînă la bătrîneţe; sînt incapabil să trăncănesc pe seama ei, cu atît mai puţin să-mi bat joc de ea (ironic, da…).

Oho, o gramadă de întîmplări tîmpe am avut. O să fac totuşi un top 3.

Bilet de avion Cluj-Londra via Budapesta, dus-întors, compania Malev, luat cu trei luni înainte, preţ 81 de euro, din care 73 de euro taxele de aeroport. Superofertă.

Trebuia s-o ştiu şi pe asta. Trebuia să fiu pregătit. Mereu sînt luat prin surprindere de ideile bătrîne cît lumea.

Grecia – ciorba de fasole şi chifteaua plină cu brînză telemea de la Delphi; caracatiţa la grătar de peste tot; moschari stifado, adică viţel cu ceapă mică, întreagă, cu un sos făcut cu roşii, scorţişoară, oţet; kokoretzi – un fel de drob, dar fără prapor, sub formă de frigare, cu lămîie şi ulei de măsline, şi ciorba de miel de Paşte în Mikonos; şi peştele, orice peşte – că oricum nu mă pricep –, oriunde în Grecia, în special pe malul mării; cel mai bun souvlaki din lume în sudul Peloponesului,

Să mă-ntîlnesc în cotul uliţei cu toate sfătosbabele de la bunica din sat, să le privesc ducîndu-şi mîinile la gură cu mirare „tiii, da’ ce mare te-ai făcut!“, apoi să caut în şorţurile, strînse boţ, miresme de poale-n brîu, vărzări calde, cozonac domnesc şi pîine crescută pe vatră.

Pe la începutul anului 2009 ne-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă să mergem în excursie la Veneţia, la carnaval, într-un week-end prelungit. Nu ştim de ce, aşa ni s-a pus nouă pata.

Sînt binişor binedispus şi îmi prezint scuzele cuvenite; dau astfel ascultare unui bun prieten care aşa m-a sfătuit, apăsat: „trăim o vreme atît de rea încît, dacă te simţi o clipă cît de cît bine, trebuie să ceri pardon“. E cazul meu.

Am început să schiez mai mult împinsă de la spate şi la propriu, şi la figurat. Tatăl meu, braşovean fiind, simţea în fiecare an chemarea muntelui şi ca atare mă căra după el pe diverse pîrtii, mai grele sau mai uşoare, că era un simplu derdeluş, ca Bradul, sau o faţadă de zăpadă şi gheaţă, pîrtia Kanzel. Am început, recunosc, cu schiuri cu legături.

Primul taxi l-am luat dimineaţă, la ora 5,30, pentru a ajunge la Gara de Nord. Ne-am bucurat astfel că vom reuşi să ajungem la timp pentru a prinde trenul, dar ne-am mai „bucurat“ şi de muzica house pe care tînărul taximetrist o asculta înainte de ivirea zorilor.

…Mai întîi, iubito, puţintică teorie. Nu doar trecutul, dar, imperceptibil, prezentul secretă deja nostalgia. Am prins vremea cînd toată lumea ştia, monden şi papagaliceşte, că „nici nostalgia nu mai e ce-a fost“.

Se constată, în cadrul mizeriei generale şi inflaţiei pamfletare, o sărăcire a injuriei prin care omul îşi dezvăluie, ceas de ceas, dispreţul faţă de om. Să luăm, ca în geometrie, o dreaptă, două drepte, trei stîngi, fie şi un pumn în cap.

Cîndva, prin toamnă, m-am culcuşit cu neştire de altceva la subţioara Ardealului, dată cu deodorant de lemn crud, de bălegar, de boabă de strugure strivită în teasc şi amirosind a pîine coaptă în frunză de varză pe vatra din curte.

Oricît de mare a fost gerul de 24 ianuarie, de Unirea Principatelor (noi, pe vremuri, de 24 ianuarie ziceam că e şi luna unirii Principalelor, adică pe 7 era ziua ei, iar pe 26, ziua lui) mie, dacă-mi fluturai şi un tramvai sau un bancomat sau o sarailie, nu mi-a ieşit din minte, căci ea nu îngheţase complet, această sintagmă, sau paradigmă, sau parapantă: „liderul de suflet al românilor“.

Sîmbătă, ora 8,30, drum ca-n palmă, frig. Parcă stă să vină vîjul. Uite ninsoare blîndă şi mută. Aşa stînd vremurile în Sinaia, iau copilul şi-l duc pe Kalinderu, în Buşteni.

Vineri, 10 februarie 1995, la ora 10,28, mi-am văzut un vis împlinindu-se chiar sub ochii mei; a durat, rezonabil, cît două vorbe: – Daţi-mi, vă rog, Le Monde!

Cristian Preda e uichendist.ro   Prima călătorie. Unde? Senzaţii, mirosuri Primele călătorii de care îmi aduc aminte – la Predeal şi la Mangalia. La Predeal, era iarnă şi aveam gutui în fereastră, iar din expediţia de la mare ţin minte drumul lung de la casa gazdei pînă la plajă. Impresionantă a fost şi prima călătorie în afara României, pe care am făcut-o în 1990, la Praga şi Budapesta. Mirosuri şi senzaţii de Europă centrală: clădiri somptuoase, art deco, curăţenie, bere şi vin alb, gulaş.

Nu-s în stare decît să mă minunez. Nu, nu am memoria clădirilor, a statuilor. Dacă n-ar fi fost pozele, n-ar fi fost nimic. Mă minunez cum stomacul grăieşte. O zi şi încă o zi am lăsat să-mi vină mintea la cap.

Surîsul din sondajul supelor „Batchelors“       …şi uite, dragă, unde se ascundea Sei Şonagon a mea în anul 2010! Unde cu mintea nu gîndeşti! În sondajul unei companii engleze producătoare de supă instant, „Batchelors“, care ce dorea?* Să stabilească un top de ceea ce domnişoara de onoare de la curtea împărătesei japoneze Sodako, în anul 1000, ar fi numit în Însemnările ei de căpătîi: „lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima“.

Neîndoielnic, pe 4 ianuarie, am fost cîţiva care ne-am gîndit înfioraţi că s-au făcut 50 de ani de cînd Albert Camus s-a prăpădit lovindu-se cu maşina lui de un platan de pe o şosea a Franţei. Un prieten de-al meu l-a sunat pe un alt prieten pentru ca să citească împreună primele rînduri ale Străinului, cele care anunţau moartea mamei lui Mersault.

Spre Constanţa e drept şi caraghios. Şi e de la început la sfîrşit. Drumul prin sectorul 3, sectorul lui Negoiţă, e lins, e miere, e plăcere. Fără groapă, fără cusur....

Addenda la jurnalul lunii noiembrie 1989 Bun, de acord, e cum spune Sandburg, bătînd o ulucă în cosmica ogradă a poeziei: "toţi vor să joace Hamlet!" Mai toţi actorii, indiferenţi la ...

Iat-o pe Manuela Obădău, din Reşiţa, cum ne aminteşte de trecerea noastră de la SRL-uri la uichenduri. Iat-o pe Manuela vorbind de colţul ei fără pereche din Văliug " Dumnezeule, cum sună!...

28 noiembrie. A mitui " a produce un mit. Mită " femininul "mitului". 29 noiembrie. Iarnă. Ninsoare viscolită. Nu-s gaze. Plata luminii şi a telefonului. Terminat art....

17 noiembrie 1989. Citesc articolul patriotic din Inf. " la Miliţie, aşteptînd. Nu-mi place deloc. Ajung la ghişeu. " V-a căutat colegul meu? Parolă bună, în zece zile pleacă la semnat....

E o grădină zoologică destul de mare. Spre surprinderea mea. N-au elefant....

Rez. cap. prec.: Ficţionarul trebuia să plece la Reykjavik (vezi Dilema veche nr. 296 din 15.10.09)....

Otopeniul orei 5 dimineaţa nu e ospitalier. În afara fetelor de la bagaje, neclintite, fără sentimente, tonice, restul lumii era ca-ntr-un joc de măşti, care mai de care mai cerînd ajutor....

Paul Georgescu (7 noiembrie 1924 " 18 octombrie 1989) Cu un talent literar, o limbă şi o minte demne de cei mai buni scriitori munteni născuţi la Haimanale şi pe Negustorii lui Kir Ianul...

Joi, ora 13, taximetristul ce nu-mi dă restul corect, Intercity-ul întîrziind, peisajul dezolant pe geam, defilarea cerşetorilor prin tren, sosirea în Ploieşti Vest, popasul lung la crîşma de lîngă g...

Ratingul/Clasificarea: Uichendist.ro dă 3 endorfine Craiovei: mîncare + amenajări + petrecerea unei seri de neuitat....