Am mai scris aici despre

, publicaţia săptămînală a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Revin pentru că percep probleme în paradis. Din primele pagini, nu s-ar fi zis. Cultul personalităţii lui Vladimir Voronin era acelaşi, apoi cele cîteva pagini obişnuite de atacuri la adresa adversarilor.

Dar apoi încep răfuielile interne. PCRM se confruntă cu plecări masive de oameni, spune presa anticomunistă. Din

reiese doar că pleacă trădătorii şi leprele. Un interviu cu Ghenadie Bulgacov, membru în conducerea biroului de partid din sectorul Rîşcani al capitalei, poartă titlul: „Sîntem o echipă puternică şi vom demonstra aceasta curînd“. Bulgacov spune că în cadrul plenarei „a fost examinată situaţia vizavi de acei trădători ai idealurilor partinice, care s-au ascuns în mediul comunist apărînd careva interese proprii“. Apoi este înfierată fosta prim-secretară din sectorul Rîşcani, Iraida Gorea. În pagina următoare, un interviu cu Ina Şupac, prim-secretar al Uniunii Tineretului Comunist din Moldova, sub titlul „Comsomolul se debarasează de carierişti – Nu avem motive să ne facem griji şi să plîngem“.

Dar cel mai interesant articol se intituleză „Stepaniuc caută aliaţi şi în stînga Nistrului – Coşniţa este alături doar de PCRM“. Este scris de Grigore Vatav, „secretar al organizaţiei primare de partid din Coşniţa-Dubăsari“. Acesta relatează cum Victor Stepaniuc şi Vladimir Ţurcan, doi foşti lideri ai PCRM, care au dezertat recent, au încercat să-l ademenească în noul lor partid. Au venit în comună, l-au invitat în maşina lor, cu o atitudine arogantă, „boierească“, şi apoi a început – spune Vatav – următorul dialog:

„– Tu nu te-ai săturat de clica comunistă?

În piept începuse să-mi fiarbă totul, cu greu m-am reţinut, însă am răspuns liniştit:

 – Nu, nu mă pot sătura de partidul datorită căruia mama mea, văduva participantului la război, a reuşit să mă crească de una singură pe mine şi pe doi fraţi de-ai mei, de partidul datorită căruia am învăţat gratuit şi am obţinut studii superioare, am locuit gratuit la cămin, m-am folosit gratuit de biblioteci, de săli sportive (…). Am fost secretar al organizaţiei comsomoliste, al organizaţiei de partid din colhoz, am renăscut organizaţia raională a partidului şi, din nou, mulţi ani am condus organizaţia primară de partid. Parcă, după toate acestea, poţi trăda partidul în care te afli deja de 38 de ani? Cum aş privi în ochii oamenilor de s-ar întîmpla să o fac?

– Da, toate acestea sînt cuvinte frumoase… Şi partidul deja nu mai este acelaşi…. Nu se bucură de autoritate. Treci la noi, în partidul nostru…

– Dumneavoastră ar trebui să cunoaşteţi, domnul Victor Stepaniuc, că PCRM este continuatorul cauzelor acelui partid, cum v-aţi exprimat dumneavoastră anume, acesta este cu poporul şi pentru popor.

– Şi «Moldova Unită» este pentru popor….

– De aceea Filat îşi iese din pepeni să vă asigure vouă toate condiţiile?

Interlocutorul s-a simţi deranjat:

– Tu de unde ştii?

– Toţi ştiu de aceasta. Premierul este patronul vostru şi partidul vostru este proiectul său.

Aici s-a implicat în discuţie Vladimir Ţurcan, care tăcuse pînă atunci:

– Gata, lasă-l. E mare leninist.

Am ieşit din maşină şi i-am condus cu privirea, cum se îndreptau spre satul Doroţcaia. M-am gîndit: în zădar mergeţi acolo, domnilor, pentru că nu veţi reuşi să peţiţi pe careva, cum nu aţi reuşit să o faceţi nici în satul nostru“.

Ceva mă face să cred că dialogul nu a fost chiar aşa, ca în filmele proletcultiste, că omul nostru a negociat ceva, dar nu i-a ieşit, şi apoi a făcut mărturisirea publică, de frică să nu se audă de întîlnire şi să fie epurat. Aş paria pe raftul meu cu cărţi despre partidele staliniste că aşa a fost. Sau, cine ştie, poate chiar aşa or vorbi oamenii în maşină cu boierii!