Unde-i uichendistul? La Secu, Văliug, Breazova, jud. Caraş-Severin

Iat-o pe Manuela Obădău, din Reşiţa, cum ne aminteşte de trecerea noastră de la SRL-uri la uichenduri. Iat-o pe Manuela vorbind de colţul ei fără pereche din Văliug " Dumnezeule, cum sună! Dintr-o bucată, ciudăţenie a naturii, vreo jiganie. Bă, tu de ce nu povesteşti pe uichendist.ro? Te doare tastatura? Din 1990 încoace, precum bine se ştie, avem şi noi week-end-uri/uichenduri! Aveam şi înainte, cei din Capitală şi poate cei din alte regiuni le numeau "SLR-uri", adică săptămîna de lucru redusă! Noi, cei de aici, le numeam "sîmbete libere"! La început, era o singură sîmbătă liberă, apoi am "primit" chiar şi două sîmbete libere pe lună, asta dacă ne îndeplineam planul, adică dacă firma, pardon, întreprinderea unde lucram îşi îndeplinea planul! Doamne, ce bucuroşi eram cînd aveam sîmbăta liberă! Pentru că lîngă Reşiţa şi chiar în tot judeţul Caraş-Severin sînt locuri grozave, unde poţi evada din oraş! La 12 km de Reşiţa este lacul de acumulare Secu, apoi la 22 km este comuna Văliug, lîngă care sînt două baraje (lacuri de acumulare), unul foarte vechi, din 1901, cunoscut sub numele de Breazova, şi unul ceva mai nou, din 1954, are aceeaşi denumire ca şi comuna, Văliug. Aşa că mai toţi reşiţenii şi chiar unii caraş-severineni aveau unde să meargă în uichenduri, din primăvara şi pînă toamna tîrziu, chiar şi în "vremea cealaltă"! Dar atunci, în acele SLR-uri, existînd acea lipsă de benzină şi restricţia de a circula, după expresia: "o duminică da, una ba", ne limitam să mergem cît mai aproape de Reşiţa şi alegeam atunci lacul Secu. Nu exista ieşire la iarbă verde sau la picnic, cum se zice acum, fără să nu fie la fiecare familie sau grup de prieteni, lîngă pătură, ridicat un grătar, "hand-made", majoritatea la locurile de muncă! Pe el, pe grătar, se frigeau bucăţi de carne şi/sau mici, aceştia tot "hand-made" sau "house-made", pentru că aceste produse nu se găseau deloc în magazine! Cred, de fapt era sigur că oamenii îşi păstrau porţia de carne pe care o cumpărau pe cartelă, ca să aibă ce "grilui" în sîmbăta aceea liberă, la iarbă verde! Acum avem patru sîmbete libere şi cu duminicile avem uichenduri! Reşiţenii + caraş-severinenii au păstrat obiceiul de a ieşi, din primăvară pînă toamna, la iarbă verde! Revin acum la acele zone cu lacuri care sînt aglomerate în perioada uichendurilor şi în lunile de vară. Eu cunosc foarte bine această zonă, din copilărie. Tatăl meu a fost avocat şi a avut clienţi din comuna Văliug. Şi cum atunci nu toţi avocaţii (tatăl meu a fost unul dintre ei) acceptau să primească bani din partea clienţilor, accepta doar ca pe o perioadă determinată din vară, familia lui formată din mama, cele două fiice (eu şi sora mea geamănă) şi bunica (soacra lui) să petreacă cîteva săptămîni în casa clientului său. Aşa că eu am copilărit acolo, în Văliug, cîţiva ani buni, vara! Iar acum, de aprox. 11 ani, îmi petrec/ne petrecem toate uichendurile, din primăvară pînă toamna tîrziu, şi perioada de sărbători de iarnă la Văliug, în casa noastră. Soţului meu, ardelean de origine, moţ din Brad/HD, venit în Reşiţa, i-a plăcut foarte mult zona aceasta, fiind pescar amator şi a dorit să ne "luăm" o casă! Este în comună, alţi reşiţeni, chiar şi timişoreni şi-au "luat"/construit case de vacanţe pe dealuri, lîngă lacuri, în pădure. Casa noastră a fost mică şi plăpîndă, aşa că am reclădit una nouă. Despre ea, am să scriu poate altădată, este foarte importantă pentru mine, pentru noi. Tot altădată am să scriu despre cîinele nostru lup, Tom, care a trăit cu şi la noi 11 ani! A murit vara aceasta, bolnav fiind, în iulie, 13! Cînd spuneam şi gîndeam Văliug, spuneam şi gîndeam Tom şi invers! Tom stătea şi la Reşiţa cu noi, dar la Văliug era viaţa lui, avînd libertate! Acolo şi el şi noi aveam (noi avem şi acum) "libertate!".