Dileme on-line

Cine manipulează pe cine?

Istanbulul este definit de oamenii săi, aceia care trec pe aici pentru cîteva zile, luni sau ani, aceia care au venit și au ales să stea și, evident, cei născuți aici, pe malurile celor două continente ce se privesc peste o întindere îngustă de apă sărată.

Putem să nu ne certăm cu ochii injectați de propriul adevăr absolut.

Iulie 1991. Boris Elţîn depunea jurământul în noua sa funcţie, aceea de preşedinte al recent createi Federaţii ruse. Avea să urmeze o perioadă de tranziţie sălbatică spre economia de piaţă, de creare accelerată a unei oligarhii financiare, cu tot ce presupuneau acestea pentru populaţia obişnuită cu economia condusă de stat. Tot în acea lună, la graniţa Lituaniei cu Belarus s-a produs un incident cel puţin ciudat, în care mai mulţi vameşi au fost executaţi cu sînge rece de forţele speciale de int

Sîmbătă seara, în Pasul Tihuţa au răsunat munţii. Nu i-au făcut să răsune trunchiurile copacilor pe care tinerii şi frumoşii voluntari de la Tăşuleasa Social încearcă să-i salveze an de an, ci aplauzele furtunoase pe care Marcel Iureş le-a primit la o scenă mai deschisă poate decît orice altă scenă din ţară.

Poporul român va decide pe 29 iulie.

Iulie 1958. Alaska devenea cel de-al 49-lea stat al Federaţiei americane. Iar Turul Franţei era câştigat de un rutier luxemburghez în vârstă de 25 de ani. Un căţărător excepţional şi un foarte bun specialist al contratimpului individual. Tot în acea lună, The Quarrymen, grupul premergător The Beatles, realiza primele înregistrări de studio. John, Paul şi George scoseseră din buzunar peste 17 şilingi, pentru a imortaliza două melodii. Un cover şi o compoziţie originală a ultimilor doi. Vă invit s

Sînt un migrant serial. Timp de 11 ani am trăit (și continui să o fac) într-un exil autoimpus. Am plecat din România în 1997, am revenit (definitiv, am crezut) în 2007 pentru a pleca din nou anul trecut.

Am citit cu veselă stupoare, pe site-ul ziarului „Jurnal de Chişinău”, articolul Un furt intelectual la drumul mare.

"Spune-mi ce conduci şi-ţi voi spune cine eşti".

Iulie 1987. Era momentul de glorie din cariera de tenisman a lui Pat Cash. Australianul cîştiga turneul de la Wimbledon, după victoria în finala disputată împotriva lui Ivan Lendl. Cash a devenit primul jucător care şi-a sărbătorit victoria urcînd în tribună, pînă la loja rezervată familiei, acolo unde s-a bucurat, alături de prietenă şi antrenor. Ulterior, gestul avea să devină unul obişnuit, nu doar în turneul londonez, ci şi în celelalte întreceri de mare şlem.

Ce caraghioslîc şi trecerea timpului! Ceea ce odinioară stîrnea indignarea se găseşte azi pe toate drumurile, de nu merită nici măcar o şuşoteală înghesuită. Şi ni se pare de la sine înţeles că melodiile tinereţilor noastre, cele care ne împingeau în braţele unui vag idealism, să fie azi folosite ca reclame pentru maşini sau biscuiţi.

Va trebui multă înţelepciune şi îndemînare din partea liderilor noştri.

Cazul de plagiat făcut public în ultima vreme, cu textele puse la dispoziţia cititorilor pe site-ul ziarului Gândul, ne permite să confruntăm sistematic textul-sursă (Dumitru Diaconu, Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate, All Beck, 1999) cu textul-ţintă (Victor Ponta, Curtea penală internaţională, teză de doctorat, 2003) şi să evaluăm tehnicile şi strategiile preluării masive de fraze şi paragrafe.

Au dispărut din cadru Miliţianul, Securistul, Activistul.

Radio Grafiile prezintă piesele de pe primele zece locuri ale topului de dincolo de Atlantic. Cum se prezenta însă situaţia în topul britanic, în iulie 1980? Don McLean venea cu un cover la Crying, piesa din anii ’60 a lui Roy Orbison, şi figura timp de trei săptămîni pe cea mai înaltă poziţie. La jumătatea lunii, americanul era detronat de melodia care dădea titlul filmului Xanadu. Compusă şi produsă de Jeff Lynne, aceasta era interpretată de Olivia Newton-John, acompaniată de grupul britanicul

După cum se poate observa, acest text este semnat de autorul lui. Ceea ce nu se observă aşa uşor este faptul că autorul lui de fapt nu are nici un drept, nu este îndreptăţit sau abilitat să îl semneze.

Deşi n-am scris prea mult, am fost copios plagiat. Nici nu îmi imaginam că textele mele se vor bucura de atîta atenţie încît să fie pur şi simplu adoptate, ca să nu zic răpite, de cei care, se pare, le-au găsit irezistibile. Mi s-a făcut onoarea de a fi plagiat în fel şi chip.

Ploaia plouă cu cinci sute de kilometri la oră Eu sînt în autobuz şi-ţi fac cu mîna

cîtă fericire în ochii nepotului

20/20 este o invitaţie la discuţie, confesiune, înţelegere şi împăcare. După spusele autorilor spectacolului, deși invitaţi să ia loc oriunde în sală, la Tg. Mureş spectatorii se aşază instinctiv separat, românii de-o parte, maghiarii de alta. Alături, dar nu împreună. Gestul, simptomatic pentru boala care există încă, e cu atît mai grav cu cît e instinctiv.

Iunie 1969. Luna începea cu interzicerea reclamelor pentru tutun, la posturile de radio şi TV din Canada. Întorcîndu-ne nu foarte mult în timp, găseam aceste reclame, rămase asemeni unor vestigii arheologice prin comportamentul Omenirii. Avea să mai treacă puţin timp pînă cînd reclamele la ţigarete erau interzise şi în Statele Unite. Momentul cu pricina este 2 ianuarie 1971. Cu o lună înaintea aselenizării primului echipaj uman, David Bowie se înscria în curent şi lansa Space Oddity, o piesă ins