Mezalianța
(Articol apărut în Dilema, nr. 223, 2 mai - 8 mai 1997)
Oricît nu s-ar fi simpatizat ele, se mai întîlnesc și acum în mine, adunate de prin cimitirele orașului, încă înfruntîndu-se. Domnișoarele M și fetele B - nu atît două niveluri sociale, cît două concepte de viață, bazate pe valori diferite. Intrate în reacție prin catalizatorul unei căsătorii, cele două încărcături genetice au dat mezaliajul cu numele meu în care, cu tot tăvălugul "egalizator" al comunismului, s-au păstrat, extraordinar de rezistente în sosul de experiențe și cristalizări proprii, elemente M si elemente B, pe rînd reactivate. Dacă aș avea răbdare (de romancier) să dezleg sacul și să aleg, ca o Cenușăreasă, boabele atît de amestecate, aș constata probabil că proporția burgheză e mai mare și că, pe masură ce-mi trece timpul, ea capătă pondere, tot așa cum capătă importanță întîmplări, opțiuni, sentimente dinaintea nașterii mele, din perioada în care drumurile domnișoarelor M și fetelor B încă nu se întîlniseră.
Pe cînd primele se luptau cu juxtele latino-franceze, învățau pe dinafară poezii de Heine și exersau conștiincios nocturne de Chopin, celelalte intrau ucenice la modiste din Văcărești și frecventau sîmbăta balurile populare, cinematografele de cartier, deja în căutarea unui soț care să le scape de sărăcia și înghesuiala din casa părintească. Domnișoarele M - pudice, sobre, interiorizate, pierdute în visătorii vagi, prototip de "fete cuminți", celelalte - slobode la gură și în manifestări, cochete și practice, harnice și cu o voie-bună stridentă, niște midinete.
Familia M, cu tradiție în profesii liberale, nu era bogată, fiindcă nu acumularea îi interesase, ci să trăiască plăcut, confortabil, în stabilitate și tihnă. Mîncau bine, se îmbrăcau cu lucruri neostentative, de cea mai buna calitate, faceau voiajuri anuale în mari capitale europene și în stațiuni cosmopolite de "băi", aveau un cult pentru igienă, ordine, echilibru și oroare de neprevăzut, aventură, schimbare. În familia tapițerului B care, nesinchisindu-se de numeroasa progenitură, își petrecea timpul mai mult la cafeneaua cu biliard și pocker decît în micul atelier, domnea o sărăcie lucie, cu haine răscîrpite trecute de la un copil la altul, sosuri lungi, veșnice datorii la negustorul de gaz și la bacan. Așa că după un minim de școală, surorile mai mari și-au căutat de lucru pentru a-i întreține pe cei mici (între care tatăl meu se dovedea strălucit la învățătură și extrem de tenace, cu o aviditate culturală păstrată toată viața).
După bacalaureat, cum nici o "partidă" convenabilă nu se ivise, domnișoarele M, urmînd exemplul altor fete din mediul lor, se înscriseseră la Drept și Litere, îsi luau cu plăcere bilele albe, urmăreau conferințele de la Ateneu, spectacolele și expozițiile, în timp ce fetele B erau măritate deja cu mărunți funcționari, atrași de excelentele lor calități de gospodine, dar și de farmecele feminine, căci, fără să fie frumoase, erau picante așa, înzorzonate și mereu bine dispuse, pe cînd studentele, de o politețe cam arogantă și suspicioasă, nu erau la prima vedere simpatice, dezagreau camaraderia vulgară și comunicau bine doar intre ele.
Apoi a venit războiul care a precipitat lucrurile. Din motive rasiale, familia M a fost dată afară din casa ce însemna atît de mult pentru ei, mama, deja avocat, scoasă din barou, tatăl ei, epurat din funcția de director de bancă, viitorul - nesigur și sumbru.
N-au avut de ales și s-au măritat în grabă cu primii care le-au vrut, una cu un subaltern sărac, deștept și muncitor al tatălui ei, cealaltă cu unicul fiu al unei bogate familii de negustori, un copil mare și răsfățat, care nu se pricepea decît la muzica de operă și la rafinamentele bucătăriei vieneze.
Scăpate de coșmarul războiului, pentru fostele domnișoare M și soții lor fără spirit practic dar cu principii ferme a început o perioadă grea, ce a durat pînă la sfîrșitul vieții lor. În timp ce aceștia vindeau din casa tot ce se mai putea vinde pentru a-și hrăni copiii apăruți între timp, fetele B, econoame pînă la meschinărie, cunoscînd nenumărate trucuri gospodărești cu substitute, rețete ieftine și "lucruri de mînă", energice și comunicative, achiziționau tot felul de chilipiruri de la talcioc, plecau cu soții lor oportuniști, urcate în ierahia funcționărească, prin stațiuni, își făcuseră un cerc de prietene asemeni lor, cu care jucau pietre și cărți - ce mai, le mergea bine. Își savurau revanșa, umilindu-le pe cumnatele venite să împrumute 50 de lei, cu reproșuri pentru lipsa de adaptabilitate, le trimiteau la "forțele de muncă", le explicau că nu-i nici o nenorocire că umblă copii cu ghetele rupte, și ele, în copilarie...
Raportul dintre cele două ramuri se schimbase, multe din valorile lumii de dinainte de război încetaseră să mai aibă relevanță, dar diferența de cultură, de educatie dintre cumnate îmi devenea pe masură ce creșteam tot mai vizibilă. Și asta pentru că, fără să mă influențeze explicit, mama îmi transmitea vechiul ei mod de a judeca oamenii și după felul cum vorbesc și scriu, după preferințele lor literare și muzicale, după detalii ale îmbrăcaminții și casei, după felul cum mănîncă...
Crescută cu sloganuri egalitare, uneori, în adolescență, mă irita felul cum cineva care pronunța Miunhen, sau folosea incorect un neologism, sau sleorpăia supa sau se descălța la intrare era pe dată clasat de mama și sora ei. Le vedeam schimbînd o scurtă privire și simțeam că importante calități umane pot fi puse, pentru ele, în umbră de aceste amănunte minore. Le contraziceam cu vehemență.
Ce e mai ciudat e că, îmbătrînind, mă trezesc uneori schimbînd cu fratele meu exact aceeași scurtă privire, pentru exact același tip de amănunte.
