Euro și limba de lemn

"Dacă aţi înţeles ce am spus, înseamnă că m-am exprimat greşit". Butada lui Alan Greenspan, fostul preşedinte al Rezervei Federale Americane, era amunzantă la vremea ei, cea a exploziei pieţelor financiare.  Dar în aceste timpuri de criză a datoriei publice, n-ar strica ceva mai multă limpezime din partea responsabililor zonei euro.

În 26 iulie, preşedintele Băncii Centrale Europene dădea asigurări că "BCE este gata să facă tot ce este necesar pentru a menţine moneda euro". În 2 august, la sfîrşitul unei reuniuni a consiliului BCE, Mario Draghi a lăsat să se înţeleagă că instituţia sa ar putea eventual interveni pe pieţe pentru a răscumpăra datoria spaniolă sau italiană, dar nu imediat şi nu direct.

Bursele europene au căzut înainte chiar de terminarea conferinţei sale de presă, în timp ce dobînzile asupra obligaţiunilor spaniole şi italiene regăseau nivelurile lor record. Săptămîna anterioară, fusese invers. Dar în acest 3 august, bursele şi-au reluat creşterea.

Economiştii şi conducătorii politici au obiceiul să explice faptul că criza nu se poate rezolva rapid şi că soluţia trebuie aplicată cu prudenţă. Cel mai mic pas greşit poate costa un stat miliarde de euro, dacă pieţele reacţionează prost. Şi iată cum aceste pieţe înseşi par să nu mai ştie cum să interpreteze deciziile celor mai înalţi responsabili ai economiei europene.

Cu siguranţă, iraţionalitatea pieţelor este un fenomen bine cunoscut, care se explică de altfel, într-un fel raţional, prin interesele investitorilor pe termen scurt. Dar, în timp ce Mario Draghi a lansat implicit un apel Spaniei şi Italiei, de a cere ajutorul Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), înainte chiar de a se baza pe un sprijin al BCE, ceea ce Madrid şi Roma refuză categoric să accepte, şefii de guvern ai celor două ţări au salutat, de fapt, declaraţiile sale.

Să înţeleagă deci cine poate. Doar dacă nu ne zicem că este o partidă de şah pe termen lung, care se joacă între Draghi, conducătorii europeni şi Bundesbank, acest actor inconturnabil care este banca centrală germană. O partidă de neînţeles pentru europeanul de rînd.

Ţelul este vital, deoarece este vorba de definirea politicii economice şi monetare a zonei euro în anii care vor urma. Şi este normal să existe o dezbatere între  responsabilii economici şi politici la nivel european. Pe drumul strîmt pe care şi l-a ales, Mario Draghi pare de altfel să se apropie de ţelul său: să ajute ţările în dificultate pentru a asigura viitorul monezii unice, calmînd în trecere pieţele şi evitînd influenţa Bundesbank.

În zilele care au precedat reuniunea BCE, jurnaliştii şi blogerii au încercat să interpreteze informaţiile distilate de diferite instituţii în Europa. Cine zice ce? Ce vrea să însemne?

 De ce acum? Cine manipulează pe cine? Dezbaterea şi exegeza sa par să fie însă rezervate doar unor specialişti aleşi pe sprînceană. În timpul Războiului Rece, pe cînd încercam să descifrăm ceea ce se întîmpla de fapt la Moscova, numeam procesul "kremlinologie". Comparaţia nu este deloc liniştitoare.

Eric Maurice (născut în 1972) este jurnalist francez, redactor şef al presseurop.eu. După ce a făcut studii de istorie şi jurnalism, a început să lucreze, din anul 2000, la Courrier international, unde a fost responsabil pentru Franţa, a transmis actualitatea nord-americană şi a condus serviciul Europa de Vest.