De ce băieții citesc mai puțin decît fetele?

5 iulie 2012
De ce băieții citesc mai puțin decît fetele? jpeg

Articolul din Le Nouvel Observateur pornește de la raportul publicat de curînd de un grup parlamentar britanic. Studiul a fost făcut în 226 de școli din Regatul Unit și a avut ca subiecți 21.000 de copii. Rezultatul: 62% dintre băieți preferă să se uite la televizor și nu să citescă în timp ce procentul fetelor cu aceleași preocupări este de 45%.

Pe de altă parte, băieților le e mai greu să găsescă cărțile care să le placă. Dar asta nu ține de motive biologice ale diferențeor dintre sexe, căci alte studii arată că băieții sînt la fel de capabili ca fetele să citească cărți complexe.

În spatele acestor statistici se ascund, însă, și alte realități. Studiul ia în calcul nu doar felul în care sistemul de învățămînt militează pentru lectură, dar și absența figurilor masculine în promovarea lecturii. În fața acestei lacune, comisia a făcut o serie de sugestii guvernului, în special să încurajeze tații să-i convingă pe fiii lor să citească. Altfel spus, să facă din lectură o activitate la fel de virilă ca aceea de a merge la stadion la un meci de fotbal pentru a-și încuraja echipa favorită.

Această comisie mai propune și să existe un fel de mentori ai lecturii care să se întîlnească în clase cu elevii și care să-i convingă pe aceștia că lectura nu e doar o activitate feminină.

Xavier Thomann, autorul articolului, crede că nu e nevoie de acești promotori, căci panteonul literar mondial e plin de autori (bărbați) care ar putea foarte ușor să-i convertească pe micii cititori la lectură. Nu e nevoie decît să fie scoase în față personaje ca Hemingway, mai spune el.

După cum se vede, pentru unii problema lecturii e cît se poate de serioasă…

(Ana Maria Sandu)

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Red Bull SoundClash (1) png
Pe 24 septembrie, la Romexpo, Smiley și Oscar intră în ringul Red Bull SoundClash pentru cea mai aprinsă confruntare muzicală a toamnei.
Pe 24 septembrie, la Romexpo, Smiley și Oscar intră în ringul Red Bull SoundClash pentru cea mai aprinsă confruntare muzicală a toamnei. Pop vs. rap, două scene față-n față, 4 runde în forță, o singură miză: aplauzele publicului! Shurubel va fi MC-ul evenimentului, iar la pupitrul de DJ va fi....
ADEVARUL RO floh keitgen aFUHu9WNO3Q unsplash jpg
Cum aduci prospețime și savoare în mesele de vară
Când temperaturile cresc, mesele ușoare devin mai plăcute, iar gusturile simple capătă altă valoare.
Erika Eleniak foto instagram officialerikaeleniak png
Actrița din „Baywatch” și-a deschis cont pe OnlyFans la 56 de ani. „Deschid un capitol complet nou”
Actrița Erika Eleniak, cunoscută pentru rolul din serialul „Baywatch”, se numără printre vedetele care și-au deschis cont pe platforma OnlyFans.
facebook jpg
Peste 500.000 de participanți s-au bucurat de ediția din acest an a festivalului Untold
Peste 500.000 de participanți s-au bucurat de ediția din acest an a festivalului Untold.
accident in brasov foto facebook info1tv png
Scene cumplite în centrul Brașovului. O mașină a intrat pe trotuar și a lovit mai mulți pietoni: doi au murit
Un șofer a intrat marți seară, 11 august, cu mașina într-un grup de pietoni aflați pe trotuar, în municipiul Brașov. Doi dintre aceștia au murit, iar polițiștii verifică inclusiv dacă șoferul a suferit o problemă medicală înainte de producerea accidentului.
alimente cancerigene jpg
10 lucruri pe care le faci sau le consumi zilnic și care pot crește riscul de cancer. Unele sunt surprinzătoare
Top 10 cele mai cancerigene lucruri. Alimentele la care nu te-ai fi așteptat niciodată că ar avea efecte negative asupra sănătății
banner mihai albu png
Mihai Albu a împlinit 63 de ani. Fiica Mikaela s-a îmbrăcat ca de revistă la petrecere. Ce au sesizat însă fanii în fotografia de familie
Mihai Albu s-a serbat, de ziua lui, alături de fiica, de soție și de fata acesteia. Vor pleca într-o vacanță în Bulgaria, în aceeași formulă.
Smiley & Oscar (1) JPG
Smiley și Oscar, față în față la Red Bull SoundClash 2026
Pe 24 septembrie, la Romexpo, Smiley și Oscar intră în ringul Red Bull SoundClash pentru cea mai aprinsă confruntare muzicală a toamnei.
Horoscop FOTO Shutterstock
Două zodii, în centrul atenției la eclipsa totală de Soare din 2026. Avertismentul astrologilor
Eclipsa totală de Soare din 12 august 2026 este considerată de astrologie un moment nefavorabil pentru două zodii. Racul și Leul sunt cele mai afectate.