Testul de la București

22 iulie 2012
Statul de drept pentru toţi jpeg

Ce se întîmplă în România? Văzut de la Bruxelles şi din majoritatea capitalelor europene, guvernul lui Victor Ponta abuzează de puterea sa plasîndu-şi oamenii în posturi-cheie ale Parlamentului şi justiţiei, precum şi prin încercarea de a-l destitui pe preşedintele Traian Băsescu. Din punctul de vedere al dreptei româneşti, este o lovitură de stat (aproape) mascată, care poate duce la o dictatură. Din punctul de vedere al stîngii româneşti, este doar o reechilibrare a puterilor în detrimentul unui şef de stat care a comis abuzuri şi împiedica guvernul să guverneze.

Oricum, evenimentele recente au o importanţă care depăşeşte frontierele României. Deoarece cu 21 de milioane de locuitori, aceasta este a şaptea ţară UE în termeni de populaţie, şi deoarece căderea lui Ceauşescu a făcut din ea un simbol al luptei pentru democraţie în Europa. Dar şi fiindcă în această perioadă de criză, genul acesta de evenimente întinează puţin mai mult portretul Europei actuale.

În ultimul timp s-a făcut mult comparaţia cu Ungaria. Dar, pe cînd la Budapesta un partid ultra-majoritar a preluat frîiele puterii, la Bucureşti este vorba despre o luptă între tabere echilibrate. Iar, în timp ce partidul Fidesz, al primului ministru Viktor Orbán, aplică un program ideologic, coaliţia USL a lui Ponta pare mai ales să acţioneze din oportunism pentru a acapara puterea (politică şi juridică) care îi este la îndemînă. Dar, dincolo de diferenţe, rezultatul este acelaşi: procesul democratic pare compromis, ceea ce este o provocare pentru valorile care se află la baza Uniunii Europene.

Această situaţie pecetluieşte eşecul pariului din 2007, cînd România a fost admisă în Uniune în ciuda întîrzierilor sale în stabilirea unui stat de drept echivalent cu cele ale partenerilor ei. Liderii europeni au mizat pe faptul că aderarea, însoţită de un proces de monitorizare, va fi suficientă pentru a garanta  progresele aşteptate. Din păcate, UE rămîne încurcată cu un membru problematic, în timp ce românii continuă să se simtă ca europeni de rangul doi, încă ne-admişi în spaţiul Schengen şi adeseori vizaţi de  rapoarte de evaluare punctînd insuficienţele statului lor. Eşec dublu, deci, care sporeşte  neîncrederea reciprocă şi face foarte delicată orice intervenţie a UE în criza actuală.

Nu este vorba ca UE să ia partea unei tabere împotriva celeilalte. Este evident că elitele politice româneşti din ambele tabere nu s-au lepădat de practicile post-comuniste de tentaţie autoritară şi de înţelegeri pe sub masă între politică şi afaceri. Tonul aspru al unor ziare româneşti arată de altfel că interesele unora şi celorlalţi merg cu mult dincolo de scena politică.

În schimb, Uniunea a avut dreptate să insiste ca referendumul din 29 iulie, care trebuie să confirme sau să anuleze suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, să se desfăşoare potrivit unor reguli clare. Fiindcă  trebuie amintit că guvernul Ponta este instalat din mai deoarece precedentul, susţinut de Traian Băsescu, a fost slăbit de manifestaţii repetate împotriva politicii sale economice şi sociale. Deci există un actor al acestei crize care încă nu a fost ascultat şi a cărei voce este preponderantă: poporul român. El va decide o primă oară pe 29 iulie. Şi o a doua oară cu ocazia alegerilor parlamentare prevăzute în luna noiembrie.

Europa poate ajuta la rezolvarea acestei crize continuînd să garanteze buna funcţionare a acestor voturi, şi continuînd să rămînă vigilentă faţă de echilibrul puterilor. Şi arătînd că ştie să-şi apere valorile.

Eric Maurice este jurnalist francez, redactor şef al presseurop.eu. După ce a făcut studii de istorie şi jurnalism, a început să lucreze, din anul 2000, la Courrier international, unde a fost responsabil pentru Franţa, a transmis actualitatea nord-americană şi a condus serviciul Europa de Vest.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Emblema controversată purtată de atacatorul din Cracovia
Emblema controversată purtată de atacatorul din Cracovia. Ce legătură are cu Statele Unite
Un ecuson cu un schelet cu coarne, o clepsidră și o suliță care străpunge o inimă însângerată a fost observat pe echipamentul tânărului de 24 de ani acuzat că a ucis șase persoane și a rănit alte câteva zeci în Cracovia.
Șeful Nvidia Jensen Huang critică firmele care dau vina pe AI pentru concedieri FOTO: X/@RadioTaiwan_Eng
Șeful Nvidia, suspectat că a avut o relație cu o presupusă spioană chineză. Congresul american cere explicații
Mai multe publicații au relatat vineri seară, 6 noiembrie, că directorul general al Nvidia, Jensen Huang, ar fi avut o relație romantică cu o femeie suspectată că ar fi spioană chineză.
irina fodor asia express jpg
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026 și când are loc marea finală
Asia Express se apropie de final. Care sunt cele trei echipe ajunse în ultima etapă a competiției și când se difuzează marea finală.
avalansă in alpi jfif
Un alpinist de 21 de ani este anchetat după ce și-ar fi abandonat partenera de 17 ani pe un munte din Alpi. Fata a fost salvată cu elicopterul
Un alpinist în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi lăsat singură o adolescentă de 17 ani în timpul unei ascensiuni pe muntele Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania.
14161871 parades jpg
Argentina va contesta amenda-record pe care FIFA i-a aplicat-o după finala CM cu Spania
Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost sancționată de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) fiindcă jucătorii săi au provocat indidente după finala Cupei Mondiale cu Spania (0-1), din vară.
accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.
teanc bani lei oferta mana
România plătește 60,8 miliarde de lei doar pe dobânzi în 2026. Ce înseamnă nota de plată pentru fiecare român
România are un necesar brut de finanțare estimat la aproape 280 de miliarde de lei în 2026, pentru acoperirea deficitului și refinanțarea datoriilor scadente. În paralel, dobânzile consumă tot mai multe resurse bugetare, limitând spațiul pentru investiții și servicii publice.
Trabant (7911841434) jpg
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
Acum 69 de ani, ieșea pe poarta fabricii primul model de Trabant, un autoturism dedicat aniversării a 40 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. De la o „cea mai proastă mașină europeană”, Trabantul a devenit în cele din urmă una dintre cele mai iconice automobile din istoria continentului.
Alexei Zhuravlev jpg
Un deputat rus vrea eliminarea limbilor străine din școli: „Subordonare treptată față de Occident”
Alexei Zhuravlev, membru al Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, a criticat predarea englezei în școlile rusești, într-o intervenție la NTV. Potrivit The Moscow Times, declarațiile vin pe fondul reducerii orelor de limbi străine și al măsurilor de promovare a limbii ruse.