⬆
poveşti de (auto)exil
Portretul lui Yakup
Firuz Café este un loc în care vin oameni predominant din lumea filmului şi a teatrului. Mulţi aspiranţi vin aici în speranţa de a fi distribuiţi într-o producţie. O stradă mai jos, o clădire de cinci etaje, urîtă, din beton, construită probabil în anii ’60, găzduieşte Academia de Teatru şi Cinema Studio
Fauna din suburbii
Coioţi, ratoni, iepuri și sconcși - cîştigătorii dezvoltării suburbane.
Bekir
Dacă „Buddha zîmbitor” ar avea un alt nume, acela ar fi Bekir. L-am întîlnit la o lună după cutremurul teribil, în restaurantul Cok Cok, restaurantul său din Pera, aproape de bulevardul Istiklal.
Istanbul - sufletul oraşului
Istanbulul este definit de oamenii săi, aceia care trec pe aici pentru cîteva zile, luni sau ani, aceia care au venit și au ales să stea și, evident, cei născuți aici, pe malurile celor două continente ce se privesc peste o întindere îngustă de apă sărată.
Auto-exilul. O introducere
Sînt un migrant serial. Timp de 11 ani am trăit (și continui să o fac) într-un exil autoimpus. Am plecat din România în 1997, am revenit (definitiv, am crezut) în 2007 pentru a pleca din nou anul trecut.