Dileme on-line

De curînd, într-un comentariu la Legea 217, spuneam că atmosfera pe care textul legii a creat-o (printr-o sumedenie de stîngăcii de concepţie şi de limbaj) a dus la blocarea unei dezbateri altfel esenţiale pentru lămurirea cîtorva episoade istorice impure şi pentru curăţarea spaţiului public autohton.

“Un nou scandal de plagiat”, titrează presa. Ceva mai complicat decît celelalte, pentru că acum cel acuzat de plagiat este şi conducător de teze de doctorat pentru alţii, care la rîndul lor sunt acuzaţi de plagiat. E un fel de “lanţ al slăbiciunilor”. Dar eu cred că suntem încă la început, lanţul abia începe să se desfăşoare.

La intersecția dintre provincial, indie, alternative și underground muzical se află Festivalul Dark Bombastic Evening (DBE), ajuns în 2015 la a 6-a ediție, ediție desfășurată între zidurile cetății Alba Carolina de la Alba Iulia între 20-22 August.

Avem nevoie de un „pact” pe termen lung al tuturor partidelor ţării, de un armistiţiu bazat pe „dialog şi continuitate”, de conlucrarea patriotică a tuturor, în jurul unui „proiect de ţară peren”. Poţi să ai ceva împotrivă?

„Enescu nu poate fi cîntat în ţara lui!” – a titrat o televiziune „de ştiri”. De fapt, nu despre asta era vorba, dar dă bine la popor să bagi exclamaţii de-astea cu iz patriotic. Chestiunea e în realitate pur tehnică, dar în cultura şi în societatea românească astfel de probleme sînt abordate emoţional. Şi apoi lăsate baltă.

Două lucruri ştim sigur despre români: că sunt născuţi poeţi şi că sunt inteligenţi! În general, îmi sună prost suficienţa patriotică, în numele căreia ne auto-proclamăm ca „elită” a lumii. Îmi sună la fel de prost şi filosofia defetistă de tipul „ca la noi la nimenea”.

Umblînd de colo-colo prin Cetatea Alba Iulia între 21-23 august, am simţit că fac parte dintr-o comunitate construită acolo, din mers, în jurul scenei de concerte, al locurilor unde se desfăşurau dezbaterile, atelierele pentru copii, proiecţiile de filme documentare şi celelalte.

De fiecare dată cînd intru într-un supermarket mă gîndesc dacă merităm toate acestea. Este acolo, înghesuită în rafturi și ambalată frumos, în tot felul de materiale colorate, o altă țară, nu România. Nu este țara săracă pe care o vezi din mersul trenurilor sau cea pe care o simt și o cunosc eu atît de bine.

Zici Kosovo și te gîndești din prima la război, la sîrbi și albanezi și la bombardamentele americanilor asupra Belgradului. Dar din război au rămas doar patrulele KFOR cu care se pozează turiștii.

Şi cînd a venit De Gaulle în vizită în România...

Eu sînt un artist crossroads, nu sînt un artist pop, nici unul clasic, chiar dacă vin dinspre muzica clasică. Țin totuși să reamintesc că sînt un cunoscător destul de profund al muzicii populare românești, de care m-am folosit de mai multe ori în unele dintre piesele mele. Este o muzică foarte frumoasă.

În contextul dezbaterilor actuale privind aşa-zisa „lege anti-legionară”, mă simt aproape obligat să adaug arhivei existente cîteva mărturii personale, care ar putea fi utile, în viitor, pentru o solidă documentare a temei. Nu am pretenţia să livrez „documente” decisive.

scurtimea îi dă un plus de vioiciune

Sursa confuziilor se află în însuşi textul legii. E un text dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat într-un limbaj neinspirat, astfel încît tonul şi stilul documentului nu evocă sunetul justiţiei, ci pe acela al unei ”înfierări” tovărăşeşti.