Un festival underground cu de toate

La intersecția dintre provincial, indie, alternative și underground muzical se află Festivalul Dark Bombastic Evening (DBE), ajuns în 2015 la a 6-a ediție, ediție desfășurată între zidurile cetății Alba Carolina de la Alba Iulia între 20-22 August. Evenimentul este unic în această parte de Europă prin aceea că oferă o versiune (la scară redusă) a Festivalului Roadburn din Olanda, principalul eveniment european dedicat rockului psihedelic și genurilor conexe. DBE aduce din toată lumea trupe care încă se află cu (cel puțin) un picior în underground, dar care au făcut ceva valuri și au început să fie băgate în seamă prin presa cu spirit mai explorator (să zicem secțiunile post-rock/metal eclectice de pe Pitchfork sau Popmatters ).

Printre numele care au participat la edițiile DBE precedente se numără avangardiștii Kilimanjaro Darkjazz Ensemble, danezii Of the Wand and the Moon (recrutați pentru soundtrack-ul filmului

al lui Tudor Giurgiu), post-rockerii francezi Alcest și islandezii Solstafir (ambele trupe au ieșit în lumină cu albumele de anul trecut), neo-folkiștii Rome și Spiritual Front.

Caracterul provincial al festivalului este dat nu doar de loc, ci și de poziționarea într-un conglomerat de nișe aparent incompatibile, reușind să aducă la aceeași scenă o multitudine de versiuni ale ceea ce în mod generic numim muzică underground/indie/alternativă, acoperind folk, indie rock, metal extrem și muzică ambientală. Asta înseamnă și că festivalul are o audiență limitată - sub 1000 participanți pe seară -, adică acel public capabil să asimileze schimbări subite de stil (organizatorii se străduie cît de cît să grupeze ideologic trupele în program). Asta are drept consecință și o pondere importantă a publicului străin - unul din doi oameni vorbeau în engleză la ediția din acest an, public care nu are la dispoziție un eveniment echivalent în această parte a Europei.

Ediția din această vară a fost structurată în trei seri prezentînd concepte diferite - o seară folk-minimalistă, o seară metal și una cu de toate.

Seara minimalistă a fost deschisă de timișorenii Exit Oz, singura trupă românească din program, un post-rock cu saxofon jazzy cochetînd cu stilul Mount Fuji Doomjazz Corporation. Intuiesc că trupa va face unele valuri în următorii ani, fiind introduși în lumea bună printr-o participare bine primită anul trecut la Festivalul de Jazz de la Gărîna. Capul de afiș al seratei atmosferice au fost hipsterii ecologiști spanioli Sangre de Muerdago, un ansamblu de folk latino-celtic pentru înflăcărare spirituală la foc de tabără, cu versuri pe teme păgîne, naturaliste și naturiste.

Între cele două participări de impact am mai avut două prezențe predispuse spre minimal: folkiștii nemți Nebelung mi-au cam trecut pe lîngă urechi cu niște colinde monotone care au nevoie, dacă nu de foc de tabără, măcar de lumînări, însă britanicii Darkher s-au prezentat drept o variantă mai candidă și mai puțin artificială a lui Chelsea Wolfe.

A doua seară, dedicată muzicilor metal, a avut la rîndul său două vîrfuri. Preferința personală se îndreaptă spre trio-ul elvețian Darkspace, practicanți ai unui black metal devastator („cosmic” conform etichetei oficiale), radical diferit de tradiția genului, cu imagine/costume ce par să îl fi avut consultant pe graficianul H.R. Giger, cu un design sonor cu percuție 100% electronică și texturi ambientale în care se îneacă răcnete sufocate, ducînd cu gîndul la sloganul afișului

: „In space no one can hear you scream”. O trupă care s-a prezentat cu clasă și un concept bine rafinat, așa cum ne-au obișnuit puținele grupuri metal pe care le-a dat Elveția. Cel de-al doilea vîrf al serii au fost americanii Agalloch care ne-au mai vizitat și în alte rînduri, iar cu ocazia includerii anul trecut în topurile

și

(secțiunea metal) au avut parte de un salt major de vizibilitate. Trupa aduce pe alocuri cu albumele de la începutul carierei Paradise Lost, un sound reinventat pentru publicul american dezinteresat în general de istoria genului în afara SUA.

Alte două nume care s-au remarcat în programul zilei au fost tinerii britanici indie Esben and the Witch - o versiune mai rock a celor de la Portishead, și norvegienii Drontheim - proiect industrial încă necopt al veteranilor Manes (la rîndul lor prezenți).  Programul zilei a mai inclus două nume neglijabile din aria black metal - norvegienii Wallachia (nici o legătură cu trupa lui Costi Ioniță, deși trupa are un român la voce) și nemții viteziști, dar cam lipsiți de imaginație, Der Weg Einer Freiheit.

Ultima seară a avut drept principal punct de atracție musicalul prestat de Dirty Granny Tales, o trupă grecească de cabaret gotic în spiritul The Tiger Lillies cu un spectacol ceva mai sofisticat, incluzînd momente de dans, proiecții video, scenete teatrale și un concept video-narativ intitulat Telion`s Garden, menit să fie produs și pe DVD. Dirty Granny Tales (care vor putea fi văzuți și pe 9 octombrie la București în cadrul Festivalului ANIME`EST) au crescut odată cu Festivalul DBE, participînd în mai multe rînduri în ciuda unor cîrcoteli din partea publicului cu preferințe rock exclusiviste, și oferă spectacolul ideal pentru închiderea pestrițului festival. Spectacolul grecilor a fost precedat de norvegienii Manes, reveniți recent după o absență de șapte ani. Trupa face parte din valul celor care au întors spatele tradiției black metal scandinave cînd devenise o modă iritantă în anii `90 și au cotit stilistic în direcții imprevizibile - actualmente prezintă un trip-hop cu ușoare infuzii de chitară, călcînd pe urmele conaționalilor Ulver care au deschis apetitul trupelor rock norvegiene pentru astfel de perversiuni muzicale.

Prima jumătate a serii fusese ceva mai seacă, prezentînd trei grupuri doom din Anglia și Finlanda, toate epigoni mai săraci în idei ai celor de la My Dying Bride: Clouds și Skepticism au avut și neajunsul de a cînta cu soarele pe cer, diferența remarcîndu-se apoi la Shape of Despair unde spectacolul de lumini a mai compensat monotonia inerentă a genului. Undeva la mijlocul zilei s-au mai strecurat francezii Year of No Light cu un post-rock instrumental remarcabil, o variantă mai dinamică a răposaților Isis și cel mai bun concert „pe lumină” al acestei ediții.

Festivalul Dark Bombastic Evening este copilul fanzinului provincial de muzică underground Kogaionon (cu focus pe ambiental, folk, rock și metal) care a împlinit cu această ocazie 20 de ani, devenit în varianta on-line un fel de blog cu recenzii și interviuri realizate de fondatorul Doru Atomei, un antreprenor care se ține cu dinții de pasiunile sale organizînd astfel de evenimente mai degrabă non-profit. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.

Legendă foto: Dirty Granny Tales; fotografie de Miluţă Flueraş