Creşterea care sărăceşte

De fiecare dată cînd intru într-un supermarket mă gîndesc dacă merităm toate acestea. Este acolo, înghesuită în rafturi și ambalată frumos, în tot felul de materiale colorate, o altă țară, nu România. Nu este țara săracă pe care o vezi din mersul trenurilor sau cea pe care o simt și o cunosc eu atît de bine, atunci cînd mă reîntorc acolo unde m-am născut. În aceste magazine există multă bogăție și strălucire, aer condiționat și lumină. Toată lumea este amabilă cu tine și parcă ai tendința să-l uiți pe cel care tocmai te-a înjurat în trafic, după ce tot el nu ți-a dat prioritatea pe care legea ți-o garantează. Se întîmplă însă un fenomen, dacă te uiți cu atenție constați că produsele românești sînt rare și foarte rare. Marea majoritate sînt importate din state puternic dezvoltate. Cu alte cuvinte contribuția noastră la prosperitatea noastră este una minoră. Atunci de unde vine această prosperitate? Cum de prețurile unor mărfuri de înaltă tehnologie ne sînt totuși accesibile, nouă un popor care nu mai produce aproape nimic? Eu cred că trăim într-o minciună și chiar într-o capcană. Prosperitatea de care vorbim este una falsă, bazată pe îndatorare, iar creșterea economică pe care o raportează agențiile guvernamentale este una falsă, bazată pe îndatorare și deficite. Cu alte cuvinte, este posibil ca PIB-ul să crească și țara respectivă să sărăcească? Din păcate răspunsul este da. De altfel întrebarea este aproape retorică. Creșterea noastră economică seamănă mult cu burta mare a unui copil subnutrit din Africa. Nu este semn de bunăstare și sănătate ci de boală. De aceea trebuie să fim mult mai atenți atunci cînd emitem analize și să privim cu atenție în interiorul cifrelor.

Se discută mult și se aduc argumente cum că deficitele au fost și încă mai sînt folosite pentru stimularea creșterii economice. Da, așa este, numai că trebuie să spunem că această posibilitate nu se află la îndemîna României sau unor țări asemănătoare nouă. Nu vom insista foarte mult. Vom spune doar că există pe planetă economii-locomotivă, care dețin monedă, dețin competitivitate și piețe internaționale extinse în cadrul unei diviziuni internaționale a muncii pe care o domină, dar și economii-vagon care nu dețin nici unul dintre aceste avantaje și care sînt obligate să se conformeze regulilor impuse de primele. Economiile puternice dictează regulile și domină competiția. Îndatorarea Americii nu seamănă cu îndatorarea României iar deficitul comercial al Americii nu seamănă cu cel al României. America tipărește dolari iar România tipărește lei. Practic am putea spune că viteza de îndatorare a Americii poate fi socotită ca fiind egală cu viteza sa de expansiune într-un ansamblu comercial și financiar dominat de dolarul american dar și de competitivitatea mărfurilor americane. Economia americană este liberă în raport cu sine dar și cu oricare economie a lumii deoarece este cea mai puternică economie din lume. America dispune de capabilități enorme de mobilizare a factorilor de producție proprii sau atrași prin intermediul multinaționalelor. Datoria celui bogat care devine în fiecare secundă și mai bogat, pentru că este puternic și competitiv, nu seamănă cu datoria păduchelui care trebuie să pună ban pe ban pentru a o rambursa împreună cu dobînzile aferente. Cu alte cuvinte folosința deficitelor și a îndatorării pentru dezvoltare nu este un mecanism care să se afle la îndemîna oricărui stat al lumii. Cu atît mai mult cu cît oamenii politici din multe state sînt constituiți și funcționează ca niște oligarhii care nu mai știu ce instrumente să mai inventeze pentru a fura bugetul statului. Datoria Americii nu seamănă cu datoria României pentru simplul motiv că România nu este America.

Există o creștere săracă? Eu cred că da, iar cei care nu privesc cu atenție cifrele nici măcar nu o văd și pot fi înșelați. PIB-ul este format în principal din investiții și consum. Așa cum se întîmplă și într-o familie, o țară poate să consume și să se bucure de prosperitatea pe care o creează, dar trebuie să și investească pentru a-și asigura dezvoltarea și prosperitatea pe viitor. Pentru a avea viitor trebuie ținut pasul cu lumea, cu modernitatea într-un efort permanent de înnoire a capacităților de producție și infrastructurii. Asta ar fi teoria. Evident că nimeni nu ne poate obliga să gîndim așa și să avem grijă și de viitorul copiilor noștri. Putem mînca totul azi, și masa noastră dar și o parte din masa lor. Dacă dorim ne putem chiar îngrășa pe cheltuiala copiilor noștri. Creșterea datorată unui consum bazat pe îndatorare și deficite este o creștere săracă. Investițiile sînt cele care asigură mobilizarea eficace și superioară a factorilor de producție, obținînd o creștere economică durabilă, cu rezultate pozitive și pe viitor. Nu poți să ai o economie sănătoasă dacă în interiorul său creșterile de salarii nu sînt acoperite cu creșteri ale productivității muncii ci cu noi împrumuturi externe. Deficitul bugetar, în lipsa altor posibilități de acoperire, pune o presiune permanentă în favoarea unor noi împrumuturi. Există creștere săracă și dacă exporturile sînt mai reduse decît importurile iar echilibrul cursului de schimb se realizează prin consumarea rezervelor valutare ale țării. Aceste mărfuri frumos ambalate și luminate din super-magazine sînt plătite cu valută forte și nu cu lei. Indiferent de virtuțile economiei financiare, economia reală, rămîne baza existenței și dezvoltării. Nu este un om bogat cel care locuiește într-o garsonieră închiriată la marginea orașului și care se împrumută de la bănci și prieteni pentru a-și cumpăra o mașină scumpă. Sigur, fetele din cartier vor fi foarte încîntate numai că pentru scurt timp. Vin primele rate și banii de benzină se sfîrșesc. Mașina ajunge la creditori iar fostul fante de cartier ajunge în stradă. Tot așa se poate întîmpla și în cazul unei țări. Economia este o știință iar legile sale sînt implacabile. Decizia politică nu le poate niciodată substitui. Dacă dorești să consumi trebuie să ai de unde consuma iar dacă trebuie să plătești, plătește cu banii tăi și nu cu bani împrumutați.

Nu vom intra într-o discuție detaliată despre dimensiunile caricaturale ale capitalismului nostru post-decembrist. Au existat multe elemente subiective dar și obiective care l-au făcut să semene cu o caricatură nereușită, numai că au trecut prea mulți ani și poate că este timpul să luăm lucrurile în serios. Ceea ce ni se propune acum este mai mult decît o caricatură. Este, aș îndrăzni să spun, o bătaie de joc la adresa tuturor celor care cred și sînt angajați la modul serios în păstrarea și gestiunea echilibrelor în gestiunea și dezvoltarea țării. Dacă cineva dorește să ne convingă că poate mări salariile cu cifrele care se vehiculează în piață, că în același timp poate reduce și impozitele cu cifrele propuse de noul Cod Fiscal și toate acestea prin păstrarea nivelului de îndatorare, a inflației și a cursului de schimb stabil, atunci ori acel cineva este nebun, ori noi, ceilalți, care nu sîntem de acord cu el trebuie să punem foc la toate cărțile de economie pe care le-am citit sau le-am scris. Este mai mult decît clar că tendința este de a compromite stabilitatea și echilibrul de dragul avantajelor electorale. De fapt, așa cum demonstram, nici nu trebuie să fii savant al științei economice, pentru a ști ceea ce știe orice om cu bun simț care ține o gospodărie.

Se poate intui, în spatele acestei măsuri un populism excesiv al zonei politice, dar în același timp și un gen de supărare și chiar de bășcălie. Există oameni care spun glumițe la care secretarele lor rîd cu poftă și care au impresia că și economia pe care o conduc este tot un fel de glumiță. Realmente cred că din infantilism se poate gîndi și în sensul ,,după mine potopul”, sau mai bine zis să se încerce o apăsare a accelerației la maximum, știindu-se că cei care vor veni după, vor trebui să suporte consecințele, adică să revină la un nivel suportabil al accelerării unei economii care este deja pe partea ascendentă a ciclului economic. Este un fel de cinism și un experiment intolerabil, care sfidează, așa cum spuneam, bunul simț economic, rațiunea ultimă chiar a omului care nu este specialist în economie. În același timp, cu o singură excepție, a Prim-ministrului nominalizat, vocile sînt în concediu. Deși destul de vocal, Cătălin Predoiu nu pare a anticipa în mod corect capcana care i se întinde. Dărnicia de acum a socialiștilor poate compromite orice program viitor de dezvoltare prin relansarea investițiilor. Se vede încă o dată că partidele au puțini oameni de specialitate și nici nu par că sînt capabile să treacă peste handicapul relațiilor dificile cu tehnocrații. De ultim moment observ o înțelegere între cei doi poli politici importanți, în care liberalii cad în capcana PSD. Evident, se gîndesc că și ei sînt oameni politici, deci și ei au un electorat. Că liberalii au intrat în capcana pe care le-a pregătit-o stînga, nu mă surprinde. Mai ales dacă vedem cu atenție cine le-au fost reprezentanții la discuții. Se merge în continuare pe principiul că ei știu oricum mai bine ce fac. Se întîmplă că minciuna și neseriozitatea din politică sînt aduse în economie sub forma volatilității, dezechilibrelor și falsei creșteri economice.

Că economia poate crește dacă se micșorează impozitele, este un fapt pe care îl știe și o gospodină. Problema este cît de sănătoasă este această creștere economică. Da, o creștere poate fi săracă și dacă se bazează pe o slabă valorificare a factorilor de producție sau o valorificare superioară bazată exclusiv pe capital străin. Nu ești și nu vei fi bogat dacă exporți fier și lemn și imporți automobile și mobilă. Nu te poți socoti bogat dacă echilibrele macroeconomice sînt ținute cu valuta repatriată de cei care muncesc în străinătate și nu cu exporturi competitive. Nu contează cifra de creștere a PIB ci cît de sustenabilă este această cifră. Un PIB gonflat cu datorie, glumițe și minciună nu este un PIB pe care ni-l dorim. Reamintim că investițiile trebuie să rămînă baza creșterii economice, falsele stimulente trebuie eliminate, producția reală și productivitatea muncii trebuie să stea la baza creșterii veniturilor. Să despărțim politica de economie prin retragerea statului din economie și oprirea pierderilor uriașe pe care le raportează companiile de stat. Economie creează o populație educată, care deține capacitate de inovare. Egalitatea de tratament și predictibilitatea permit firmelor o dezvoltare echilibrată și susținută pe termene lungi. Mises spunea: ,,Nu există decît o singură modalitate de a ameliora condiția materială a umanității: accelerarea creșterii volumului de capital acumulat în raport cu creșterea populației. Cantitatea de bunuri consumate și calitatea acestora vor fi mai ridicate cu cît cantitatea de capital investit pe cap de muncitor va fi mai mare. Iată de ce capitalismul, acest sistem al profitului atît de batjocorit, a produs și produce zi de zi. Chiar și așa, cele mai multe guverne și partide politice actuale doresc să distrugă acest sistem” (L.V. Mises, Mentalitatea anticapitalistă, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2011, pp. 16-17)

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brîncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Feţele monedei – o dezbatere despre universalitatea banului, Editura Institutul European, 2015.