Retorica festivistă a "solidarităţii europene"

3 septembrie 2015
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Berlinul deplînge lipsa de solidaritate a răsăritului Europei în chestiunea recentului val de imigranţi după ce Germania a primit în acest an 40% dintre solicitanţii de azil sosiţi în Uniunea Europeană. Se estimează că, pînă la sfîrşitul anului, numărul migranţilor va fi de 800.000.

Comisia pentru politică internă a Bundestag-ului s-a întrunit miercuri în şedinţă extraordinară, la Berlin, pentru a discuta problema creşterii numărului de refugiaţi. Ministrul federal de interne, Thomas de Maizière, i-a informat pe deputaţi despre situaţia dramatică actuală şi despre atacurile asupra unor tabere şi azilanţi din mai multe localităţi est-germane. Potrivit ministrului, se estimează că anul acesta vor sosi în Germania aproximativ 800.000 se solicitanţi de azil. Cu alte cuvinte, de 4 ori mai mulţi decît în anul anterior.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică internă, creştin-democratul Wolfgang Bosbach, a deplîns lipsa de solidaritate din partea unor ţări din Uniunea Europeană. Într-un interviu difuzat de postul naţional de radio (DLF), Bosbach a spus că unele ţări mari încalcă în mod deliberat legislaţia europeană cu scopul de a refuza primirea unor refugiaţi. "Solidaritatea europeană mai există doar în cuvîntări festiviste", a declarat Bosbach.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Locotenentul care a deschis Zidul Berlinului: „Când am văzut masele de est germani, am ştiut că aveau tot dreptul să treacă” jpeg
Pericolul care pândește democrațiile europene. Matthew Kaminski, fost redactor-șef „Politico“: „Oamenii sunt nemulțumiți că elitele i-au dezamăgit“
De la căderea Zidului Berlinului până la ascensiunea populismului și a extremei drepte, democrația europeană a trecut prin transformări profunde. Instituțiile, libertatea presei și încrederea alegătorilor sunt astăzi din nou puse la încercare.
O echipă de 200 de oameni se ocupă ca totul să fie impecabil în spatele și în fața micilor ecrane la Vocea României
„Vocea României” a început sezonul 14 în forță. Pro TV a fost lider de audiență vineri seară
Vineri, 4 septembrie, a început noul sezon al emisiunii „Vocea României”, care a fost lider de audiență. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii vine cu voci noi, surprize și reguli noi.
anastasia lazariuc 2 jpg
Secretul Anastasiei Lazariuc pentru o siluetă impecabilă la 73 de ani: „Apa este sfântă”
Anastasia Lazariuc a dezvăluit ce obiceiuri are pentru siluetă și îngrijirea tenului. Artista pune accent pe alimentație simplă, mișcare și echilibru interior.
cocktail de pepene verde jpg
Cocktail de pepene verde
Dacă vrei să sărbătoreşti alături de cei dragi, răsfaţă-i pe invitaţii tăi cu un cocktail de pepene verde, uşor de preparat şi foarte răcoritor.
centrala zaporojie PBS News jpg
Pace temporară la Zaporojie: Rusia și Ucraina opresc focul pentru reparații la centrala nucleară
Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu „local” în zona centralei nucleare Zaporojie, pentru ca tehnicienii să poată repara infrastructura energetică a instalației.
haine masina de spalat istock jpg
Speli haine duminica? Un preot lămurește definitiv când e păcat și când e voie
Spălatul hainelor duminica este un subiect intens dezbătut, întrucât unii consideră că această activitate este un păcat, deoarece, în lumea creștină, duminica este dedicată odihnei și rugăciunii.
control ANPC colaj foto ANPC png
Val de controale și sancțiuni record în Saturn: Hoteluri trase pe linie moartă după o toxiinfecție alimentară masivă
După ce 58 de turiști de la Hotel Neko din Saturn au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru toxiinfecție alimentară, șeful ANPC a dispus controale extinse în stațiune. Verificările au scos la iveală probleme grave în mai multe hoteluri, restaurante și zone de agrement.
smurd jpg
Scene oribile în Capitală. Un bărbat s-a aruncat de pe pasajul Obor
Au fost scene oribile în Capitală, după ce un bărbat s-a aruncat de pe pasajul Obor. Zona a fost împânzită de polițiști.
lacul trei ape jpg
Lacul din România care urmează să fie golit. Care este motivul și cât va dura operațiunea
Un cunoscut lac din banatul Montan urmează să fie golit în această toamnă. Motivul pentru care s-a recurs la ol astfel de procedură.