Din fuga norilor
- a doua heptagramă –
În zori cînd prima rază de soare dă o tristeţe umană cafelei
la uşa casei mele bat mai multe străzi
şi mă simt în viaţa mea ca-ntr-o mireasmă
care puteşte încotro vrea ea
Dimineaţa întîrzii pe străzi gust soarele cu limba
prietenii mei mor supăraţi de mine
în orice caz cu un dram de invidie pe piele
pistrui aproape invizibili ca seminţele de cucută
Credinţa că dacă-ţi pui acoperiş nou ţi se schimbă viaţa
dacă-ţi scapă un pantof în fîntînă călători-vei pe mările lumii
biata mochetă tot împrumută din paşii mei
atîtor odăi pe care n-o să le cunosc niciodată
Ca să nu li se spulbere ura duşmanii mei nu deschid cărţile
fiecare poem citit le-ar roade cîte puţin carapacea belicoasă
s-ar trezi goi-goluţi ca nişte moluşte zgribulite
pe străzil-nsorite ale urbei bieţii mei foşti purtători de ură
Arbori şi acoperişuri duc cerul departe
pereţii mă laudă ca pe unul de-al lor
dacă tac o scînteie apare mi se plimbă-ncet pe mîini
respiraţia mea în zori ca o grădiniţă de copii pe malul mării
Nu sînt de vină pentru străzile lipsă
pentru ferestrele care nu se mai deschid
pentru bonsaii care zoresc spre infinitul mic
pentru oamenii care tac ani întregi şi vorbesc cîteva minute
Sînt fericit: din fuga norilor iau doar atît cît mi se cuvine
7 heptagrame,
